Sari direct la conținut

Gabriela Firea, despre scandalul pe planşeul Unirii: „Este un pasaj care trebuie să fie consolidat, lucrarea trebuie să fie făcută”

HotNews.ro
Gabriela Firea, Foto: Inquam Photos / George Călin
Gabriela Firea, Foto: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, consideră că miza scandalului pentru planşeul Unirii este una „politică”, susținând că primarul general Nicușor Dan vrea să îl blocheze pe primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, care a avut o autorizație de urgență emisă de Primăria Sectorului 3 pentru lucrări.

„Vreau ca cetățenii să fie în siguranță. Așa cum știți, ca primar general am avut această activitate, am consolidat 20 de clădiri cu risc seismic, 100 de clădiri le-am pus în siguranță, 20 le-am lăsat în stadii avansate. Din păcate, în ultimii 4 ani, nu s-a mai consolidat nicio clădire cu risc seismic, niciun pod, niciun pasaj. Și tot ce s-a putut face, finalizări de proiecte, 10-20%. În mandatul meu, pentru prima dată, experții au coborât în acest pasaj, cel al Unirii, central, au făcut o expertiză foarte importantă și de acolo am început demersurile pentru autorizarea lucrărilor”, a declarat Gabriela Firea, la sediul PSD.

Întrebată cui aparține acel teren, Gabriela Firea a admis că „aparține Primăriei Capitalei, dar care, așa cum știți, a realizat un protocol cu primăria de sector tocmai pentru a realiza această lucrare, căci este de notorietate acest document”.

Firea consideră că miza scandalului este una „politică”.

„Eu cred că domnul primar general vrea să îl blocheze pe domnul primar de sector, al Sectorului 4, care are deja avizele pe componenta administrativă a Sectorului 3 de la Primăria Sectorului 3. În imaginea mea, așa ar fi trebuit să se lucreze: primarul general împreună cu primarul de sector să își dea mâna, bineînțeles legal, să fie toate avizele și toate autorizațiile și acum să se lucreze, nu să te duci cu buldozerele să dai jos gardurile. Noi am făcut prima expertiză, în primul rând pentru că începi lucrările cu cele mai grave. Te duci în zona unde exista cu adevărat un risc de pericol public, iar noi acele clădiri le-am consolidat, din Centru vechi. Nu era la acel moment planșeul prioritatea 0”, a mai spus Firea.

Întrebată dacă situația de la planșeul Unirii este suficient de gravă cât să reprezinte o urgență, Firea spus:

„Este un pasaj care trebuie să fie consolidat, lucrarea trebuie să fie făcută. Dacă sunt acum bani, și sunt, dacă este documentația făcută, și există, dacă este dorință de a face, nu înțeleg de ce nu este lăsat să facă”, a conchis Gabriela Firea.

Scandalul iscat pe tema planșeului din Piața Unirii 

Conflictul dintre Primăria Generală și Primăria Sectorului 4 a pornit după ce primarul general Nicușor Dan a refuzat să elibereze Primăriei Sectorului 4 autorizație în regim de urgență pentru consolidarea și reabilitarea planșeului, spunând că nu ar avea bază legală să o emită deoarece legea permite emiterea unei astfel de autorizații doar în caz de pericol public.

În noaptea de duminică spre luni, Daniel Băluță, a deschis șantierul în baza unei autorizații emise de Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță. Nicușor Dan a venit de trei ori la fața locului, unde a cerut desființarea șantierului, însă a fost împiedicat de Poliția Locală a Sectorului 4.

Poliția Locală Sector 4 a făcut scut în fața excavatoarelor, pentru a împiedica demolarea, doi angajați au reclamat că au fost răniți, iar Poliția a anunțat că a deschis dosar penal.

În scandalul Nicușor Dan – Daniel Băluță au intervenit și Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. Premierul le-a cerut celor doi edili să reia dialogul, el afirmând că „dreptatea nu se face cu buldozerul”. De cealaltă parte, liderul PNL a cerut PSD să respecte atribuțiile primarului Capitalei și l-a acuzat pe Băluță că a intervenit în forță.

Luni seară, Nicușor Dan s-a întors pe șantierul deschis de primarul Daniel Băluță cu o dispoziție pentru desființarea șantierului. 

În cele din urmă, primarul Băluță a anunțat că le va spune angajaților săi să părăsească locul, iar marți dimineață, șantierul de la Piața Unirii a fost desființat.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro