Interviu exclusiv cu Tash Sultana înainte de Electric Castle 9: „Prima oară e întotdeauna ceva special, așa va fi și în România”

Tash Sultana e un one-person-band complet. Compune muzică, își scrie versurile, cântă la toate instrumentele și, de cele mai multe ori, e singura persoană pe scenă în timpul concertelor. Vine pentru prima oară la Electric Castle 9, ocazie cu care am stat de vorbă cu Tash, în exclusivitate.

Unul dintre cei mai importanți artiști din Australia și o figură reprezentativă pentru stilurile pop și psihedelic vine, în premieră, în România. Tash Sultana și-a început cariera pe străzile din Melbourne, unde cânta în fața trecătorilor, iar înregistrările au devenit virale. Acum, se bucură de un succes uriaș în țara natală, unde ultimul lor album a ajuns pe primul loc. Urmează să cânte în deschidere la Bruce Springsteen și Coldplay. Dar înainte de asta ne va vizita la Bonțida în cadrul festivalului Electric Castle, cu un show programat vineri, 21 iulie.

Un proiect „one-person-band” e o raritate, nu doar în Australia, ci în general. A fost vreun artist pe care l-ai văzut și ai zis „și eu aș putea să fac asta”?

Nu în felul în care am ajuns să fac lucrurile. Tehnica de „looping” a fost prezentă de mult timp în muzică. Nu eu am inventat acest lucru. Eu doar am dezvoltat un sound propriu. Nu a fost o singură persoană, am fost inspirată de muzică în general, de chestii pe care le-am auzit. Modul în care cineva și-a scris versurile sau a cântat la chitară, sample-uri, beat-uri, saxofoane și trompete. Mă inspiră mult sunetele. Am făcut un colaj din toate astea.

Notorietatea ta vine și din faptul că știi să cânți la multe instrumente. Care e cel mai dificil instrument?

Eu nu stăpânesc niciun instrument și nu cred că există om care poate spune asta. Nu există un final. Te poți perfecționa constant. Nu cred că există maeștri. Dar, pentru mine, e vioara. Pur și simplu nu am reușit niciodată să cânt la ea. Sună îngrozitor. Dar nu renunț. Cred că orice om poate învăța să cânte la orice instrument cât timp depune suficient efort.

Ești în topuri cu noul single, „James Dean”, după o perioadă în care ai tot amânat să lansezi materiale noi.

Când am lansat „Terra Firma”, albumul anterior, nu am avut concerte. Eram încă în pandemie. Apoi am zis că nu voi scoate nimic până nu voi putea merge în turneu. Nu eram încă acolo. Tot scriam piese dar nu ieșea ce îmi doream. Sau scriam pentru alți artiști, nu pentru mine. Am avut nevoie de timp să-mi găsesc propriul catalog de piese.

„James Dean” e o piesă pe care am scris-o în cinci minute. Pierdeam vremea pe acasă, mă jucam cu o chitară cu corzi de nailon și după o oră am finalizat toată piesa, cu versuri cu tot. Câteodată așa se întâmplă, alteori termin o piesă într-un an sau câteva luni.

Pe site-ul oficial scrie că, odată cu lansarea noului single, începe o etapă nouă din proiectul Tash Sultana. La ce să ne așteptăm?

În mare parte asta înseamnă doar muzică nouă. De fiecare dată când scoți ceva, intri într-o nouă eră. E o poveste diferită, un nou ciclu. Și a trecut atât de multă vreme de când am făcut asta! Lucrurile au revenit la normal în lume, am concerte din nou și oportunitatea de a cânta în locuri în care nu am mai fost până acum, de exemplu în România, unde habar nu aveam că oamenii mă cunosc. Nici nu știam că am fani în țara voastră.

Vreau să am o carieră lungă. Vreau să fac ce face Bruce Springsteen sau Coldplay, John Mayer, toți artiștii care au fost activi timp de foarte mulți ani de zile. Ei iubesc să cânte, tot ce fac e să scrie și să lanseze muzică. Ăsta e și scopul meu. Să scot tot timpul ceva, să am tot timpul un concert la care trebuie să ajung. Așa o să reușesc să evoluez ca artist.

Există o nostalgie după primele momente din carieră?

Totul se petrece atât de repede. Parcă ieri eram un tânăr muzician cu multe visuri și acum, când mă uit în urmă și-mi dau seama că mi le-am îndeplinit, nu realizez unde a zburat timpul. Momentele alea când cântam pe străzile din Melbourne sunt printre cele mai frumoase din viața mea. Și mă gândesc la ele foarte des. Și sunt în continuare în relații foarte bune cu mulți dintre colegii și prietenii mei de atunci.

Ai povestit la un moment dat că te-ai electrocutat pe scenă. Când s-a întâmplat asta și cum a fost experiența?

De fapt, m-am electrocutat de mai multe ori. Dar știi ce e interesant? Incidentul ăla de care vorbești s-a întâmplat la Espy Hotel, un hotel cunoscut din Melbourne care are și un pub unde au cântat toți australienii, chiar și AC/DC. Cântam în fiecare marți, în barul din față, acolo am început să cânt live. Și toți se electrocutau, nu doar eu. Chiar mă uitam la un show de urgențe medicale zilele trecute, ceva de genul Melbourne Medical Emergencies, și episodul era despre un tip care a ajuns la spital pentru că s-a electrocutat la Espy. Nu mi-a trezit amintiri neplăcute, eu oricum sunt puțin altfel, probabil m-a ajutat cumva incidentul ăla.

Ce aștepți de la primul tău concert în România?

E foarte special să ajung într-o țară nouă sau într-un oraș nou, pentru că nu se poate repeta prima experiență. Cred că fanii din Europa de Est nu primesc aceleași experiențe muzicale ca în Europa de Vest, multă lume nu ajunge să cânte în zona asta. De asta există un alt nivel de apreciere pentru muzică. Toți merg în Germania, Franța, Olanda, Spania, dar mai puțin în Ungaria, Croația, România. Nu sunt locuri comune. Dar cred că trebuie să mergi și unde se vând bilete. Deci faptul că pot să ajung în România și să am un public acolo e ceva special. Abia aștept. Și, din nou, prima oară e cea mai frumoasă.

Parteneriat media