Avioanele de luptă de pe flancul sud-est al NATO. De ce România e dată ca exemplu în Bulgaria / Comparația între două țări vecine
România și Bulgaria sunt în plin proces de tranziție a Forțelor Aeriene de la vechile avioane de vânătoare sovietice la platforme mai noi, occidentale. Însă în timp ce țara noastră a început mai devreme și deja operează avioane F-16, bulgarii abia acum așteaptă primele aeronave americane și se uită cu jind la planurile României.
- Articol realizat în cadrul proiectului european Pulse de Victor Cozmei (HotNews.ro), Nikola Lalov și Krassen Nikolov (Mediapool.bg)
În 2027 România va face poliție aeriană pentru Bulgaria
România operează în acest moment 29 de avioane F-16 – ultimele 3 aeronave intrate în dotare au aterizat chiar joi în țara noastră și au fost preluate de Forțele Aeriene. Până la final de 2025 ar trebui să aibă în dotare nu mai puțin de 49 de astfel de aparate care să formeze trei escadrile separate de avioane de vânătoare.
Grație avioanelor F-16 intrate în uz treptat, începând din 2016, România a reușit să-și retragă de tot vechile avioane sovietice MiG-21 LanceR și să se bazeze pe mai noile aeronave occidentale pentru misiunile de apărare a spațiului aerian NATO.
În comparație, Bulgaria încă se bazează pe avioane de vânătoare sovietice, de tip MiG-29 pentru a-și apăra spațiul aerian. Însă cu doar 13 avioane în dotare, și nu toate mereu în stare operațională pentru că sunt pe final de viață, Bulgaria se bazează și pe aliații NATO pentru apărarea spațiului aerian național.
Ba chiar România va asigura în 2027 o misiune de detașare a unor aeronave F-16 în Bulgaria pentru poliția aeriană a cerului bulgăresc, întrucât capabilitățile aeriene ale vecilor de la sud de Dunăre nu vor fi încă suficiente.
Achiziția Bulgariei de avioane noi F-16 va întârzia trecerea la F-35, cred experții
Bulgaria așteaptă abia din 2025 prima aeronavă F-16 dintre cele 16 pe care le-a cumpărat, după ce programul a fost întârziat de pandemia COVID. Bulgaria a ales să achiziționeze aeronave F-16 noi, produse în SUA, la cel mai recent standard – block 70.
Pentru 16 aeronave noi F-16 block 70, la pachet cu piese de schimb, motoare, suport logistic și pregătirea personalului, Bulgaria plătește 2,3 miliarde de dolari.
Perioada de tranziție de la vechile avioane de luptă sovietice la cele americane reprezintă un test important pentru forțele aeriene bulgare. Încă nu există suficienți piloți, iar modernizarea bazei „Graf Ignatievo”, unde vor fi amplasate noile F-16, este lentă și costurile cresc constant.
Experții în aviație au criticat decizia guvernului de a cumpăra noi avioane de luptă, deoarece va întârzia pe termen nedefinit achiziționarea avioanelor de luptă din a cincea generație, scriu jurnaliștii bulgari de la Mediapool.bg, publicație parte din proiectul european PULSE alături de HotNews.ro
România, dată ca exemplu pentru cum a gestionat proiectul de trecere la avioanele occidentale
Un avion nou F-16 Block 70 are o durată de viață estimată la cel puțin 40 de ani, astfel încât, dacă Bulgaria le va ține până la capăt, ar însemna că ele ar putea fi scoase din uz tocmai după 2070.
Experții în aviație dau ca exemplu România, care gestionează mai bine proiectul de trecere la avioane occidentale și mai departe spre aeronavele F-35 de ultimă generație.
Bulgaria a fost pe punctul de a cumpăra chiar de la portughezi avioane de luptă F-16 la mâna a doua, dar în final România a fost cea care a parafat un astfel de program.
Există, de asemenea, critici cu privire la prețul avioanelor de luptă F-16 Block 70. Potrivit unor păreri publicate în presa de la sud de Dunăre, avioanele de luptă suedeze „Gripen” ar fi mai profitabile pentru Bulgaria.
Achiziția de F-16, pretext pentru propagandă antiamericană în Bulgaria
Acordul cu SUA pentru avioane F-16 este, de asemenea, folosit pentru a genera sentimente antiamericane în contextul războiului din Ucraina.
Una dintre știrile false ce au fost propagate a fost că Bulgaria cumpără avioane de luptă care sunt „doar pe hârtie”. Partidele pro-ruse Partidul Socialist Bulgar (BSP, membru al PES – partidul socialiștilor europeni) și „Vazrazhdane” (Renașterea, parte a grupului suveranist AFD din Parlamentul European) au făcut o campanie falsă atât în parlament, cât și pe rețelele sociale pe această temă.
„Vom da miliarde pentru un singur desen”, a declarat deputatul BSP Rumen Gechev.
Președintele bulgar Rumen Radev, care este unul dintre puținii lideri europeni cu poziții pro-ruse, a criticat dur procedura prin care au fost achiziționate avioanele, transmit jurnaliștii de la Mediapool.bg
Mai întâi a fost anunțat un concurs în urmă cu 7 ani și care a fost câștigat de compania suedeză SAAB cu avioanele de vânătoare Gripen. Apoi Bulgaria s-a răzgândit și a decis asupra unui acord Guvern la Guvern (G2G) cu SUA pentru a cumpăra F-16 noi.
F-16 pentru Bulgaria, un test pentru o armată zguduită de scandaluri de spionaj în favoarea Rusiei
Achiziționarea de avioane de luptă din SUA este privit, de asemenea, și ca un mare test pentru independența armatei bulgare într-o țară în care spionajul rusesc este deosebit de activ.
În 2021, procuratura bulgară a efectuat arestări pentru spionaj în cadrul Ministerului Apărării și, potrivit informațiilor oficiale, scopul era de a dezvălui datele noilor avioane F-16 cumpărate de Bulgaria, avioane care folosesc tehnologii înglobate și în mai modernele avioane F-35.
Potrivit actului de acuzare, un fost șef al serviciilor de informații militare bulgare, în vârstă de 74 de ani, care a absolvit școala în cadrul GRU din Rusia înainte de 1989, a format și a condus un grup de spionaj format din 6 membri.
Cum și de ce a ales România să cumpere avioane F-16 second-hand
România a ales la mijlocul anilor 2010 să achiziționeze avioane F-16 la mâna a doua ca o măsură de tranziție către avioane noi, de generația a cincea.
Cum avioanele de sorginte sovietice MiG-21 Lancer își epuizau practic resursa de viață, nevoia de a trece la aeronave mai noi și moderne era urgentă, însă un program prin care să trecem direct la avioane de generația a cincea F-35 era prea devreme de implementat, ar fi fost prea scump și complicat și ar fi durat prea mult până să se concretizeze în aeronave livrate și operaționale.
Așa că în 2014 România a semnat un contract cu Portugalia pentru 12 aeronave F-16 block 15, avioane care au trecut apoi printr-un program de modernizare de tipul MLU (Mid-Life Upgrade), iar primele aeronave au ajuns în țară în 2016.
Ulterior, România mai cumpăra din Portugalia încă 5 aeronave, formând o escadrilă de 17 aeronave la baza aeriană Fetești – Escadrila 53 Warhawks.
Toată achiziția a costat 630 de milioane de de euro și a inclus modernizarea aeronavelor, sprijin logistic, precum și pregătirea personalului și antrenarea piloților.
Avioane vechi, dar modernizate
Deși avioanele cumpărate nu erau noi, ele mai aveau disponibilă aproape jumătate din resursa lor de viață și au trecut și printr-un proces de modernizare MLU (Mid-Life Upgrade) la standardul F-16 MLU Tape M5.2R, aducându-le în esență undeva la echivalentul unor avioane F-16 mult mai moderne (echivalentul block 40 cu unele elemente block 50/52).
Printre elementele cheie ale procesului de upgrade se numără: Motorizare F100-PW-220E – control digital; cabină standard F-16 C/D Block 50/52, compatibilă cu sistemele de vedere pe timp de noapte; două display-uri multifuncționale color; computer modular de misiune; radar de control al focului modernizat; sistem de navigație hibrid; sistem avansat de identificare amic-inamic IFF; sistem de management pentru război electronic; sistem de transmitere a datelor Link 16.
Pe lângă acestea, pachetul a inclus și integrarea altor dispozitive: SniperPod (container extern pentru cercetare și ochire) și JHMCS (Joint Helmet Mounted Cueing System – cască cu afișaj electronic) pentru folosirea lor cu rachetele de tip AIM-120C-7 AMRAAM și AIM-9 M și X Sidewinder (la fel, achiziționate de România).
În plus, aceste 17 avioane, precum și celelalte din programul românesc de F-16 vor mai fi modernizate mai departe pentru circa 280 de milioane de euro și vor fi aduse la standardul Tape M6.6.
Încă 32 de avioane F-16 cumpărate din Norvegia, vor acoperi perioada până vin primele F-35
În 2022 România a semnat un contract cu guvernul Norvegian pe circa 400 de milioane de euro pentru a achiziționa 32 de avioane F-16 pe care țara nordică le decomisiona pentru că le înlocuia cu avioane F-35 ce tocmai intrau în dotare. Până în prezent nouă astfel de aeronave au fost livrate și au intrat în dotarea Forțelor Aeriene Române.
Avioanele, deși și ele destul de vechi, au în continuare o resursă de zbor de circa 2-3.000 de ore, ceea ce le va permite să rămână în uz până când România va trece treptat la F-35.
Cele 32 de avioane F-16 din Norvegia au trecut și ele printr-un program de modernizare MLU și sunt în prezent la standardul Tape M6.5.2, fiind planificate să fie modernizate și mai departe până la standardul Tape M6.6.
Contractul cu Norvegia include și piese de schimb, motoare de rezervă, precum și sprijin logistic.
Tot programul românesc de 49 avioane F-16 costă cât jumătate din cât dă Bulgaria pe 17 aeronave noi
Practic, per total, pentru 49 de avioane de vânătoare F-16 pe care să le folosească încă 10-15 ani de acum încolo, dar și piese de schimb și programe de modernizare, România va plăti la final 1,3 miliarde de euro – aproape jumătate din suma pe care Bulgaria o dă pentru 16 avioane F-16 noi.
Un element cheie în tot programul românesc F-16 este că mentenanța avioanelor și mare parte din modernizări au fost și vor fi efectuate la Aerostar Bacău.
În timp ce flota românească de F-16 încă nici nu a fost completată, restul aeronavelor din Norvegia urmând a ajunge în țară până la final de 2025, România deja a negociat cu Statele Unite și a primit acceptul congresului american pentru a achiziționa avioane de vânătoare de generația a cincea F-35.
România face pasul către F-35 / 6,5 miliarde de dolari pentru primele 32 de avioane
România speră ca până la finalul acestui an să și semneze contractul Guvern la Guvern cu SUA pentru primele 32 de avioane F-35, din totalul de 48 de aparate pe care intenționează să le cumpere.
Achiziția celor 32 de avioane F-35, așa cum a fost aprobată de Parlament, va costa 6,5 miliarde de dolari și va presupune, dincolo de aeronavele propriu-zise și piese de schimb, motoare de rezervă, sprijin logistic, pregătirea personalului și antrenamentul primilor piloți, dar și muniție.
Cele 32 de aeronave stealth sunt așteptate să intre în operarea Forțelor Aeriene Române în jurul anului 2030 și să formeze două escadrile care vor înlocui din avioanele F-16 cele mai vechi din dotare.
A doua etapă a programului F-35 care presupune achiziția a încă 12 avioane încă nu a fost detaliată, dar planificarea generală presupune ca undeva la orizontul anilor 2040 România să opereze 48 de aeronave de generația a cincea F-35.
HotNews.ro a fost, în primăvară, în fabrica uriașă F-35 din Forth Worth Texas și a realizat un reportaj în locul unde cel mai probabil majoritatea avioanelor României vor fi produse în următorii ani:
Specificațiile avioanelor de generația a cincea F-35
F-35A
- Echipaj: 1
- Lungime: 15,37 m
- Anvergura aripilor: 10,65 m
- Înălțime: 5,28 m
- Suprafață portantă: 42,7 mp
- Masa (gol): 13,29 t
- Masa (echipat): 22,4 t
- Masa maximă la decolare: 31 t
- Motor: 1× Pratt & Whitney F135-PW-100 afterburning turbofan, (191 kN max)
- Viteza maximă: Mach 1,6 (1.200 mph, 2.000 km/h) / Mach 1,06 la nivelul mării
- Raza de luptă: 1.200 – 1.400 km
- Limită G (suprasarcină): 9G
- Plafon operațional: 50.000 ft (15.000 m)
- Rata de urcare: ~40.000 ft/min (200 m/s)
Armament:
- Tun 1×25 mm GAU-22/A (180 proiectile)
- Puncte de acroșaj: 4 interne în configurație stealth (poate căra simultan și două rachete aer-aer, și două bombe aer-sol) / 6 puncte externe
- Radar: AN/APG-81 AESA, sistem electro-optic și sistem de bruiaj
CITEȘTE ȘI:
- INTERVIU. Adevăratul Top Gun – Un pilot american de teste spune piloților români cum e să zbori pe un F-35, cel mai puternic avion militar din istorie
- STRICT SECRET Cum se muncește într-unul dintre cele mai misterioase „orașe de sub cupolă” ale lumii? – VIDEO PODCAST
- România demarează tranziția spre F-35. Cum vede această trecere la generația a cincea un fost pilot de F-16
Proiectul PULSE este o inițiativă europeană de promovare a parteneriatelor jurnalistice transfrontaliere, co-finanțată de Comisia Europeană (DG CONNECT) în cadrul Acțiunilor Multimedia prin acordul de grant LC-02772862. HotNews.ro colaborează în cadrul proiectului cu alte publicații prestigioase din Europa: Delfi (Lituania), Deník Referendum (Cehia), cel mai mare ziar austriac Der Standard (Austria), unele dintre cele mai mari publicații din Grecia – EFSYN, El Confidencial – Spania, cel mai mare ziar polonez Gazeta Wyborcza, cel mai vechi site analitic și informațional bulgar Mediapool, una dintre cele mai mari publicații independente maghiare HVG și ziar italian cu profil economic Il Sole 24 Ore, una dintre cele mai vechi și puternice publicații din Peninsulă.
Trei organizații media transnaționale de renume – OBCT (Italia), N-ost (Germania) și Voxeurop (Franța) vor coordona activitățile proiectului.