Sari direct la conținut

Haiti: Şapte preoți și călugărițe, răpiţi în apropierea capitalei / Se cere o răscumpărare de 1 milion de dolari

HotNews.ro
Haiti: Şapte preoți și călugărițe, răpiţi în apropierea capitalei / Se cere o răscumpărare de 1 milion de dolari

Şapte membri ai clerului catolic, printre care doi francezi, au fost răpiţi duminică în Haiti, a făcut cunoscut purtătorul de cuvânt al Conferinţei episcopilor din această ţară săracă din Caraibe pradă unei puternice insecurităţi, notează AFP și Agerpres.

Grupul, din care fac parte o călugăriţă şi un preot francez, a fost răpit în cursul dimineţii la Croix-des-Bouquets, în apropierea capitalei Port-au-Prince, în timp ce se îndrepta spre instalarea unui nou preot, a explicat părintele Loudger Mazile.

Răpitorii cer o răscumpărare de un milion de dolari, a spus el.

Poliţia suspectează că o bandă înarmată activă în zonă, supranumită „400 Mawozo”, se află în spatele răpirii, potrivit unei surse din rândurile forţelor de ordine.

Răpirile pentru răscumpărare au cunoscut o recrudescenţă în ultimele luni la Port-au-Prince ca şi în provincii, fiind o dovadă a extinderii influenţei bandelor armate pe întreg teritoriul haitian.

În martie, puterea executivă haitiană a declarat starea de urgenţă pentru o lună în anumite cartiere ale capitalei şi o regiune din provincie cu scopul de „a restabili autoritatea statului” în zonele controlate de grupuri criminale.

Măsura este motivată de acţiunile bandelor înarmate care „răpesc oameni pentru răscumpărare declarând-o în mod deschis, furând şi jefuind proprietăţi publice şi private şi confruntându-se deschis cu forţele publice de securitate”, potrivit unui decret al preşedinţiei ţării.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro