De la Duminica Orbului la duminica în care nimic nu ne convine

După prima oară din 20 mai 1990, când ne-am simțit în Duminica Orbului, o bună parte a electoratului își face curaj să meargă la vot doar cu dopuri în urechi, mâna la nas și legat la ochi.

Oferta de la prezidențiale e frapantă când o compari. Aprigă la mânie și degrabă închizătoare de televiziuni, Maia Sandu are parte, în România, de admirația unora dintre oameni și de rezerva altora. Dar școala serioasă, substanța reprezentării internaționale și rezistența la stres îi sunt, în general, recunoscute președintei Moldovei. 

Față de ce e la noi, chiar și Stoianoglo, rivalul Maiei Sandu de la Chișinău, a descris-o drept autoritară, nu drept ”nulitate”, cum îi numește Teodor Paleologu pe candidații din România care ne solicită votul. Sau cum se iau peste picior Ciucă și Ciolacu. 

Îți place, te enervează sau te sperie, Maia Sandu nu te face să simți rușine, nici pentru tine, nici pentru ea. În privința scrutinului nostru, stânjeneala e vizibilă în toate părțile. 

Nici Kremlinul nu o ia peste picior, ci o urăște

Ce înseamnă un candidat robust se vede și prin raportarea altora, nu doar a noastră. Uneori, cea mai bună caracterizare involuntară ți-o oferă adversarii. 

Purtătorii de cuvânt ai Kremlinului, care sunt specialiști în a folosi creionări depreciative când un politician nu le convine, nu se referă la Sandu ca la o președintă caraghioasă, ci ca la ceva eminamente rău. Nu e rău să fii atât de rău pentru Moscova de astăzi.  

Diferența este dureroasă. La prezidențialele noastre precumpănesc jena și confuzia. 

Duminica Orbului 

Într-un fel, ne-am întors la primele noastre alegeri libere. Duminica prezidențială din 20 mai 1990, când Ion Iliescu a primit 85% dintre voturi, a rămas în istorie cu numele de Duminica Orbului. 

Duminica Orbului sintetizează orbirea colectivă a unui popor, efect al propagandei și înapoierii. Acum e posibil să rămânem și fără auz și fără miros, în condițiile unui vot pe care Dan Tăpălagă îl descrie drept unul ”cu mâna la nas”. 

Cu simțurile fizice în pericol, ne mobilizăm super puterile imateriale, precum vederea în viitor. Sabina Fati își adună toate resursele și cumva profețește despre Elena Lasconi că „nu are simțul ridicolului, dar, poate, îl are pe cel al datoriei”. Cei mai mulți jurnaliști sau personalități, CTP, Cristian Preda, Emilian Isailă merg pe mâna Elenei Lasconi, în timp ce pentru Sever Voinescu sau Teodor Baconschi votul util al dreptei este reprezentat de Nicolae Ciucă. 

În cazul lui Baconschi, reclama PNL care i-a preluat citatul a eliminat partea în care fostul ministru de externe vorbește și despre faptul că Lasconi este, la rândul ei, o opțiune, pentru că ”sperie sistemul, atât partea putredă, cât și partea bună”. 

Unii votanți sunt mai deciși

Conform lui Baconschi, ni se dă, în mod repetitiv, să alegem dintre candidați preselectați de sistem. Acesta este, într-adevăr, unul dintre cele mai enervate sentimente.  

În acest timp, mult mai clari în legătură cu ce vor, sute de tineri cu veste galbene au umplut Gara de Nord și alte puncte cheie ale tranzitului național. E freamăt, iar simpatizanții AUR dau din mână în mână un volum gros, foarte bine tipărit, care conține programul lui George Simion.

Așteptând să ne zică cineva ce să facem

Ani de zile, după căderea comunismului, ne-am plâns că România n-a avut norocul cehilor și că tot ce ne-a lipsit a fost Václav Havel. Altfel stăteau lucrurile dacă îl aveam pe marele dizident, ne-am zis. 

Numai că, pe rând, am risipit și ce am avut: Ion Rațiu, Regele Mihai… Acum, pe bună dreptate în termeni raționali, comparăm și ne gândim că ne-ar fi prins bine un candidat precum Maia Sandu. 

Contraselecția nu e, însă, doar opera unui sistem ocult, o fatalitate care să ne ia nouă orice responsabilitate de pe umeri. E simplu să dăm vina pe Statul Paralel. 

Dar partidele nu sunt responsabile? Deși erau în evidentă erodare în timpul guvernării, PSD și PNL au organizat selecții cu rezultat dinainte cunoscut. Așa au ajuns pe buletin Ciolacu și Ciucă.  

Înainte de orice, cetățenii inactivi din noi au pus alegătorii din noi în această situație. Când 4 ani nu te implici, vine ziua când decontezi. Și, ca de obicei, confuzia se varsă în furie precum cafeaua dată în foc. În fața aragazului pătat, au reînceput disputele suspicioase, certurile între prieteni, enervările domestice.     

Alegerea despre interese democratice firești a ajuns încâlcită și hipnotică, demnă de o îndepărtată lume SF. Noi ar trebui să alegem un președinte și sentimentul e că ne culcăm de câteva nopți cu gîndul că până duminică dimineață o bene gesserită ne va șopti ce să facem.