Guvernatorul Băncii Angliei: Războiul Israel-Hamas prezintă un potenţial risc pentru controlul inflaţiei
Guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey, a declarat joi că războiul în curs dintre Israel şi Hamas prezintă un potenţial risc pentru eforturile băncii de a reduce inflaţia, transmite CNBC.
Bailey a declarat pentru CNBC că, în afară de imensa tragedie umană provocată de conflictul de aproape patru săptămâni, posibilele efecte secundare pentru pieţele energetice au fost semnificative, riscând o reapariţie a creşterilor preţurilor.
”Până acum, aş spune, nu am observat o creştere semnificativă a preţurilor energiei şi asta este, evident, bine. Dar este un risc. În mod evident, este un risc în viitor”, a spus Bailey.
Preţurile petrolului au fluctuat în ultimele săptămâni, deoarece investitorii au urmărit evoluţiile din Orientul Mijlociu, pe fondul temerilor că luptele s-ar putea răspândi într-un conflict mai larg în regiunea bogată în energie.
Banca Mondială a avertizat luni, într-o actualizare trimestrială, că preţul ţiţeiului ar putea creşte la peste 150 de dolari pe baril dacă conflictul se intensifică.
Joi, ţiţeiul Brent a fost tranzacţionat în creştere cu 2,6%, la 86,85 dolari pe baril.
Bailey a spus că, în cazul în care preţurile energiei vor creşte semnificativ, răspunsul băncii centrale va depinde de circumstanţele economice mai largi şi de cât de persistentă vor crede factorii de decizie că va fi creşterea preţurilor.
Banca Angliei a fost fermă în eforturile sale de a reduce inflaţia, punând capăt abia în septembrie seriei de 14 majorări consecutive ale ratei dobânzii, după ce datele au arătat că inflaţia este sub aşteptări.
Joi, banca a menţinut din nou ratele dobânzilor stabile, dar a spus că politica monetară va trebui să rămână strictă pentru ”o perioadă prelungită de timp”.
Comitetul de politică monetară a votat cu 6-3 în favoarea menţinerii dobânzii principale la 5,25%, trei membri preferând încă o creştere de 0,25 de puncte procentuale, la 5,5%.
”Va trebui să le menţinem [ratele dobânzilor] pe un teritoriu restrictiv pentru ceva timp”, a spus Bailey. ”Riscurile sunt încă în sus. Este într-adevăr prea devreme să începem să vorbim despre reducerea ratelor dobânzilor”, a continuat el.
Inflaţia din Regatul Unit a ajuns la 6,7% în septembrie, cu puţin peste aşteptări şi neschimbată faţă de luna precedentă. Banca se aşteaptă acum ca indicele preţurilor de consum să ajungă în medie la 4,75% în trimestrul patru din 2023, înainte de a scădea la aproximativ 4,5% în primul trimestru al anului viitor şi 3,75% în al doilea trimestru din 2024.