Sari direct la conținut

EXCLUSIV Consilierul lui Zelenski, pentru HotNews: „Trump și administrația sa vor înțelege mai profund acest război și deciziile vor fi altfel decât am auzit în campania electorală”

HotNews.ro
EXCLUSIV Consilierul lui Zelenski, pentru HotNews: „Trump și administrația sa vor înțelege mai profund acest război și deciziile vor fi altfel decât am auzit în campania electorală”
Întâlnire între Volodimir Zelenski și Donald Trump în septembrie 2024, la Trump Tower. Foto: ABACA / Abaca Press / Profimedia

Mihail Podoliak, consilierul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, este optimist că sprijinul SUA pentru țara sa va rămâne neclintit odată cu instalarea la Casa Albă a lui Donald Trump. El se bazează pe faptul că noul lider american nu va dori să știrbească reputația Statelor Unite. „Leadership-ul mondial va fi pus la îndoială, dacă războiul se va încheia în baza condițiilor alianței Federația Rusă – Coreea de Nord”, a explicat acesta, pentru publicul HotNews. 

Oficialul ucrainean a îndemnat la calm și spune că așteaptă ca Donald Trump, câștigătorul republican al alegerilor din SUA, să anunțe structura administrației, ca să fie clar cine va fi responsabil pentru domeniul securității naționale, apărării, politicii externe. 

„Atunci va fi clară strategia lui”, crede Podoliak. 

Mihail Podoliak, consilierul președintelui Zelenski. Foto: Ruslan Kaniuka / Zuma Press / Profimedia

Consilierul spune că a remarcat încă din primul discurs al lui Trump, susținut când victoria sa era aproape sigură, dorința lui ca Statele Unite să se întoarcă la măreția anterioară, ca influență și reputație: 

„Fără o înțelegere clară în politica externă care se va baza pe dreptul internațional, acest lucru nu va fi posibil. Sunt absolut sigur că Trump va fi interesat în finalizare eficientă atât a conflictului din Orientul Mijlociu, cât și a conflictelor care apar, dar și a celor care deja se sting, inclusiv a războiului din Europa de Est”. 

Sprijinul din partea ambelor partide

Mihail Podoliak subliniază, în discuția cu corespondentul HotNews, că Ucraina are relații bune atât cu Partidul Republican, cât și cu Partidul Democrat. 

„Acest sprijin din partea celor două partide pentru Ucraina a existat întotdeauna. Nu am dubii că acest sprijin din partea celor două partide se va păstra, toate procesele de vot vor fi pro-ucrainene”, spune el și insistă că deciziile trebuie să se ducă spre accelerarea livrărilor echipamentelor necesare pentru Ucraina. 

„Încă o dată, haideți să așteptăm până când vor fi luate toate deciziile referitoare la cadre. Reieșind din retorica lui Trump, reieșind din viziunile sale privind viitorul Statelor Unite, reieșind din înțelegerea lui privind leadershipul mondial per general, eu nu am dubii ca acest război va trebui să se încheie cu un final just, iar pentru asta, cu siguranță, va fi necesar de investit în Ucraina”, a declarat Mihail Podoliak, pentru Hotnews.ro.

„Nu prea îmi imaginez situația în care războiul se va încheia în baza condițiilor alianței Federația Rusă – Coreea de Nord”

Mihail Podoliak consideră că Donald Trump știe foarte bine că trebuie să fie luate decizii dure și rapide, iar Statele Unite nu pot accepta ca Rusia să pună condițiile. 

 „Haideți să vorbim cu pragmatism. Sunt două alianțe: în una predomină Statele Unite – adică alianța care susține Ucraina -, în cea de-a doua sunt Federația Rusă și Coreea de Nord. Nu prea îmi imaginez situația în care războiul se va încheia în baza condițiilor alianței Federația Rusă – Coreea de Nord. Acest lucru va fi straniu pentru reputația mai multor țări și, în primul rând, pentru Statele Unite. Leadership-ul mondial va fi pus la îndoială”, argumentează consilierul. 

„Trump știe foarte bine că trebuie să fie luate decizii dure, rapide, iar dacă sunt luate, acestea trebuie îndeplinite complet. Acest lucru va fi esențial nu doar pentru situația în Ucraina, atât pentru conflicte noi, dar și pentru cele vechi”, a mai adăugat Podoliak.

Într-un interviu pentru HotNews, înaintea alegerilor americane, Daniel Hegedüs, un expert de la think-tank-ul German Marshall Fund, explică, de asemenea, faptul că SUA nu-și va altera substanțial politica externă.

Însă el atrăgea atenția că nici nu e nevoie de asta pentru Rusia. Fie și o mică modificare poate face ca Moscova să profite. „Dacă percepția la Moscova este că o nouă administrație Trump ar fi totuși mai puțin angajată, atunci Rusia va fi mult mai încurajată să testeze angajamentul, lansând provocări în statele baltice sau la Marea Neagră”, declara zilele trecute, expertul în relația SUA-UE.

„Să ne oprim, ca voi să luați o pauză, să vă adunați mai multe resurse și totuși să ne distrugeți complet peste un an?”

Revenind la Mihail Podoliak, acesta a mai explicat că subiectul negocierilor sau compromisurilor cu Federația Rusă este unul absurd pentru Ucraina, iar cedarea în fața Rusiei doar va escalada războiul în Europa. 

„Aici eu nu înțeleg unde pot fi aici negocieri? Să ne oprim, ca voi (Federația Rusă – n.r.) să luați o pauză, să vă adunați mai multe resurse și să ne distrugeți complet peste un an? Ar fi un proces de negocieri cam ciudat.Ce fel de compromis poate fi – să luați, vă rog, aceasta regiune, acolo torturați și ucideți oamenii, dar noi așa ne scăpăm de voi. Aici eu chiar nu prea înțeleg terminologia cuvântului «compromis» și negocieri”, declară Mihail Podoliak.

„Ucraina nu poate să nu ducă războiul de apărare, pentru că este vorba despre supraviețuirea oamenilor acestei țări”, spune el și atrage atenția că un compromis obținut de Rusia ar duce la escaladarea războiului. 

„Dacă nu va fi pedepsită pentru uciderile în masă din Ucraina, Rusia va considera că nu mai are nicio interdicție și că poate să vină cu ultimatumuri față de alte țări, inclusiv pentru Moldova. Astfel, este ridicol să ducem tratativele cu Rusia precum vrem să murim nu astăzi, dar mâine”, a mai spus oficialul ucrainean.

„Deciziile vor fi altfel decât ceea ce am auzit în campania electorală”

Reprezentantul Oficiului lui Zelenski a mai vorbit despre cum vede relațiile dintre SUA și Uniunea Europeană, inclusiv în contextul livrării ajutorului militar către Ucraina.  

”Eu cred că relațiile dintre Europa și Statele Unite vor fi cât de se poate pragmatice și de încredere, pentru că există câteva alianțe condiționate. În cadrul alianței economice, financiare și tehnologice, Europa și America de Nord predomină astăzi în lume. Nu este convenabil ca țările din cadrul acestei alianțe să-și piardă această poziție.

„Atunci când domnul Trump și administrația sa vor studia mai amplu și vor înțelege mai profund natura acestui război, deciziile vor fi altfel decât ce am auzit în campania electorală. Aceste decizii vor fi absolut pro-americane, pro-europene și pro-ucrainene. Aici nu vor fi întrebări cine cheltuie mai mult pentru Ucraina, vor fi abordări despre câte investiții sunt necesare în Ucraina unde are loc războiul democrației împotriva unei alianțe autoritare. În aceste condiții decizii vor fi luate mult mai rapid și vor arăta mult mai eficient”, a mai declarat Mihail Podoliak. 

Donald Trump, reales președinte al Statelor Unite, a afirmat în timpul campaniei sale electorale că, dacă va reveni la Casa Albă, va pune capăt războiului Rusiei din Ucraina în „24 de ore”. 

El a făcut din nou aluzie la mesajul său în timpul discursului în care și-a revendicat victoria în alegerile prezidențiale, spunându-le susținătorilor săi care îl aclamau: „Voi opri războaiele”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro