Un profesor de drept la Harvard explică ce se putea întâmpla dacă CCR nu intervenea înaintea turului II. Care e baza legală a auto-sesizării Curții. „Un lucru nu trebuie trecut cu vederea”

Hotărârea 32 este rezultatul auto-sesizării CCR. Cu alte cuvinte, anularea alegerilor prezidențiale nu este rezultatul admiterii vreunei contestații pe rolul CCR. Curtea explică, în paragraful 5, că a „luat act” de conținutul celor cinci documente prezentate la ședința CSAT din 28 noiembrie și declasificate prin ordinul președintelui Iohannis, în exercitarea atribuțiilor de președinte CSAT conform art. 92(1) din Constituție, explică într-un articol pe Contributors.ro, Vlad Perju, profesor de drept la Harvard Law School.

CCR a publicat motivarea Hotărârii 32/6 decembrie 2024, prin care anulează alegerile prezidențiale, dispune reluarea procesului electoral în integralitate și extinde mandatul președintelui în funcție până la desfășurarea noilor alegeri și validarea mandatului unui nou președinte.

O primă observație este că toți judecătorii Curții au semnat această hotărâre. Date fiind diferențele dintre judecători în actuala configurare a CCR, unanimitatea nu trebuie trecută cu vederea. Date fiind criticile, multe dintre ele justificate, ce au fost aduse instituției CCR în ultima perioadă, trebuie observat că Hotărârea 32 este semnată inclusiv de judecători ai CCR a căror integritate și calități profesionale sunt ireproșabile. Unanimitatea nu este, evident, în sine o garanție a corectitudinii. Pe de altă parte, consensul judecătorilor explică parțial brevitatea motivării CCR (10 pagini), caracterul pe alocuri abstract al motivării, și faptul că argumentația nu are profunzimea pe care o așteptam de la o hotărâre de o asemenea importanță. Limita de timp pe care au avut-o judecătorii este și ea relevantă în acest context, deși o lectură atentă a motivației denotă faptul, în sine interesant, că judecătorii probabil au lucrat la redactarea acestei motivații mai mult de o zi sau două.

Hotărârea 32 este rezultatul auto-sesizării CCR. Cu alte cuvinte, anularea alegerilor prezidențiale nu este rezultatul admiterii vreunei contestații pe rolul CCR. Curtea explică, în paragraful 5, că a „luat act” de conținutul celor cinci documente prezentate la ședința CSAT din 28 noiembrie și declasificate prin ordinul președintelui Iohannis, în exercitarea atribuțiilor de președinte CSAT conform art. 92(1) din Constituție.

Două aspecte ale auto-sesizării trebuie reținute. În primul rând, aceasta este prima cauză în care documentele de siguranță națională declasificate sunt pe rolul CCR. Obiectul precedentelor cauze a fost diferit: renumărarea voturilor a fost decisă ca urmare a unei contestații depuse de unul dintre candidații la alegeri, iar validarea rezultatelor primului tur a fost efectul respingerii contestației după renumărarea voturilor din țară fără observarea de diferențe semnificative la numărare. În nici una din aceste cauze, documentele CSAT nu s-au aflat pe rolul CCR.

Un mesaj clar pentru doamna Lasconi

În al doilea rând, există în mass-media nedumeriri în ce privește comunicatul de presă al CCR din data de 5 decembrie, prin care Curtea anunța că „poate examina contestații formulate de către candidații calificați în turul II al alegerilor prezidențiale.” Acest comunicat a fost interpretat (greșit) în sensul că CCR ar urma să ia în discuție contestații după turul II. În realitate, CCR a trimis un mesaj clar d-nei Lasconi să introducă o contestație (dat fiind că nici una dintre contestațiile trimise Curții pentru anularea turului I după desecretizarea documentelor CSAT, ce fuseseră formulate de ONG-uri sau terțe persoane, nu puteau fi luate în considerație conform prevederilor legale). Însă calculul politic al d-nei Lasconi a fost că organizarea turului II împotriva contra-candidatului Georgescu o avantajează, și, prin urmare, aceasta a ales să nu depună o contestație la CCR. Văzându-se în situația de a nu fi sesizată legal, deși turul II urma să se desfășoare în două zile iar procesul de vot deja începuse în străinătate, și în care documentele declasificate de la CSAT arătau o viciere a alegerilor, CCR a ales să se auto-sesizeze, ca unica modalitate pe care o avea la dispoziție în acest moment.

Motivele pentru care CCR a decis să nu aștepte

Alternativa ar fi fost ca CCR să nu intervină înaintea turului II. În acest scenariu, CCR ar fi așteptat momentul validării alegerilor, și, prin urmare, posibilitatea necesitării invalidării în cazul în care candidatul Georgescu ar fi câștigat o majoritate de voturi. După părerea mea, sunt două motive pentru care CCR a ales să nu aștepte. Primul este politic, și anume efectele politice ale invalidării rezultatelor turului II, și, mai precis, al unui candidat ce ar fi primit votul a milioane de alegători, ar fi generat tensiuni politice și sociale mai mari decât intervenția CCR prin Hotărârea 32 (în acest moment, nu cunoaștem încă magnitudinea tensiunilor generate de decizia CCR). Al doilea motiv are legătură cu dreptul de a fi ales, la care mă voi referi mai jos.

Care însă este baza legală a auto-sesizării CCR? Aceasta este rolul CCR de garant al supremației Constituției (paragraful 4 al Hotărârii, CCR constată că „atribuția Curții Constituționale de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui neputând fi disociată de rolul Curții Constituționale în arhitectura constituțională, acela de garant al supremației Constituției.”). Pentru cititorii care consideră acest argument puțin convingător, aș adăuga că nu este pentru prima oară când CCR își interpretează rolul în alegerile prezidențiale de o manieră largă. Astfel, Curtea interpretează legea nu restrictiv, citind Constituția din perspectiva Legii 370/2004 privind alegerea Președintelui, ci larg, adică interpretând Legea 370 din perspectiva Constituției. O consecință a acestei interpretări este mult-criticatul caz Șoșoacă, în care CCR a decis, în calitate de garant al Constituției, neconstituționalitatea candidaturii acesteia. Mass-media și mulți juriști au criticat decizia CCR de excludere a lui Șoșoacă. Însă, indiferent ce păreri am avea despre acea decizie, dreptul constituțional nu funcționează decupând sau ignorând deciziile care ne displac. Ori, exact această argumentare – și interpretare largă a rolului de garant constituțional al CCR – ar putea fi baza excluderii lui Călin Georgescu de la noile alegeri prezidențiale pe motivul neconstituționalității candidaturii acestuia (deși, cel puțin în acest moment, mai probabilă este excluderea lui Georgescu de la o nouă candidatură ca urmare a fraudei electorale prin încălcarea prevederilor de finanțare a campaniei electorale la turul I al alegerilor prezidențiale anulate). În orice caz, șansele ca dl. Georgescu să poată candida la noile alegeri prezidențiale sunt exact zero – o realitate pe care dl. Georgescu o înțelege foarte bine, motiv pentru care a solicitat nerespectarea deciziei CCR.

Pe fond, CCR anulează alegerile prezidențiale constatând că „procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale care au distorsionat caracterul liber și corect al votului exprimat de cetățeni și egalitatea de șanse a competitorilor electorali, au afectat caracterul transparent și echitabil al campaniei electorale și au nesocotit reglementările legale referitoare la finanțarea acesteia.” (paragraful 5). În esență, Hotărârea CCR prezintă implicațiile constituționale ale informațiilor prezentate în documentele CSAT ce au fost desecretizate.

Aceste implicații afectează drepturi individuale (dreptul la vot, dreptul de a fi ales), antrenează obligații pozitive ale instituțiilor statului (obligația de a asigura un proces electoral transparent, finanțarea campaniilor electorale, datoria de neutralitate, integritatea procesului democratic), și, în general, se referă la structura procesului democratic (social media în procesul electoral, utilizarea inteligenței artificiale). Multe din formulările CCR din această parte a motivării nu sunt dintre cele mai fericite, dat fiind că interferențele identificate la nivel general (dezinformarea candidaților, folosirea social media sau AI) fac parte din fenomene generale ce nu pot fi suprimate în cadrul procesului electoral. Acestea sunt probleme cu care se confruntă toate democrațiile constituționale. Sancțiunea nerezolvării acestor probleme extrem de dificile nu poate fi anularea alegerilor. Și, într-adevăr, nu acestea sunt motivele ce stau la baza Hotărârii 32. Ar fi fost, prin urmare, util ca CCR să se refere mai exact la modul în care „entități statale sau neo-statale” (și anume, suportul financiar și material al Rusiei și agenților sub controlul guvernului de la Moscova pentru candidatul Georgescu) au generat interferențele cu procesul electoral.

Această precizare este importantă, întrucât procesul democratic presupune un echilibru între drepturile fundamentale (precum libertatea de exprimare, chiar și în mediul online) și măsurile pentru protejarea integrității electorale. CCR subliniază în paragraful 7 că interferențele „nu doar au viciat procesul electoral, ci au urmărit deturnarea acestuia într-o manieră sistematică și intenționată, având drept scop compromiterea valorilor fundamentale ale democrației constituționale”. În acest sens, implicarea directă sau indirectă a unor entități străine reprezintă o amenințare majoră, iar rolul instituțiilor statului, inclusiv al CCR, este de a preveni asemenea vulnerabilități.

Mai mult, Hotărârea CCR face referire explicită la conceptul de „neutralitate electorală” (paragraful 8), menționând că această obligație se extinde nu doar asupra autorităților publice, ci și asupra actorilor privați care joacă un rol semnificativ în procesul electoral. Un exemplu relevant este menționarea implicării unor platforme tehnologice și a mecanismelor lor de promovare a conținutului electoral, care au fost utilizate pentru a amplifica mesajele de dezinformare sau pentru a favoriza un candidat în detrimentul altora. Acest aspect deschide o discuție amplă despre reglementarea platformelor digitale în context electoral, un subiect sensibil la nivel global.

O concluzie decisivă

De asemenea, CCR a remarcat încălcări grave ale normelor privind finanțarea campaniei electorale, subliniind că „fondurile alocate candidatului Călin Georgescu au provenit, în proporție covârșitoare, din surse netransparente și ilicite, în flagrantă contradicție cu principiile prevăzute de Constituție și legislația în vigoare” (paragraful 10). Această concluzie, susținută de dovezile prezentate de CSAT, a fost decisivă pentru anularea alegerilor, întrucât compromiterea procesului de finanțare a avut un impact direct asupra egalității de șanse între competitori.

În final, CCR oferă câteva direcții generale pentru viitor, subliniind nevoia urgentă de reformă electorală. Printre recomandările incluse în Hotărâre se numără:

1. Revizuirea reglementărilor privind finanțarea campaniilor electorale, cu accent pe transparență și control mai strict asupra surselor de finanțare.
2. Crearea unui cadru legal pentru monitorizarea și combaterea interferențelor digitale în alegeri, inclusiv prin colaborarea cu platformele de social media.
3. Îmbunătățirea mecanismelor de verificare a candidaților, pentru a preveni situațiile în care persoane implicate în activități ilicite sau neconstituționale să fie acceptate drept candidați eligibili. – Citește întregul articol și comentează pe Contributors.ro