VIDEO Robotul care sperie lumea prin realismul său / Un asteroid „potențial periculos” trece pe lângă Pământ weekendul acesta / Neuralink vrea să folosească primele implanturi cerebrale anul viitor
Robotul care sperie lumea prin realismul său. Engineered Arts, o companie de robotică din Marea Britanie, a dezvăluit un robot umanoid care i-a făcut pe mulți comentatori să se simtă destul de inconfortabil. Numit „Ameca”, robotul poate fi văzut „trezindu-se” și analizându-se în timp ce imită expresii umane într-un videoclip postat de compania britanică.
Deși de la gât în jos Ameca este cât se poate de robotic, fața sa a fost proiectată să arate foarte uman și videoclipul a provocat reacții puternice pe platformele social media. Unii s-au declarat sincer impresionați de robot însă mulți alții, îi bănuim pe cei care au văzut măcar un episod din Westworld sau au citit prea multe romane science fiction, și-au exprimat groaza.
Engineered Arts afirmă pe site-ul său că Ameca „este fața viitoare a roboticii” și „cel mai avansat robot cu formă umană”, precizând de asemenea că acesta este încorporat cu un sistem de inteligență artificială și învățare automată (machine learning). Mai mult, el are o structură modulară pentru a permite „îmbunătățiri viitoare, atât fizice cât și ale software-ului”.
Lăsând la o parte reacțiile emoționale, parcă în urmă cu nu atât de mult timp roboților li se cereau sarcini elementare precum ridicarea unui obiect. Acum ei știu parkour sau să danseze ca Jagger, amintește IGN.
Humanoid Robots
pic.twitter.com/8OXZmqEs46— Figen (@TheFigen) December 2, 2021
Mark Hamill va juca în următoarul serial al lui Mike Flanagan. Netflix a dezvăluit distribuția pentru viitorul său serial The Fall of the House of Usher, cel mai nou proiect horror al regizorului Mike Flanagan care și-a construit un nume la gigantul american de streaming prin cele două titluri The Haunting of (Casa bântuită, Conacul bântuit).
Anunțată în luna octombrie, noua serie limitată la 8 episoade va fi bazată pe opere ale faimosului scriitor american Edgar Allan Poe. Intitulat The Fall of the House of Usher („Căderea Casei Usher”), după o povestire gotică a lui Poe publicată în 1839, proiectul va adapta mai multe povești ale sale, nu doar cea la care face referire titlul serialului.
Și mai entuziasmant, Netflix a dezvăluit acum că Mark Hamill va juca rolul „unui personaj surprinzător de confortabil în umbre” în viitorul serial pentru care va începe filmările luna aceasta. Lui Hamill i se vor alătura Frank Langella (Frost/Nixon), care îl va interpreta pe patriarhul Casei Usher, Mary McDonnnel (Battlestar Galactica), în rolul surorii sale gemene, și Carla Gugino, care a jucat și în seriile The Haunting of, anunță Variety.
Thrilled to be able to cross working with Mike Flanagan @flanaganfilm off my bucket list. ✔️#TheFallOfTheHouseOfUsher https://t.co/z68Nna9eLD
— Mark Hamill (@HamillHimself) December 10, 2021
Un nou roman va încerca să descâlcească ițele din „The Rise of Skywalker”. Dacă tot am zis de Hamill, încă o veste bună: 2022 ne va aduce 4 noi cărți Star Wars și una dintre ele, Star Wars: Shadow of the Sith, va încerca să ofere mai mult context atât pentru ultimul titlu al francizei, cât și pentru întreaga nouă trilogie, în general.
Scris de Adam Cristopher, Shadow of the Sith este descris drept un „roman esențial” care va fi publicat pe data de 28 iunie a anului viitor, povestea sa urmând să aibă loc între evenimentele din Return of the Jedi și The Force Awakens, „la aproape 20 de ani după Bătălia pentru Endor”. Cartea va spune povestea unei galaxii care încă se confruntă cu pericolele prezente în noua epocă a păcii.
Unul din cei care sunt bântuiți de viziuni sumbre privind partea întunecată este Maestrul Jedi Luke Skywalker, toate acestea prevestind „un secret amenințător ce crește undeva în spațiul adânc, pe o lume moartă numită Exegol”. Pentru cei care nu își amintesc, Exogol este planeta pe care împăratul Palpatine/Darth Sidious a ascuns Primul Ordin și în care are loc bătălia finală din The Rise of Skywalker.
Mai adăugăm o carte în colecție? (FOTO: Flickr)
Un asteroid „potențial periculos” și extrem de valoros trece pe lângă Pământ weekendul acesta. După aproape două decenii, asteroidul 4660 Nereus se va apropia din nou semnificativ de planeta noastră, deși distanța de 3,86 milioane de kilometri nu e una tocmai apropiată, mai ales ținând cont că în urmă cu trei luni un asteroid de jumătatea dimensiunii sale a trecut mult mai aproape de Pământ.
Însă această „vizită” iese în evidență fiindcă 4660 Nereus este considerat unul dintre cei mai promițători asteroizi pentru minarea în spațiu a resurselor sale prețioase. Cu un diametru de 330 de metri el are o dimensiune apropiată de cea a 99942 Apophis, considerat cel mai mare pericol cunoscut pentru Pământ (deși chiar și în cazul acestuia riscul unei coliziuni este foarte mic).
Prin urmare, Nereus ar putea provoca daune semnificative dacă s-ar izbi de planeta noastră, deși nu este nici pe departe atât de mare precum asteroidul care a omorât dinozaurii. Însă fiindcă orbita sa se încrucișează cu cea a Pământului, există o posibilitate reală a unei coliziuni în viitorul îndepărtat, el fiind desemnat de către astronomi ca „obiect potențial periculos”.
Cercetătorii și companiile cu ochii ațintiți spre viitor sunt interesați de el datorită rezervelor sale de fier, nichel și, cel mai important, cobalt, estimate la 4,7 miliarde de dolari. Baza de date Asterank, care conține informațiile relevante privind minarea pentru 600.000 de asteroizi, plasează Nereus pe locul 3 în clasamentul său a obiectelor de interes pentru viitoarele companii miniere spațiale în ceea ce privește raportul costuri-beneficii.
Deși cu mult mai puține resurse decât giganți ca 16064 Davidharvey (evaluat la 54 de trilioane de dolari), orbita sa relativ apropiată și cantitatea de combustibil necesar pentru a lansa misiuni de minare a sa îl fac unul dintre cei mai atractivi candidați pentru o primă misiune de minare spațială lansată de omenire, scrie IFL Science.
Netflix a anulat „Cowboy Bepop” după doar un sezon. Săptămâna aceasta am avut una caldă, una rece de de la Netflix. Dacă Mike Flanagan pare deja un nume care garantează succesul, adaptarea lucrurilor care fac o serie anime în una îndrăgită într-o producție live-action reușită s-a dovedit problematică în trecut pentru numeroși producători (vezi doar Ghost in the Shell sau Death Note). Iar acum o altă tentativă a avut parte de propria zi nefastă.
La doar câteva săptămâni după lansarea primului sezon al Cowboy Bepop, cu John Cho în rolul unui cowboy spațial care conduce o echipă de vânători de recompense pitorești, Netflix a decis că nu va mai mai exista și un al doilea sezon. Vestea este cu atât mai dezamăgitoare încât ultimul episod s-a terminat într-o notă de suspans care să-i facă pe fani să aștepte continuarea poveștii.
Este probabil surprinzător cât de rapid a fost anunțată anularea serialului, valorile de producție indicând că gigantul american de streaming a investit resurse semnificative în el. Însă seria a avut parte de recenzii mixte din partea criticilor și a spectatorilor deopotrivă iar cel mai probabil acest lucru s-a văzut și în numărul de vizualizări, cel mai important indicator pentru Netflix, scrie Empire Online.
Nick Offerman a fost cooptat în distribuția „The Last of Us”. Revenind la vești bune, HBO a anunțat că Offerman, care și-a construit o legiune de fani după ce a interpretat rolul lui Ron Swanson din Parks and Recreation, va juca în The Last of Us, viitorul său serial bazat pe jocul de acțiune-aventură cu același nume lansat pentru PlayStation în 2013.
Povestea din The Last of Us, unul din cele mai aclamate jocuri ale anului respectiv și nu numai, are loc la 20 de ani după distrugerea civilizației moderne de către un virus mortal, ceea ce evident i-a făcut pe mulți să suspecteze că HBO a dat undă verde proiectului în luna noiembrie a anului trecut pentru a capitaliza de pe urma a ceea ce se întâmplă în lumea reală cu pandemia de COVID-19.
Joel, un contrabandist dur, este angajat să o scoată clandestin pe Ellie, o fată de 14 ani, dintr-o zonă de carantină opresivă pentru a o duce la Fireflies, o organizație care caută un leac pentru virus. Ceea ce începe ca o slujbă relativ ușoară pentru Joel se transformă într-o călătorie brutală și emoțională pe măsură ce cei doi traversează Statele Unite, fiind nevoiți se bazeze unul pe celălalt pentru a supraviețui.
Offerman va juca rolul lui Bill, un survivalist care îi ajută pe cei doi în călătoria lor. În joc Bill construiește arme și capcane pentru a ține la distanță creaturile periculoase, lucru care amintește de rolul lui Offerman din Parks and Rec (apropo, știai că el e și un tâmplar profesionist în viața reală?).
Offerman se alătură unei distribuții din care fac parte deja nume mari ca Pedro Pascal (The Mandalorian) și Bella Ramsey (Game of Thrones), cei doi urmând să interpreteze rolurile principale ale lui Joel și Ellie, potrivit Deadline. Lucrurile sună bine dar deocamdată HBO nu a prezentat o eventuală dată de lansare însă fiți siguri că o vom anunța și noi în Nerd Alert după ce este confirmată (poate până atunci ajunge HBO Max și la noi).
Neuralink vrea să folosească primele implanturi cerebrale anul viitor. Elon Musk a declarat săptămâna aceasta că Neuralink, compania de neurotehnologie pe care a cofondat-o, speră să implanteze primele microcipuri în creierele unor pacienți umani începând de anul viitor, urmând a începe cu pacienți care au suferit leziuni la măduva spinării.
Deși obiectivul pare remarcabil de ambițios pentru un concept care pare atât de futurist, termenul vine cu o întârziere de doi ani față de cel propus anterior de Neuralink, fiind cunoscut faptul că Musk face adesea declarații destul de optimiste privind posibilele realizări ale companiilor sale (Tesla, de exemplu, n-a mai lansat Cybertruck-ul său mult trâmbițat anul acesta).
Presupunând însă că pe Musk nu l-a luat din nou gura pe dinainte, realizarea Neuralink ar fi una cu adevărat remarcabilă. Dispozitivul său ar urma să le permită pacienților care și-au pierdut controlul asupra membrelor să realizeze interfețe digitale cu alte dispozitive ce folosesc tehnologii similare pentru a le permite să comande cumpărături, comunice cu prietenii și navigheze pe internet direct cu ajutorul undelor cerebrale.
Neuralink a demonstrat anul acesta că o maimuță poate controla un joc video doar cu ajutorul creierului său însă Musk a declarat ulterior că translatarea acestui succes la oameni a reprezentat o provocare considerabilă. „Neuralink funcționează bine la maimuțe și realizăm numeroase testări pentru a confirma că este foarte sigur și de încredere și că dispozitivul Neuralink poate fi înlăturat în siguranță”, a explicat el săptămâna aceasta, citat de Business Insider.
Miliardarul a precizat că implantarea primelor microcipuri va depinde de aprobarea FDA. Deși cei mai vocali, cei de la Neuralink nu sunt singurii care dezvoltă un dispozitiv de interfață cu creierul. În luna aprilie a acestui an compania BrainGate a dezvăluit un dispozitiv care permite unui pacient paralizat să controleze un computer doar cu mintea sa, primele rezultate arătând promițător.
Neuralink a prezentat în luna aprilie primele imagini cu o maimuță jucându-se pe calculator cu ajutorul creierului
Cele mai bune jocuri video din 2021. Ediția de anul acesta a The Game Awards și-a anunțat câștigătorii în cadrul unui eveniment care a durat nu mai puțin de 3 ore și la care Sting și-a făcut o apariție-surpriză. Ca să nu o lungesc prea mult cu prezentările, uită lista completă a celor mai râvnite premii, prezentată de Destructoid:
- cel mai bun joc: It Takes Two
- cea mai bună poveste: Marvel’s Guardians of the Galaxy
- cea mai bună regie de joc: Deathloop
- cel mai bun joc de acțiune-aventură: Metroid Dread
- cel mai bun RPG: Tales of Arise
- cel mai bun joc independent: Kena: Bridge of Spirits
- cel mai bun joc de acțiune: Returnal
- cel mai bun joc de simulare/strategie: Age of Empires IV
- cel mai bun joc de sport/curse: Forza Horizon 5
- cel mai bun multiplayer: It Takes Two
- cel mai bun joc pentru dispozitive mobile: Genshin Impact
Marea noutate a ediției de anul acesta a fost absența reprezentanților Activision Blizzard, unul dintre cele mai mari și populare studiouri de jocuri din lume, reprezentanții acestuia nefiind invitați din cauza scandalului de hărțuire sexuală care a zguduit compania în 2021. Boicotarea Activision a fost însă aspru criticată de unii gameri pe platformele social media.
