Oficial: Iranul va face o plângere împotriva lui Donald Trump pentru uciderea lui Qassem Soleimani
Autoritățile de la Teheran intenționează să formuleze o plângere împotriva președintelui Statelor Unite, Donald Trump, în legătură cu operațiunea de asasinare a generalului iranian Qassem Soleimani, a declarat luni Ebrahim Raisi, un oficial al forțelor Quds, informează Mediafax citând agenția rusă de presă TASS.
„Cei care comit infracțiuni vor fi trași la răspundere. Trebuie ca președintele Statelor Unite să fie principalul acuzat. El trebuie condamnat la nivel internațional”, a declarat Raisi pentru agenția de presă Fars.
Potrivit oficialului iranian, „Consiliul pentru Drepturile Omului (un organism aflat în subordinea Curții Supreme a Iranului, n. red.) și Ministerul de Externe ar trebui să se ocupe de această problemă. Asasinarea lui Soleimani încalcă toate legile pentru că el a fost un simbol al luptei împotriva terorismului și un sprijin pentru cei oprimați”, a declarat Raisi.
Agenția TASS notează că oficialul iranian nu a specificat cărei instanțe internaționale îi va fi adresată eventuala plângere la adresa președintelui Statelor Unite.
Relațiile între SUA și Iran sunt extrem de tensionate după ce armata americană l-a ucis în capitala Irakului, Bagdad, pe generalul Qassem Soleimani, comandantul Forţei Quds din cadrul Gardienilor Revoluţiei din Iran.