Sarbatoare: 6 august: Schimbarea la Fata a Domnului

Crestinii ortodocsi si catolici praznuiesc, marti, Schimbarea la Fata a Mantuitorului pe Muntele Tabor, una dintre cele mai mari sarbatori crestine, cand apostolii se conving ca invatatorul lor este nu numai un prooroc al lui Dumnezeu, ci si Dumnezeu adevarat, scrie Agerpres.

Anterior, discipolii lui Iisus vazusera si se uimisera de minunile Lui, considerate semne ale Dumnezeirii Sale, dar in sufletul lor il considerau tot un om, un mare prooroc, cel mai mare trimis, de pana atunci, al lui Dumnezeu in mijlocul oamenilor.

Insa, din cele petrecute pe Tabor cu prilejul Schimbarii la Fata, Sfintii Apostoli inteleg ca Iisus este fiul lui Dumnezeu. Evenimentul s-a petrecut in ultimul an al vietii pamantesti a Mantuitorului, cu cateva luni inainte de rastignirea Sa.

Potrivit relatarilor biblice, Iisus venea spre nordul Tarii Sfinte, se indrepta catre Ierusalim si, pe drum, le vorbea apostolilor despre Patimile, Moartea pe Cruce si Invierea Sa.

Ajungand in dreptul Muntelui Tabor, a lasat la poale cei mai multi dintre ucenicii Sai si i-a luat cu El numai pe trei dintre acestia: Petru, Iacob si Ioan – discipolii cei mai de nadejde, care vor fi martori si la rugaciunea Sa din Gradina Ghetsimani. Iisus a urcat pe munte, impreuna cu cei trei, sa se roage. Pe cand se ruga El, apostolii, molesiti de somn, tresar deodata la o priveliste nemaivazuta: chipul Mantuitorului s-a facut altul; fata Lui stralucea ca soarele, iar hainele Lui se facusera albe ca zapada. Lucru si mai neobisnuit: in aceasta lumina, doi barbati stau de vorba cu Iisus despre Patima si Moartea Sa in Ierusalim. Erau marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise si Ilie.

Ca iesit din fire, uimit si multumit de ceea ce vedea, Petru a zis catre Iisus: ‘Doamne, bine este sa fim noi aici; Daca voiesti, voi face aici trei colibe: Tie una si lui Moise una si lui Ilie una’ (Matei 17, 4) – nedandu-si seama de ceea ce spunea. Dar Petru inca nu ispravise bine de vorbit, cand ochii apostolilor sunt martorii unei noi surprize: un nor de lumina ii invaluie si pe ei, iar din nor aud deodata un glas care zice: ‘Acesta este Fiul Meu Cel iubit, intru Care am binevoit; pe Acesta ascultati-L’ (Matei 17, 5). De spaima, ucenicii au cazut cu fetele la pamant. Dar Iisus s-a apropiat de ei si le-a zis: ‘Sculati-va si nu va temeti’.

Cand au ridicat ochii, nu mai era decat Iisus singur. Si El le-a poruncit sa nu dezvaluie nimanui nimic din cele ce vazusera, pana dupa invierea Sa din morti.

Sarbatoarea Schimbarii la Fata este considerata aceea a indumnezeirii naturii omenesti si a participarii trupului trecator la bunurile vesnice, care sunt mai presus de fire. Inainte chiar de a indeplini Mantuirea noastra prin Patimile Sale, Mantuitorul arata atunci ca scopul venirii Sale in lume era tocmai sa aduca pe tot omul la contemplatia slavei Sale Dumnezeiesti. Din acest motiv, sarbatoarea Schimbarii la Fata i-a atras in mod deosebit pe calugari, care si-au inchinat intreaga viata cautarii acestei lumini.

Se crede ca Schimbarea la Fata a Mantuitorului a avut loc in timpul festivalului evreiesc Booths si astfel praznuirea acesteia in Biserica Crestina devine implinirea prin Noul Testament a sarbatorii din Vechiul Testament. In prezent, praznuirea are loc in 6 august, cu patruzeci de zile inainte de Inaltarea Sfintei Cruci. Asa cum Petru, Iacob si Ioan au vazut transfigurarea inainte de rastignire astfel incat ei sa afle cine este cel care va suferi pentru ei, Biserica leaga aceste doua praznice pentru a-i ajuta pe credinciosi sa inteleaga misiunea Mantuitorului si faptul ca suferinta Lui a fost voluntara si pe deplin acceptata.

Numeroase manastiri au fost inchinate acestei sarbatori, mai ales dupa controversa isihasta din secolul al XIV-lea, despre natura luminii din Tabor si despre contemplatie. De notat, de asemenea, ca, dupa o traditie care circula pe vremea iconoclasmului, prima icoana realizata de apostoli a fost aceea a Schimbarii la Fata.

In Apus, sarbatoarea Schimbarii la Fata, desi praznuita sporadic inca de prin secolul al VII-lea, s-a generalizat mult mai tarziu, prin hotararea luata de Papa Calist al III-lea de a consacra definitiv aceasta sarbatoare, drept multumire pentru biruinta ostilor crestine asupra turcilor la Belgrad, in anul 1456.

In aceasta zi se aduc in biserici prinoase din struguri, se binecuvanteaza si se impart. In Biserica rusa, in aceasta zi se face pomenirea generala a mortilor si mai ales a eroilor morti pentru apararea patriei.