Ceea ce nu a fost deloc nou a fost tona de anunțuri, vești, trailere și informații pe care cel mai mare eveniment de gaming al anului ni le-a adus, la fel ca în edițiile anterioare. Mi-ar fi imposibil să le acopăr pe toate aici fără să fac o ediție separată a Nerd Alert, așa că am ales câteva din cele care mi s-au părut printre cele mai interesante:
- Epic Games a lansat The Matrix Awakens, un demo interactiv pentru noul motor grafic Unreal Engine 5, acesta putând fi descărcat gratuit acum de gamerii ce au un PlayStation 5 sau Xbox Seria X/S. Demo-ul ar trebui să fie interesant atât pentru jucători cât și fanii universului Matrix întrucât povestea sa a fost scrisă de regizoarea filmelor, Lana Wachowski, și îi include pe Keanu Reeves și Carrie-Anne Moss în rolurile lui Neo și Trinity, scrie Mashable;
- studioul Quantic Dream a confirmat oficial zvonurile privind un nou joc Star Wars, anunțând Star Wars: Eclipse, a cărui poveste va avea loc în perioada Înaltei Republici, cu sute de ani înainte de saga Skywalker, în timpul epocii de aur a Ordinului Jedi și a Republicii. Deși trailerul arată foarte mișto, deocamdată nu avem vreo fereastră de lansare din partea Quantic Dream care colaborează cu Lucasfilm Games pentru proiect, potrivit The Verge;
- Shiro Games a anunțat Dune: Spice Wars, „un joc de strategie 4X în timp real bazat pe romanul vizionar al lui Frank Herbert”. Spice Wars va include mai multe facțiuni jucabile inspirate de casele rivale din Dune și va avea opțiuni diferite pentru politică, subterfugiu și luptă, toate cu scopul de a controla melanjul, cea mai prețioasă resursă din Univers. Shiro Games intenționează să lanseze jocul cândva anul viitor, anunță Kotaku;
- Femeia Fantastică va avea propriul joc video la care vor colabora Monolith Productions, DC și Warner Bros. Games. Titlul a fost prezentat fugitiv cu un trailer care nu a arătat foarte multe dar cu siguranță va face vâlvă în rândul fanilor supereroilor. Wonder Woman va fi un joc single player de acțiune-aventură într-o lume deschisă ce va avea parte de o poveste originală în Universul DC, relatează Polygon;
- deși Daedalic Entertainment nu a anunțat deocamdată o dată de lansare pentru viitorul său joc The Lord of the Rings: Gollum, studioul de jocuri a profitat de The Game Awards să lanseze un nou trailer pentru acesta în care putem în sfârșit vedea și cum ar urma să arate gameplay-ul, chiar dacă nu foarte pe larg, scrie Engadget;
- tot la capitolul trailere de gameplay avem unul nou și pentru Saints Row, mult așteptatul joc de acțiune-aventură (cu accentul pe acțiune) dezvoltat de studioul american Volition. În cazul Saints Row avem și o dată de lansare, ținând cont că este în dezvoltare de mai bine de doi ani: 23 august 2022, potrivit GameSpot;
- Asobo Studio a venit la The Game Awards cu un trailer nou pentru A Plague Tale: Requiem, titlul sequel pentru A Plague Tale: Innocence lansat în 2019, în putem revedea pe eroii Amici și Hugo, precum și o primă privire asupra călătoriei în care pornesc. Requiem urmează să fie lansat cândva anul viitor, neavând momentan o dată bătută în cuie, relatează IGN;
- în una din cele mai plăcute surprize ale ediției din acest an, Telltale Games a dezvăluit că lucrează la un joc video bazat pe The Expanse, aclamatul serial sci-fi. Mai mult, jocul va fi creat alături de Deck Nine, studioul care ne-a adus titluri ca Life is Strange: True Colors și Before the Storm. Povestea va avea loc înainte de cea din serial, gamerii urmând să intre în pielea Caminei Drummer (jucată de actrița Cara Gee, la fel ca în serial), anunță PC Gamer.
Ca în fiecare an, The Game Awards 2021 a fost difuzat live pe Youtube și alte platforme, așa că dacă vrei să te uiți integral la eveniment, îl poți urmări mai jos:
Și o știre pe scurt: Lansarea Legacy of the Sith, ultima expansiune pentru Star Wars: The Old Republic, a fost amânată până pe 15 februarie 2022 după ce la sfârșitul lunii trecute Bioware și Electronic Arts anunțaseră cu mare fanfară că o să fie disponibil de la 14 decembrie.
În caz că vrei să citești și Nerd Alert-ul de weekendul trecut, îl găsești aici: