În cazul Călin Georgescu să nu uităm responsabilitatea lui Iohannis și a lui Ciolacu. „Nimic nu e mai periculos decât o mulțime umilită și fără alternativă, care ar mai trebui să stea sub Iohannis câteva luni” – avertisment de la o personalitate pro UE

Unul dintre punctele de vedere pro UE și NATO, dar în același timp profund analitice, ale acestor zile a fost publicat de Alexandru Gussi, profesor la Universitatea București și doctor în științe politice la Institut d’Etudes Politiques din Paris. El spune că a început culpabilizarea celor care se întreabă dacă nu cumva responsabilii politici și cei din instituții trebuie să facă un pas înapoi. „Democrația noastră imperfectă oferea alegerile ca supapă. Crima deciziei CCR este că lasă criticii ei, acerbi sau mai timizi, interesați direct sau principiali, fără soluție. Și suspecți”

În articolul său din Contributors, Alexandru Gussi, care este una dintre personalitățile academice cu un apăsat discurs proeuropean, analizează decizia Curții Constituționale (CCR) și spune că a fost aruncat copilul democrației românești „împreună cu apa din copaie”

Iar „hoții de iluzii” sunt cei care profită, spune autorul.

„Premierul Ciolacu își asigură nominalizarea în postul de prim-ministru, numai astfel rămâne la conducerea PSD, iar Iohannis își asigură o perioadă de pensie liniștită. Și asta nu numai pentru că-și negociază plecarea, ci și prin faptul că a antrenat întreg statul în actuala aventură, iar complicitățile vor fi pe atât de trainice, pe cât e gravitatea gestului făcut prin intermediul «judecătorilor» CCR”, arată profesorul de științe politice.

Hoții de iluzii democratice. Copilul aruncat cu apa din copaie

„Cine e de vină? Forțele străine sau deciziile Iohannis-CCR-servicii-PSD-PNL? Întâi strania serie de premiere din istoria de după 1989, toate în anul super-electoral 2024: comasarea localelor cu europarlamentarele, lista comună PSD-PNL la europarlamentare, două schimbări ale datei alegerilor prezidențiale, PSD fără candidat în finala prezidențială și cu scor istoric prost la parlamentarele (22%), și ele intercalate între cele două tururi, între timp CCR decide renumărarea voturilor de la turul 1, dar și stoparea renumărării cu argumentul ca turul 2 să aibă loc la data stabilită, în final, decizia anulării procesului electoral de către CCR, decizie ce conține o interpretare inedită a posibilității prelungirii mandatului prezidențial. De altfel, Iohannis, în discursul său anterior publicării deciziei, a ținut să arate că știe de cadoul pe care i-l face de Sf. Nicolae CCR: o prelungire seacă, neexplicată și ilegitimă a mandatului prezidențial.

Vedem deci că absolut tot ce a ținut de decizii instituționale a fost în interesul Iohannis-PSD-PNL. S-au ignorat legi, Constituție, precedente, minimul bun simț democratic.

Singurul element cu adevărat nou în această săptâmână este invocarea de către CCR a documentelor primite de la serviciile secrete. Din păcate, credibilitatea întregului demers e discutabilă după cavalcada de decizii arbitrare.

Reluăm aici argumentele CCR:

• «Față de cele prezentate în cuprinsul ‘Notelor de informare’ (…) Curtea constată că procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale care au distorsionat caracterul liber și corect al votului exprimat de cetățeni și egalitatea de șanse a competitorilor electorali, au afectat caracterul transparent și echitabil al campaniei electorale și au nesocotit reglementările legale referitoare la finanțarea acesteia. Toate aceste aspecte au avut un efect convergent de desconsiderare a principiilor esențiale ale alegerilor democratice».

Totul se bazează pe note informative care nu aveau drept scop informarea CCR, ci a CSAT, procesul e perfect opac, părțile nu sunt chemate să argumenteze, Curtea însăși nu are capacitatea de a interpreta date tehnice, de a face comparații cu situații similare din alte țări. În plus, argumentele sunt generale, de la ce moment probleme de această natură influențează decisiv rezultatul final, cât de masivă trebuie să fie ilegalitățile? E un precedent care deschide calea ca orice alegeri să fie blocate de un fel de VAR doar aparent decis de CCR, pe fond, iată, integral ghidat de servicii. Avem dreptul să privim cu suspiciune inclusiv faptul că s-a așteptat ceasul 25, procesul de vot era demarat.

Președinte, Prim-ministru, clasa politica și presa ce-i susține, plus CCR, își bazează toți demersul pe invocarea serviciilor de informații. Credibilitatea nu vine însă de la ele, ci de la identificarea unui adversar, Rusia. Frica de Rusia, nu încrederea în instituții le permite acestora să credibilizeze un discurs oficial slab în argumente concrete, bazat pe emoție, pe exagerarea unor pericole, pe discurs apocaliptic, pe ceva ce, doar aparent paradoxal, seamănă izbitor de mult cu discursul oficial putinist, care însă are alt adversar.

Cei doi mari loseri ai alegerilor au stat cuminți o săptămână

Dacă iei în serios discursul liderilor statului, e de neînțeles de ce Iohannis și Ciolacu, care au stat la masa CSAT săptămâna trecută, nu au luat decizii după acea ședință. Nu era nevoie de desecretizare, era nevoie de traducerea politică în discurs și decizii a concluziilor CSAT. Dacă România e atacată, există un cadru legal ce putea duce cel puțin la întreruperea procesului electoral. Iată însă că nu au avut curajul acțiunii, asta deși e un război la graniță și suntem lăsați să înțelegem că suntem în pericol.

Cei doi mari loseri ai alegerilor au stat însă cuminți o săptămână, așteptând probabil desecretizarea deja decisă, apoi decizia CCR.

Fie s-au uitat la sondaje, ceea ce e puțin probabil pentru că ele îi induseseră inclusiv pe ei în eroare cu puțin timp în urmă. Fie motivul invocat, securitatea națională, acoperă de fapt o serie de interese politice, dintre care putem identifica cu ușurință două: premierul Ciolacu își asigură nominalizarea în postul de prim-ministru, numai astfel rămâne la conducerea PSD, iar Iohannis își asigură o perioadă de pensie liniștită. Și asta nu numai pentru că-și negociază plecarea, ci și prin faptul că a antrenat întreg statul în actuala aventură, iar complicitățile vor fi pe atât de trainice, pe cât e gravitatea gestului făcut prin intermediul «judecătorilor» CCR.

Așa a fost și după decembrie 1989 și iunie 1990, când statul a fost transformat în instrument de luptă împotriva opoziției. Seria întreagă de complicități a dus la perpetuarea la putere, în servicii, în procuratură, justiție, a celor care participaseră, de aproape sau de departe, la fapte ilegale, chiar crime. Frăția complicităților vinovate blochează și azi finalizarea dosarelor acelor momente.

O declarație care a deranjat

Crima împotriva democrației nu va lăsa cadavre, dar va marca și istoria noastră instituțională.

Istorică a fost și prima reacție a Elenei Lasconi:

• «Astăzi este momentul în care statul roman a călcat în picioare democraţia. Dumnezeu, poporul român, adevărul şi legea vor prevala – şi îi vor găsi pe cei vinovaţi de distrugerea democraţiei noastre. (…)
• Ar fi trebuit să mergem mai departe cu votul. Ar fi trebuit să respectăm dorinţa poporului român. Fie că ne place sau nu, din punct de vedere legal şi legitim, 9 milioane de cetăţeni români, atât din ţară, cât şi din diaspora, şi-au exprimat prin vot preferinţa pentru un anumit candidat. Nu putem ignora voinţa lor! Preşedinţii nu se numesc printr-o simplă semnătură sau prin negocieri de culise într-o democraţie. (…)
• Cred că au distrus tot ce am realizat cu greu în ultimii 35 de ani. Astăzi au distrus 35 de ani de muncă grea. Decizia CCR este ilegală, imorală şi zdrobeşte însăşi esenţa democraţiei – votul. O astfel de abatere ne va costa scump în anii care vin.»

Iată o declarație care a deranjat. Se pare că Lasconi nu trebuia să fie în acest film. Lașității conducătorilor citați mai sus, îi răspunde această doamnă aflată în cele mai dure momente ale carierei sale politice. Nu va primi cadouri. Inclusiv din zona ei politică: «Astăzi a fost o zi bună pentru democrație. Cred că decizia CCR cu privire la alegerile prezidențiale este corectă», spune Nicușor Dan în timp ce unii din partizanii săi deja rostogoleau ideea unui «candidat comun» în persoana primarului Bucureștiului. Dulce ca mierea e glonțul patriei.

Trădare? Iată un cuvânt la modă. Pentru Simion cam toți erau trădători de când a apărut ca lider de partid. Șoșoacă a preluat ideea trădării de neam și țară, o găsim și la Georgescu. Dar acest limbaj securistic e la modă și la case mult mai mari, iată ce citim în comunicatul rectorului SNSPA din 5 decembrie, Remus Pricopie, cel de la care aparent a început demersul desecretizării documentelor de la servicii:

• «Federaţia Rusă a pus la cale o lovitură de stat, mascată prin mecanisme aparent democratice, dar manipulând în mod perfid procesul electoral. Din fericire, aceasta a eşuat. Acum, în aceste condiții, responsabilitatea CCR este imensă: trebuie să îl scoată de pe buletinele de vot pe cel care ar fi trebuit să fie beneficiarul acestui complot, iar procuratura trebuie să extindă cercetările, identificând şi trăgând la răspundere pe toţi cei care au contribuit la aceste acțiuni ilegale, de trădare de ţară, fie prin complicitate, fie prin acțiuni directe.
• Dacă nu facem asta AZI, mesajul transmis va fi unul devastator: că, deși știm adevărul – că Georgescu este un trădător de țară, antrenat, lansat și susținut în luptă de ruși –, continuăm să perpetuăm scenariul conceput și orchestrat de Kremlin» (text publicat pe site-ul instituției de învățământ!).

Se caută trădători și, văzând acest vocabular, putem spune că miroase mai degrabă a luptă între servicii decât cu un inamic extern. Pricopie e cel care fusese lăsat, de către fostul director SRI George Maior, conducător al selectei și ex-faimoasei Academiei de Științe ale Securității Naţionale, din care făceau Eduard Hellvig, generalul Gabriel Oprea, Sorin Câmpeanu și alte cadre de nădejde.

Victor Ponta, descoperit acum 10 ani ca acoperit SIE de președintele Băsescu, a declarat că va vota Georgescu, ceea ce ne poate da o idee despre apartenențele fiecăruia. Este clar că oricine citește biografia celui care a câștigat primul tur al prezidențialelor anulate, se va lovi mai degrabă de figuri legate de fosta Securitate și actualele servicii, decât de KGB. E un demagog neoceaușist care știe codurile generației Flacăra, de extremă dreaptă pentru export, pe fond cu discurs economic socialist. Mai mult, apropierea lui Georgescu de exponenți ai mișcării neolegionare ne indică faptul că acestuia nu-i e teamă să se amestece cu zone pe care le știe masiv monitorizate și infiltrate de SRI. Ca și părțile naționaliste ale BOR. Dacă cineva vrea să întrebe de ce declarațiile sale în care făcea apologia unor condamnați pentru crime împotriva umanității au fost tolerate, ar trebui să întrebe tot la serviciile noastre interne, nu la FSB.

Documentele serviciilor, ca și declarațiile oamenilor apropiați de această zonă, fac totul ca să îndepărteze personajul de propriile structuri, dar nu sunt convingătoare decât într-un spațiu mediatic în care propria lor interpretare este abordată necritic.

Astfel, discursul ultra-dominant a trecut de la o serie de fapte cunoscute referitoare la discursurile lui Călin Georgescu, anturajul său, necunoscutele finanțării și utilizarea rețelelor sociale, la ideea, devenită prin repetare convingere generală, că eventuala victoria a acestui candidat ar duce la sfârșitul democrației, ieșirea din UE, NATO, pierderea libertății.

Informațiile care existau la servicii și care identificau riscuri la adresa securității naționale fuseseră trimise și la alte instituții, fuseseră analizate. De ce nu s-a făcut nimic? Când vedem această mare complezență, e greu să bănuim că a fost numai din prostie instituțională, e mult mai probabil să fi fost determinant un secret al lui Polichinelle: Călin Georgescu e creat și, iată, protejat, de instituțiile românești. E foarte probabil că acestea știu exact sursele de finanțare, dar nu vom avea acces la acele documente, pentru că se va desecretiza doar ceea merge în direcția discursului și interesului politic al Comandantului Suprem de la Cotroceni.

Și nu a fost protejat numai de instituții. Prim-ministrul știa cine e Simion, apoi cine e Georgescu, atunci când a sperat să-i aibă ca adversari în turul doi, se pare că PSD le-a transferat succesiv ceva voturi. Faptul că a reușit să se califice Elena Lasconi explică mai bine agitația din sistem, decât prezența lui Călin Georgescu, care e pretextul perfect de a ieși din încurcătură.

De la identificarea de către servicii a unor riscuri manifeste, s-a trecut, prin exploatarea fricilor noastre, la o certitudine colectivă aparent larg împărțită. Dar dacă toată lumea s-a înfricoșat de această perspectivă, dacă o majoritate a partidelor reprezentate în Parlament, plus marea majoritate a mass-media, plus toate instituțiile citate aici, au identificat pericolul, de ce nu poate fi el înfrânt în alegeri?

Sau poate că toată emoția națională produsă de desecretizare a avut drept scop nu o clarificare ce putea deschide ochii românilor la vot, ci legitimarea deciziei fără precedent a anulării votului? Împingerea spre o adevărată psihoză a fost evidentă la canale deja utilizate în trecut, cu animatori formați la școala manipulării maselor. Ne putem îndoi de buna lor credință chiar și când pretind că ne apără de ruși.

Răul cel mai mare

O democrație poate să se nască dintr-o perioadă tulbure, după o lovitură de stat, un război, chiar o ocupație, de preferință americană. Dar o democrație nu poate supraviețui negându-se pe sine cu pretextul că este evitat un rău mai mare. Un stat se bazează pe o legitimitate democratică dacă pleacă de la premisa că răul mai mare nu poate veni prin votul semenilor noștri. Dacă pleacă de la premisa că nu e altcineva, undeva sus și foarte înțelept, care să cântărească mai bine cine e acest rău mare și să decidă, în locul poporului, ce are voie acesta să voteze și ce nu.

Acum răul mai mare este chiar decizia de anulare alegerilor prezidențiale. Răul și mai mare este corul de susținere a acestui gest ilegal, neconstituțional și nenecesar.

Riscul ca un rău mai mare să vină e chiar riscul pe care îl presupune democrația. Dacă chiar nu vrem să luăm acest risc, atunci să găsim alt regim politic. CCR deja ne propune o altă suveranitate: e chiar suveranitatea CCR. Vestea proastă este că CCR nu are ca legitimitate decât o Constituție pe care în acest an a tot subminat-o pentru a servi patronilor, adică celor care i-au numit membrii pe criteriul loialității, din care au rezultat și unanimitățile cu repetiție din aceste săptămâni.

Democrația noastră imperfectă oferea alegerile ca supapă. Crima deciziei CCR este că lasă criticii ei, acerbi sau mai timizi, interesați direct sau principiali, fără soluție. Și suspecți.

Nimic nu e mai periculos decât o mulțime umilită și fără alternativă, care ar mai trebui să stea sub Iohannis câteva luni. Dar poate că e aici și o eliberare. De iluzii democratice.

Am scăpat însă de dictatura lui Putin, ce mai vreți? Să sărbătorim, desigur!”.