Guvernul francez, în pericol de a se prăbuși. Politicienii caută un compromis, francezii susțin căderea executivului – și chiar demisia lui Macron
O moțiune de cenzură inițiată de stânga ar putea trece cu succes prin parlament, dacă partidul de extremă dreapta al lui Marine Le Pen o susține. Principala ceartă este cea pe tema bugetului, scriu Reuters și RFI Franța.
Eforturile premierului Michel Barnier de a adopta bugetul pentru 2025 într-un parlament polarizat amenință supraviețuirea fragilului său guvern de coaliție, într-un moment în care adversarii de stânga și de dreapta amenință cu un vot de neîncredere pe care este foarte posibil să îl piardă.
Bugetul de austeritate propus de guvern, care urmărește să reducă deficitul public prin creșteri de taxe și reduceri de cheltuieli în valoare de 60 de miliarde de euro, a fost respins de Adunarea Națională înainte de a fi dezbătut de Senat.
O comisie formată din șapte senatori și șapte deputați a ajuns totuși miercuri seară la o versiune de compromis, care va fi supusă la vot de ambele camere.
Dacă va fi adoptată, Barnier va evita să recurgă la articolul 49 alineatul (3) din Constituție, care permite adoptarea legilor fără vot – o măsură care ar declanșa foarte probabil un vot de neîncredere, scrie RFI.
Partidul lui Le Pen, greu de înduplecat
Cu toate acestea, Adunarea Națională (RN), partidul extremist al cărui sprijin este esențial pentru guvern, dezaprobă mai multe măsuri din proiectul de compromis, inclusiv o creștere a taxei pe electricitate și o decizie de a nu indexa pensiile cu inflația.
Guvernul se află acum în negocieri cu RN, care amenință de câteva săptămâni că va vota pentru căderea guvernului în cazul în care cererile sale nu sunt îndeplinite.
Unii spun că procesul pentru deturnare de fonduri europene care o amenință pe lidera RN, Marine Le Pen, ar putea influența poziția sa dură, scrie RFI.
Considerată de mulți drept candidata cu cele mai multe șanse la alegerile prezidențiale din 2027, ea se confruntă cu perspectiva unei condamnări și a unei interdicții de a ocupa funcții publice.
Un consilier al deputatului centrist Gabriel Attal, predecesorul lui Barnier în funcția de prim-ministru și aliat al președintelui Emmanuel Macron, a declarat că amenințările lui Le Pen de a răsturna guvernul au fost o încercare de „a eclipsa povestea procesului”.
Într-un interviu televizat acordat marți, Barnier a descris situația actuală ca fiind „extrem de îngrijorătoare”, anticipând „condiții extrem de grave și turbulente pe piețele financiare” în cazul căderii guvernului. RN a respins avertismentul, susținând că premierul încearcă să inducă teamă.
Ce vor francezii
Totuși, guvernul francez a anunțat că este pregătit să facă concesii. „Suntem gata să facem concesii măsurate în toate domeniile”, a declarat ministrul francez de Finanțe, Antoine Armand la BFM TV, avertizând asupra riscurilor unei „furtuni” care ar putea lovi piețele financiare, dacă bugetul ar fi blocat.
Speranțele de supraviețuire ale lui Barnier s-ar putea lega de divizarea blocului de stânga din parlament, vizând membrii mai moderați ai Partidului Socialist (PS), cum ar fi fostul președinte Francois Hollande.
„Parlamentarii PS trebuie să vadă care este poziția lor în raport cu Franța Nesupusă”, a declarat pentru Reuters un consilier al lui Barnier, cu referire cu partidul stângii radicale condus de Jean-Luc Melenchon. „Fiecare va face ceea ce crede că este corect”, a spus această sursă, sub anonimat.
Aproximativ 53% dintre francezi doresc ca guvernul Barnier să cadă, fiind nemulțumiți de bugetul propus, potrivit unui sondaj Ifop-Fiducial pentru Sud Radio publicat joi.
Sondajul a indicat că 67% dintre respondenți se opun bugetului de austeritate al lui Barnier, în timp ce 33% îl susțin.
Miercuri, într-un sondaj Elabe pentru BFM TV, 63% dintre cei intervievați au declarat că președintele Emmanuel Macron ar trebui să demisioneze dacă guvernul Barnier ar cădea.