Franţa vrea să evite o retragere completă a Rusiei din Consiliul Europei
Președintele francez, Emmanuel Macron, care l-a primit, luni, la Paris, pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că nu dorește să permită retragerea completă a Federației Ruse din Consiliul Europei, potrivit RBS și Rador.
Pe de altă parte, potrivit lui Macron, Franța susține politica sancţiunilor împotriva Federației Ruse până când Moscova va îndeplini toate condițiile în cazul soluţionării conflictului din Uacraina. „Dar, în ceea ce privește sancțiunile din cadrul Consiliului Europei, menţionez că, de fapt, nu statul rus are de suferit din cauza acestor sancţiuni, ci cetățenii Rusiei. Pentru că apartenența Rusiei la Consiliul Europei înseamnă aderarea la spațiul jurisdicțional, existând, astfel, posibilitatea de a formula plângeri împotriva statului rus” – a adăugat președintele francez.
Macron a subliniat că, dacă Rusia este exclusă din Consiliul Europei, atunci toate aceste lucruri ar deveni imposibile. „Vrem să evităm o retragere completă a Rusiei din Consiliul Europei, deoarece credem că acest lucru va dăuna în primul rând intereselor cetățenilor ruși, cărora vrem să le asigurăm posibilitatea de a-și apăra drepturile” – a explicat Emmanuel Macron.