Cele mai valoroase companii din lume la începutul lui 2025. Silicon Valley domină clasamentul în care prima companie din Europa e abia pe 27, după o răsturnare majoră
Clasamentul celor mai valoroase companii din lume arată din nou la începutul lui 2025 dominația autoritară a giganților americani din sectorul tehnologic, în timp ce în rândul companiilor din Europa gigantul Novo Nordisk și-a pierdut prima poziție în favoarea celui mai mare conglomerat de produse de lux de pe continent.
Apple, NVIDIA, Microsoft, Alphabet (compania-mamă a Google) și Amazon ocupă primele 5 poziții ale clasamentului celor mai valoroase companii din lume, cu capitalizări pe bursă între 3,7 și 2,3 trilioane de dolari. Gigantul saudit al petrolului Saudi Aramco se intercalează între acestea și Meta Platforms, compania fondată și condusă de Mark Zuckerberg – care ocupă poziția a șaptea în clasament.
După o prăbușire spectaculoasă în 2022, Tesla a urcat în ultimele luni până pe locul 8 în clasament, o mare parte din revirimentul companiei pe bursă având loc după ce Donald Trump a câștigat un nou mandat de președinte al Statelor Unite. Între data de 5 noiembrie a anului trecut, când au avut loc alegerile din SUA, și până în prezent prețul acțiunilor Tesla s-a apreciat cu 60%, de la 251,44 de dolari la 403,84 de dolari.
Aprecierea spectaculoasă are loc în condițiile în care Elon Musk, CEO-ul Tesla, va ocupa un rol în administrația lui Trump, urmând să conducă un așa-zis departament pentru eficientizarea guvernului. Deși departamentul este unul informal și doar cu rol consultativ, lucru care îi permite lui Musk să rămână în continuare la conducerea Tesla, investitorii au pariat masiv pe producătorul de autoturisme electrice pe fondul așteptărilor că noua administrație de la Casa Albă va reduce reglementările obligatorii din domeniu.
Un alt câștigător important al ultimelor luni este Broadcom, producătorul american de cipuri personalizate pentru sectorul tehnologic, care a depășit TSMC, cel mai mare producător de semiconductori din lume ca volum, în ceea ce privește capitalizarea pe bursă.
Top 10 cele mai valoroase companii din lume în 2025
- Apple – $3.785 trilioane (SUA);
- NVIDIA – $3.288 trilioane (SUA);
- Microsoft – $3.133 trilioane (SUA);
- Alphabet (Google) – $2.323 trilioane (SUA);
- Amazon – $2.306 trilioane (SUA);
- Saudi Aramco – $1.807 trilioane (Arabia Saudită);
- Meta Platforms (Facebook) – $1.478 trilioane (SUA);
- Tesla – $1.296 trilioane (SUA);
- Broadcom – $1.086 trilioane (SUA);
- TSMC – $1.024 trilioane (Taiwan).
Cu o capitalizare pe bursă de 978,01 miliarde de dolari, compania de investiții Berkshire Hathaway e prima companie din afara clasamentului top 10, urmată de Walmart (725,81 miliarde), compania farmaceutică americană Eli Lily (694,27 miliarde), banca de investiții JPMorgan Chase (674,86 miliarde), Visa (612 miliarde) și gigantul chinez Tencent (493,3 miliarde).
LVMH, prima companie europeană din clasament, este abia pe poziția a 27-a, cu o valoare pe bursă de 329,06 miliarde de dolari. Conglomeratul de produse de lux condus de Bernard Arnault a depășit astfel Novo Nordisk, producătorul tratamentelor Wegovy și Ozempic. Schimbarea de poziții are loc în contextul în care prețul acțiunilor companiei farmaceutice din Danemarca a înregistrat un declin constant începând cu vara lui 2024, ajungând acum la cel mai mic nivel după august 2023.
Novo Nordisk este cotată acum ca fiind a 31-a cea mai valoroasă companie din lume în clasamentul general, cu o capitalizare pe bursă de 289,58 miliarde de dolari.
Cele mai valoroase companii din Europa la începutul lui 2025
În clasamentul general al celor mai valoroase 100 de companii din lume, cele din Europa ocupă următoarele poziții:
27. LVMH – $329,06 miliarde (Franța);
31. Novo Nordisk – $289,58 miliarde (Danemarca);
32. SAP – $287,2 miliarde (Germania);
33. ASML – $277,69 miliarde (Olanda);
39. Hermès – $252,41 miliarde (Franța);
46. Roche – $226,81 miliarde (Elveția);
47. Accenture – $220,03 miliarde (Irlanda);
50. Nestlé – $212,83 (Elveția).
Alte companii importante din Europa în ceea ce privește capitalizarea pe bursă sunt AstraZeneca – $203,63 miliarde (Marea Britanie), Linde – $199,35 miliarde (Marea Britanie), Novartis – $196,26 miliarde (Elveția), Shell – $190,36 Miliarde (Marea Britanie) sau L’Oréal – $189,39 miliarde (Franța).
În afara SUA și a Europei, cele mai valoroase companii sunt Saudi Aramco și TSMC, urmate de Tencent, Industrial and Commercial Bank of China – $291,29 miliarde, Toyota – $262,69 miliarde, producătorul chinez de băuturi Kweichow Moutai – $256,1 miliarde și Agricultural Bank of China – $244,53 miliarde.
Cu o capitalizare de piață de 242,22 miliarde de dolari, Samsung, una dintre cele mai companii din Asia la nivel mondial, ocupă abia poziția 42 în clasament.
N.r.: Cotațiile preluate de pe site-ul de referință companiesmarketcap sunt cele de dinaintea deschiderii piețelor financiare joi.