Traian Băsescu: Viorica Dăncilă ar trebui să aibă reacția de bun simț și să-și depună mandatul la președinte / Dragnea și-a pierdut luciditatea
Traian Băsescu spune că Viorica Dăncilă ar trebui să arate că are bun simț și să-și depună la președinte mandatul de premier și îl ironizează pe Liviu Dragnea, „schimonosit și fără niciun fel de autoritate”, care i-a cerut Vioricăi Dăncilă să nu demisioneze.
”Eu cred că sunt într-o situație dificilă. Eu am spus întotdeauna despre doamna Dăncilă, chiar dacă am criticat-o, că dacă are ceva, are bun simț. Eu aștept de la domnia sa o reacție de bun simț, adică să depună mandatul la președinte. După o asemenea înfrângere, este clar că opțiunea politică și opțiunile electoratului s-au transformat major, iar acest lucru o obligă pe doamna Dăncilă să deschidă președintelui posibilitatea de a alcătui o guvernare care să răspundă actualității politice”, a declarat, luni, la Digi 24 Traian Băsescu.
El l-a ironizat pe liderul PSD, Liviu Dragnea, pentru solicitarea acestuia adresată Vioricăi Dăncilă de a nu demisiona.
”Am văzut că Dragnea, schimonosit și fără niciun fel de autoritate, i-a mai dat și instrucțiuni ca nu cumva să demisioneze. (…) În plus, dacă va rămâne pe poziție, furia va crește împotriva lor și dacă acum au 23 și sunt nemulțumiți, nu cumva să ajungă la 10 procente”, a mai spus Băsescu.
El a mai afirmat că Liviu Dragnea ”trebuia să demisioneze demult” de la șefia PSD.
”A fost un caraghios și discursul în care punea și candidat, încă îl și nominaliza. Nu arată decât că este un politician care s-a dat mare, dar în momente de criză își pierde rațiunea. (…) E ridicol, și-a pierdut pur și simplu luciditatea”, a adăugat fostul președinte.
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat luni, la ora 11.00, primele rezultate parțiale pentru alegerile europarlamentare 2019 – PNL este pe primul loc, cu 26,23%, urmat de PSD, cu 23,68% și Alianța 2020 USR-PLUS, cu 20,51%. PMP, a cărui listă la europarlamentare a fost deschisă de Traian Băsescu, a obținut 5,55%.
CITEȘTE ȘI:
- INTERACTIV Harta politică a României după Europarlamentare: Cum arată duelul Putere vs Opoziție. PNL+USR-PLUS+PMP vs. PSD+ALDE
- HARTĂ INTERACTIVĂ Rezultatele finale la europarlamentare în fiecare județ din țară. Vezi cât au luat marile partide și independenții / USR, la mică distanță de PSD în timp ce voturile din Diasporă încă sunt numărate