Copiii şi sportul de performanţă: avantaje și dezavantaje. „Orbită de mândria părintească, am căzut în capcană”

Vara asta se va împlini un an de când băiatul meu face înot de performanță. Când ne-a spus antrenorul că vrea să îl coopteze în echipa celor mai buni, m-am umflat de mândrie ca o broască şi n-am stat pe gânduri. Am spus “Da!” înainte să gândesc măcar o secundă consecințele.  

Îi vedeam pe copiii de la performanță uneori, la antrenamente. Cu trupurile frumos sculptate, disciplinați, mai maturi decât răsfățații de la agrement. Iar când săreau în apă mi se oprea respirația…  Copilul a fost şi el fericit. Urma vacanța de vară, aşa că aveam timp din belşug să îl dedicăm performanței. Prima veste a fost că antrenamentele zilnice încep de la ora 8 dimineața. Aşa că toată vara trecută ne-am trezit la 6.30. Acum, după aproape un an, încerc să trag linie şi să văd dacă ne dă cu plus. Vă mai spun ceva: rândurile pe care le scriu sunt 100% sincere şi nu militează pentru nimic. Sunt pur şi simplu întâmplările noastre. Mie mi-ar fi fost extrem de util să citesc toate astea înainte să spun acel DA. Ca să îmi fie mai simplu să cuantific ceva greu de cuantificat oricum, voi face lista cu bune şi rele, ca la carte. Desigur, un sportiv ar putea să mă contrazică în multe. (Atenție! Nu sunt sportivă, n-am fost niciodată. Vorbesc strict din punctul de vedere al unei mame)

Copiii și sportul de performanță: lucruri foarte bune

1. Disciplina  

Sportul de performanță sădeşte în copil o disciplină asumată, pe care cu greu poți să i-o insufli tu, ca părinte. E o disciplină naturală, bazată pe acțiune şi consecință. Sari prost, dai cu burta de apă. Mănânci ciocolată, te îngraşi şi te costă la timpi. O lălăi la teme, n-ai timp de antrenament. Te culci prea târziu, te trezeşti obosit, prin urmare înoți prost. Nu merge cu zăhărelul şi nici cu păcăleli inutile. Cel mai rapid ajunge primul. Ca să fii primul, munceşti.

2. Imunitatea  

Astă-iarnă, am fost la bazin când afară viscolea. Mergeam cu gecile, cu fularul, căciula, uscătorul de păr şi ieşeam de la bazin cu inima cât un purice. Nu s-a îmbolnăvit nici măcar o dată de la frig, a luat câteva viroze de pe la şcoală, dar sistemul lui imunitar s-a călit ca un soldat.

3. Camaraderia şi fair-play-ul  

Apar în sport, între copii. Mai ales la concursuri, când stau cu orele pe marginea piscinei aşteptându-şi rândul. Inventează jocuri, împart fructe, prosoape, ochelari de înot. E o armonie extraordinară şi n-ai să vezi certuri ca-n parc ori vorbe urâte. Îi uneşte sentimentul că sunt speciali şi că au ceva de făcut acolo. Foarte fain şi impresionant.

Copiii și sportul de performanță: lucruri discutabil bune

1. Competiția acerbă  

Într-un concurs de performanță, participă câteva sute de copii şi iau medalii primii trei de la diferite categorii de vârstă. Dacă ai vedea copilul meu înotând la mare, în piscină, ai rămâne cu gura căscată. Dacă-l vezi alături de competiția de la performanță, ți-e indiferent. E pe la mijloc, în zilele bune. Nu a câştigat medalii, deşi efortul lui e incredibil. Majoritatea copiilor sunt în situația asta. Doar câțiva ajung pe podium şi eu îi consider nişte mici semi-zei, atât sunt de frumoşi, de talentați şi de harnici.

Articolul poate fi citit în întregime pe www.totuldespremame.ro