Spionaj în Parlamentul de la Chișinău. Cum decurgeau „întâlnirile conspirative” cu Rusia ale unor angajați ai statului din Moldova
Un fost angajat al Parlamentului din Republica Moldova, Ion Creangă, și un polițist de frontieră de la aeroportul din Chișinău au fost trimiși în judecată de procurori, fiind acuzați de trădare de țară și complot împotriva Moldovei. Ei au dezvăluit informații secrete unui angajat al Ambasadei Ruse de la Chișinău, susțin autoritățile.
Un diplomat rus a fost expulzat din Republica Moldova încă de la începutul lunii august, în contextul acestei anchete.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) susține, într-un comunicat transmis marți, că angajatul Parlamentului și cel al Poliției de Frontieră aveau întâlniri „conspirative” de peste două ore cu atașatul militar al ambasadei Rusiei la Chișinău. Funcționarul parlamentar este acuzat că i-a comunicat atașatului militar „date obținute inclusiv prin spionaj”, referitoare la următoarele domenii:
- măsuri de consolidare a apărării militare a Moldovei;
- colaborarea Moldovei pe segmentul de securitate cu alte state, precum și activitatea instituțiilor naționale în acest domeniu;
- situația care vizează partea stângă a Nistrului;
- proiectul Strategiei de Apărare Națională a Moldovei pentru 2024-2034;
- dezavantajele pentru Rusia ale modificărilor legislative care vizau referendumul privind aderarea Moldovei la Uniunea Europeană;
- totalizarea acțiunilor care vizează Parlamentul Moldovei în raport cu Raportul Comisiei Uniunii Europene, privind extinderea UE;
- intenția de modificare a articolului din Codul penal „Trădare de patrie,” de care acum el însuși este învinovățit de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Fostul angajat al Parlamentului, Ion Creangă, a fost reținut în urma unui flagrant, în timp ce primea de la angajatul Ambasadei Ruse suma de 500 de dolari, iar la domiciliul lui au fost găsiți alți 1.100 de dolari. El se află acum în arest preventiv și riscă o pedeapsă de la 15 la 20 de ani pentru „trădare de patrie”.
Polițistul de frontieră și-a implicat și soția în schema de spionaj
Polițistul de frontieră și-a implicat și soția în schema de spionaj, susțin procurorii din Republica Moldova.
„În ceea ce-l privește pe ofițerul superior (suspendat) al Poliției de Frontieră de la Aeroportul din Chișinău, acesta a avut și el o serie de întrevederi conspirative, cu caracter regulat, cu același angajat al ambasadei Rusiei. Astfel, acesta a stabilit în mod secret contactul cu funcționarul diplomatic în scopul trădării de patrie, fapt pentru care a primit bani (confirmat și prin interceptările discuției din momentul primirii coletului)”, spun procurorii despre fostul polițist care este și el în arest preventiv.
„Stabilirea legăturii dintre cei doi și întâlnirile lor regulate au fost precedate în 2023 de întrevederea soției polițistului de frontieră cu angajatul ambasadei, care i-ar fi transmis o cartelă telefonică primită de la diplomat, pentru comunicarea exclusivă și cifrată dintre polițistul de frontieră și diplomat”, explică autoritățile.
Soția fostului polițist de frontieră este acum acuzată de complot împotriva Moldovei și riscă închisoare de la 5 ani până la 10 ani.
Autoritățile de la Chișinău au anunțat încă de la începutul lunii august că au expulzat un diplomat rus, imediat după ce au transmis că șeful Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, și un polițist de frontieră au fost reținuți de oamenii legii, fiind suspectați de spionaj în favoarea Federației Ruse, informa la acea vreme publicația Deschide.md.
Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a anunțat că cei doi sunt suspectați de trădare și complot împotriva Republicii Moldova, ca urmare a contactelor lor cu angajatul unei ambasade străine. Surse citate de publicația din Moldova susțineau încă de atunci că ambasada la care se referă PCCOCS este cea a Rusiei, angajatul respectiv fiind un ofițer al serviciilor speciale. Faptele pentru care sunt acuzați cei doi ar fi fost comise începând cu anul 2023.