Sari direct la conținut

INTERVIU VIDEO: Simona Pavelescu, CEO htss, despre planurile de extindere internațională a companiei prin MoonShotX

Smile Media
INTERVIU VIDEO: Simona Pavelescu, CEO htss, despre planurile de extindere internațională a companiei prin MoonShotX
Simona Pavelescu, CEO htss

În iunie 2024 Raiffeisen Bank România a lansat în MoonShotX un program creat pentru a impulsiona creșterea companiilor românești din categoria Mid-Corporate (cu CA între 5 și 50 de milioane de euro), ajutându-le să se extindă dincolo de granițele țării. Desfășurat cu sprijinul InnovX, proiectul oferă resursele necesare pentru a le transforma în actori puternici la nivel regional și internațional.

Una dintre companiile care participă la MoonsShotX este htss (High-Tech Systems & Software), o companie românească de tehnologie cu un impact semnificativ în industriile de sănătate, retail, financiar și energie. htss a devenit un jucător-cheie în furnizarea de soluții software și hardware de înaltă performanță, specializate în optimizarea proceselor operaționale și managementul datelor pentru companii din România și din alte țări europene.

Pentru a afla mai multe despre cum ajută MoonShotX companii precum htss să se extindă pe alte piețe internaționale, am vorbit cu Simona Pavelescu, CEO htss.

Care sunt principalele nevoi de scalare și inovare pentru htss în această etapă a dezvoltării companiei?

Simona Pavelescu: Htss este o companie care, în ultimii ani, a investit foarte mult în produse pentru industriile de pharma și healthcare. Când vine vorba de inovație, aș putea spune că, pentru noi, aceasta este un stil de viață. O facem continuu, iar acum, când privim din perspectiva scalării companiei la nivel regional și global, nevoile de inovare pot fi diferite față de dezvoltarea produselor pe care am făcut-o până de curând. 

Aici ne uităm, în principiu, la cum se poziționează produse noastre pe alte piețe și, de asemenea, încercăm să înțelegem care sunt barierele de intrare, pentru că vorbim de industrii foarte regularizate. Un produs din zona pharma sau healthcare întotdeauna necesită ajustări pentru a fi compliant cu legislația locală și pentru a se putea integra cu sistemele naționale de securitate și sănătate. Din această perspectivă, evident știm că va fi nevoie să inovăm și în această direcție. Acum încercăm să evaluăm care este potențialul și care este nevoia efectivă de investiții pentru a putea inova.

În ce țări doriți să scalați în 2025 și de ce?

Simona Pavelescu: După cum spuneam, suntem într-un proces de evaluare. Noi suntem astăzi prezenți în câteva țări europene, numai că am făcut-o într-un mod oportunistic, am ajuns acolo datorită clienților noștri. Acum vrem să facem acest lucru într-un mod structurat. Încercăm să înțelegem unde am putea să ajungem cât mai rapid și unde produsele noastre sunt cele mai cerute. La nivel regional, în Europa, ne-am uitat la Austria ca una din țări. De ce? Pentru că Austria este oarecum apropiată de România. Dacă vorbim de zona de healthcare, sunt clinici care au reprezentare în și în România, și în Austria și atunci nivelul de apropiere este mai mare și pentru noi, pentru a înțelege legislația locală. De asemenea, această situație ne ajută să avem clienți cu care să începem în România și apoi să explorăm scalarea și în Austria. Asta din perspectivă apropiată.

De asemenea ne uităm și la piețe foarte mari și foarte avansate, cum este Marea Britanie, pentru că, dacă vrei să fii bun în această industrie, trebuie să joci în „liga mare”. Întotdeauna știm că, în domeniul de healthcare, UK-ul a fost mereu un etalon pentru Europa și din acest motiv vrem să înțelegem cum putem să ajungem acolo. Și, evident, fiind o companie de software, US-ul este, iarăși, o piață interesantă pentru noi, pentru că dacă vrei să ajungi o companie globală în domeniul de IT, este imposibil să nu fii într-o astfel de piață

Există nevoi de finanțare pe termen mediu și scurt pentru htss în perioada următoare?

Simona Pavelescu: Este puțin prematur să răspundem complet la această întrebare, dar cu siguranță vor fi nevoie de finanțare, pentru că un proces de scalare nu este ușor și necesită fonduri. Acum noi evaluăm modul în care vom face această scalare în țările menționate mai devreme și încercăm să analizăm care este metoda cea mai rapidă de a ajunge acolo. Un proces de scalare să dureze ani de zile și atunci vezi un rezultat, dar pe un termen mai îndelungat sau poți să începi  într-un mod iterativ, cum spunem noi în zona de software Agile, începând cu pași micuți și ulterior mergând la nivelul următor.

Suntem într-o fază exploratorie, în care adunăm informații, încercăm să cunoaștem diferiți experți din țările pe care le-am menționat și, în funcție de aceste informații, o să înțelegem și care este drumul pe care-l vom parcurge și evident asociat și asociate cu acest drum vor fi și nevoile de finanțare.

Ne uităm astăzi și la granturi în zona de inovație, și la parteneriate cu diferiți jucători din această industrie, care pot fi din zona universitară, academică, sau pot fi companii private cu care putem să ne asociem și să mergem mai departe. Explorăm diferite modele de business, diferite posibilități de finanțare care ne pot da rezultatul dorit?

Cum este experiența în programul MoonShotX powered by Raiffeisen?

Simona Pavelescu: Este o experiență extraordinară și o să vă spun de ce. În primul rând, când am început această călătorie cu MoonShotX, am început-o datorită lui InnovX, cu care noi am interacționat de mai multă vreme și chiar îi admiram pentru ceea ce au făcut ei în zona de start-up-uri, promovând mai multe companii și ajutându-le să crească și să devină relevante în industriile lor. Cumva pe ei îi cunoșteam și a fost dragoste la prima vedere având în vedere că rezonăm cu aceleași principii. Și noi ne dorim să avem un impact, să continuăm să inovăm, să reprezentăm România mai departe de nivelul local.

Pentru noi a fost o surpriză echipa Raiffeisen, pe care o știam doar din perspectiva utilizatorului de bancă, cumva a fost interfața din afara băncii. Dar oamenii pe care i-am întâlnit în interior sunt oameni extraordinari, de la care am învățat o mulțime de lucruri și care au fost inspiraționali în acest proces de onboarding pe care l-am avut în programul MoonShotX. Până acum este o experiență pe care o recomand companiilor de nivelul nostru și nu numai. 

Este o încercare care nu este ușoară, pentru că acest program necesită efort și necesită implicare. Eu sunt de principiul că, dacă ai ales să joci, joacă până la capăt, pentru că doar așa poți culegi toate beneficiile acestui program. Tot acest efort vine peste cel pe care-l depunem zi de zi pentru a gestiona nevoile companiei, dar pe de altă parte cred că inspirația, pasiunea și dorința de a face lucrurile altfel, lucruri care vin din acest program, te ajută să fii mai bun în ceea ce faci și, de ce nu, să te muți la nivelul următor și să scalezi, pentru că asta ne-am dorit.

Ce a implicat participarea dumneavoastră la bootcampul MoonShotX și ce feedback ați primit?

Simona Pavelescu: Noi am participat ca echipă, în primul rând, și acesta a fost un element care m-a bucurat foarte tare. Spuneam mai devreme că sclalarea nu este un proces ușor, ci unul complex care necesită o bucată foarte mare de change management și din perspectivă de mentalitate și din perspectiva de a înțelege clientul dintr-o altă zonă geografică care este foarte diferit de clientul pe care-l avem astăzi. Acesta este un efort de echipă, nu unul individual, și programul ne-a oferit posibilitatea să participăm ca echipă. 

Noi acum încercăm să ducem programul la nivelul următor și să onboardăm compania în această călătorie de scalare. Chiar zilele acestea organizăm un hackathon intern din care să culegem idei de inovare, pe care să le folosim în acest proces de scalare. În momentul în care noi am decis să mergem mai departe cu acest program am făcut-o cu sufletul. Am pus pasiune și încercăm să onboardăm întreaga companie în această călătorie, pe care eu îl consider un pas esențial în evoluția unei companii. Dacă vrei să crești, nu poți să rămâi unde ești. Întotdeauna trebuie să evoluezi.

Care ar fi principalele lecții de business învățate din MoonshotX?

Simona Pavelescu: Eu cred foarte mult în educație, am petrecut mai mult de 20 de ani din viața mea în educație formală. Cumva acest program te ajută să te educi în mod pragmatic. Și aici nu vorbesc de mine ca individ, ci din perspectiva unei companii. Te ajută să vezi perspective pe care nu le întâlnești în business-ul de zi cu zi, te ajută să vezi poza de ansamblu. Îți dă niște hinturi care te pot ajuta să mergi în acest proces pe o cale mai ușoară, pentru că înveți de la oameni care au trecut prin acest proces de scalare, de la specialiști care îți spun „uite, contextul de piață de acum arată astfel, vezi dacă ți se potrivește, dacă poți să mergi mai departe pe ideea pe care ți-ai propus-o și dacă ea este fezabilă în piața pe care astăzi vrei s-o abordezi”. 

Toate lucrurile acestea sunt foarte utile și este o etapă pregătitoare fără de care nu poți să mergi mai departe. Oricum trebuia s-o faci. Dacă o făceai individual probabil că dura mai mult și o făceai în mod mai antreprenorial. Așa o faci într-un mod structurat alături de o echipă de specialiști, care te ghidează să-ți iei deciziile de care ai nevoie să mergi mai departe pe acest drum. 

Eu am urmat două programe de MBA executive și nu pot să spun că am rămas cu ce-am învățat acolo, ci am rămas cu networkingul, cu oamenii pe care i-am întâlnit. Același lucru este și aici. Acest program îți oferă un cadru pe care ulterior poți să-l folosești chiar și după ce programul se termină, pentru că relațiile care se construiesc în această perioadă nu se dizolvă după ce ai terminat un program. Eu cunosc oameni cu care am rămas în contact de o viață după ce am terminat astfel de programe. 

MoonShotX este ca un mini-MBA pe care poți să-l urmezi și-n urma căruia rămâi cu o rețea foarte specializată pe zona pe care o targetezi în acest program, dar în același timp această rețea te poate ajuta și mai departe în obiectivul pe care ți l-ai propus, nu doar de scalare, dar și de a dezvolta businessul pe care-l gestionezi la un moment dat.

Articol susținut de Raiffeisen Bank România