Sari direct la conținut

UPDATE Instanța supremă sesizează Curtea Constituțională pe legea pentru desecretizarea protocoalelor cu SRI. Și PNL și USR atacă legea la CCR

HotNews.ro
UPDATE Instanța supremă sesizează Curtea Constituțională pe legea pentru desecretizarea protocoalelor cu SRI. Și PNL și USR atacă legea la CCR

Instanța supremă, PNL și USR au sesizat Curtea Constituțională asupra legii privind declasificarea unor documente. Actul normativ prevede declasificarea hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) care a stat la baza protocoalelor cu Serviciul Român de Informații.

Instanța supremă a anunțat, printr-un comunicat de presă, că judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au constituit în Secții Unite pentru sesizarea Curții Constituționale în vederea exercitării controlului de constituționalitate, înainte de promulgare, asupra Legii privind declasificarea unor documente. Astfel, Secțiile Unite ale instanței supreme au sesizat Curtea Constituțională asupra Legii privind declasificarea unor documente.

Și PNL și USR au sesizat Curtea Constituțională asupra acestei legi.

Printre prevederile invocate drept neconstituționale de către PNL și USR se numără articolul privind dreptul persoanelor care se consideră vătămate în urma protocoalelor încheiate între SRI și DNA de a se adresa instanțelor, în termen de trei ani de la intrarea în vigoare a legii, pentru constatarea încălcării drepturilor și libertăților fundamentale și repararea prejudiciului suferit.

De asemenea, PNL și USR cer CCR să analizeze și articolul 5, referitor la revizuirea probelor din dosare.

Cele două partide de opoziție spun că sunt neconstituționale și prevederile articolului 6, prin care lucrătorii SRI, precum și cei din toate instituțiile emitente, care pun la dispoziția conducerii instituțiilor documente și declarații ce au ca temei Hotărârea nr. 17 CSAT nu vor răspunde penal, disciplinar sau financiar pentru acțiunile întreprinse în acest sens.

Camera Deputaților a adoptat săptămâna trecută, în plen, proiectul de lege inițiat de Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu pentru declasificarea hotărârii CSAT nr. 17/2005 privind combaterea corupţiei. Proiectul prevede că se vor desecretiza toate protocoalele și acordurile încheiate de SRI cu alte instituții, odată cu intrarea în vigoare a legii. În plus, lucrătorii din SRI sau din alte instituții care aduc la cunoștința comisiei pentru controlul SRI din Parlament documente având ca temei această hotărâre CSAT vor scăpa de orice fel de răspundere. Legea ar fi urmat să meargă la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

CITEȘTE ȘI:Declasificarea Hotărârii CSAT din 2005, adoptată de deputați. Toate protocoalele și acordurile încheiate de SRI ar putea fi desecretizate

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro