Sari direct la conținut

Ministrul Energiei: Reprezentantii RADET si ELCEN se vor intalni zilnic pentru functionarea optima a sistemului de incalzire

HotNews.ro

Reprezentantii RADET si cei ai ELCEN se vor intalni zilnic in sedinta comuna, pentru a analiza modul in care s-a derulat furnizarea agentului termic si pentru a lua cele mai bune masuri in vederea functionarii sistemului, a declarat, marti seara, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, dupa intalnirea avuta cu conducerea celor doua companii, informeaza Agerpres.

Grigorescu i-a convocat marti, la minister, pe oficialii ELCEN si RADET, la solicitarea primarului general Razvan Sava, in urma intreruperii furnizarii agentului termic in mai multe zone din Capitala, incepand de duminica.

„Situatia a fost generata de avarii, avarii si probleme tehnice atat la nivelul RADET, cat si la nivelul ELCEN. Din analiza noastra, aceste avarii sunt generate de starea precara a sistemului care, din nefericire, nu este o situatie noua, este o situatie istorica. In acest moment ambele avarii sunt reparate in totalitate si se revine in parametri de functionare. Incalzirea va fi graduala, astfel incat pana maine dimineata sa existe confortul termic in toate apartamentele. Au existat si probleme de comunicare. Am hotarat impreuna ca de maine dimineata sa existe o sedinta comuna a celor doua companii, zilnica, pentru a analiza modul cum s-a derulat furnizarea de agent termic si cum a lucrat sistemul, de fapt, in ziua anterioara, si masurile luate pentru functionarea buna a sistemului”, a spus ministrul Energiei.

Mai multe blocuri din cartierele Drumul Taberei si Militari din sectorul 6 al Capitalei au ramas fara caldura si apa calda incepand de duminica dupa-amiaza.

Potrivit RADET, acest lucru a fost cauzat de parametri scazuti ai agentului termic livrat de SC Electrocentrale Bucuresti (ELCEN) din CET VEST. „Astfel, pentru data de 3 ianuarie, comanda RADET catre ELCEN – CET VEST a fost urmatoarea: temperatura solicitata: 103ᅡC, temperatura livrata: 93-96 ᅡC”, releva sursa citata.

Totodata, Electrocentrale Bucuresti (ELCEN) a remis, marti, un comunicat de presa in care afirma ca pune la dispozitia Regiei Autonome de Distributie a Energiei Termice (RADET), incepand de marti, ora 18,00, inca 140 Gcal/h pentru asigurarea cu agent termic a unor zone din Capitala, dupa eliminarea avariei de la CTE Bucuresti Vest.

In data de 4 ianuarie 2016, ora 11,25, la CTE Bucuresti Vest s-a oprit din functionare cazanul de apa fierbinte numarul 6, ca urmare a unei avarii (pierderi de fluid) la sistemul convectiv. Acest cazan de apa fierbinte, utilizat ca agregat de varf, are o capacitate nominala de 100 Gcal/h, precizeaza reprezentantii ELCEN.

La data evenimentului, acest agregat producea circa 20 Gcal/h dintr-un total de 205 Gcal/h produs la nivel de CTE Bucuresti Vest, adica mai putin de 10% din productia centralei, destinata municipiului Bucuresti, mai precis cartierelor Crangasi, Militari si Drumul Taberei.

In urma acestui incident, ELCEN a organizat si mobilizat echipe de interventie in vederea eliminarii avariei, a marit productia de energie termica la CTE Grozavesti cu circa 60 Gcal/h, preluand zonele arondate CTE Bucuresti Vest. Astfel, a fost restransa aria de termoficare a CTE Bucuresti Vest odata cu extinderea ariei CTE Grozavesti.

In paralel cu demersurile efectuate pentru remedierea avariei, ELCEN a comunicat RADET ca are disponibilitati de productie a energiei termice de 50 Gcal/h in CTE Progresu, respectiv 100 Gcal/h in CTE Bucuresti Sud, care pot fi utilizate pentru asigurarea conditiilor de confort termic locuitorilor Bucurestiului.

„Aceste capacitati de productie sunt in continuare disponibile si neutilizate. Mai mult decat atat, incepand de azi, ora 18,00, ELCEN mai pune la dispozitia RADET inca 140 Gcal/h, ca urmare a comenzii de pornire a blocului nr. 5 de la CTE Bucuresti Sud’, au afirmat reprezentantii Electrocentrale Bucuresti.

ELCEN apreciaza ca situatia creata a fost determinata de un cumul de factori, printre care avariile RADET din data de 31 decembrie 2015, respectiv 2 ianuarie 2016, avaria ELCEN din data de 4 ianuarie 2016 si temperaturile scazute din aceasta perioada.

Electrocentrale Bucuresti apreciaza ca inertia sistemului de termoficare (timpul necesar de revenire in parametri normali) este cuprinsa intre 12 si 24 de ore in conditiile unor temperaturi medii de iarna.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro