VIDEO Criza din Coaliție, săptămâna a doua. Prima ședință a Coaliției după demiterea lui Voiculescu, fără o nominalizare pentru Ministerul Sănătății. Kelemen, întrebat dacă e necesară intervenția președintelui: Nu e nevoie
Criza din Coaliție este departe de a se fi terminat. La aproape o săptămână de la demiterea ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, PNL și USR-PLUS nu au ajuns la un acord. Liberalii fac scut în jurul Cîțu, USR-PLUS spune că nu-l mai susține pe premier. Ședința de luni a coaliției, prima de la demiterea lui Voiculescu, s-a terminat după patru ore fără o concluzie, discuțiile urmând să fie reluate marți.
HotNews.ro a transmis livetext desfășurarea evenimentelor:
21:05 Prima rundă de discuții din Coaliție după demiterea lui Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătății s-a încheiat după aproape cinci ore fără niciun rezultat. Negocierile se reiau marți, de la ora 16. Florin Cîțu spune că rămâne pe poziții și anunță că așteaptă nominalizarea unui ministru al Sănătății din partea USR-PLUS.
„E nevoie ca România să fie guvernată. Aștept nominalizarea pentru Ministerul Sănătății”, a spus Cîțu, la Digi 24.
Liderul USR, Dan Barna, a ieșit de la discuțiile din Coaliție doar cu speranța că se va ajunge „într-un termen cât mai scurt la o decizie de un fel sau celălalt”.
„Au fost câteva ore de discuții în care fiecare dintre parteneri și-a prezentat pozițiile și punctele de vedere, argumentele pentru care cei de la Partidul Național Liberal îl susțin pe Florin Cîțu, argumentele pentru care noi nu-i mai acordăm încredere premierului. Vom continua mâine la ora 16.00 discuția. Ceea ce s-a întâmplat a fost să analizăm ipotezele și scenariile de lucru în baza cărora vom putea, sper eu, să ajungem într-un termen cât mai scurt la o decizie de un fel sau celălalt”, a spus Barna.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, la finalul celor patru ore de ședință, că această coaliţie va merge mai departa, declarându-se convins că marți, după reluarea discuțiilor, de la ora 16.00, „va fi găsită o soluție bună pentru fiecare în parte”.
„Suntem oameni responsabili, cu experiență politică, vom merge mai departe în această coaliție. Mâine la 16 continuă discuțiile, sunt convins că vom găsi soluția bună pentru fiecare parte. După 4 luni nu ne putem permite o tensiune mai mare”, a spus liderul UDMR.
Întrebat dacă e nevoie de intervenția președintelui în criza din alianță, Kelemen a răspuns: „Nu e nevoie, coaliția se descurcă”.
Înaintea ședinței Coaliției, programată de la ora 17.00, a avut loc o ședință a USR-PLUS.
Ședința Coaliției a început la această oră, iar din partea USR-PLUS participă Dan Barna și Dragoș Tudorache.
Cei doi vor pune pe masă următoarele solicitări: retragerea lui Florin Cîțu, evaluarea miniștrilor, inclusiv a premierului, să fie făcură în coaliție și întâlniri regulate între premier și vicepremier, au declarat pentru HotNews.ro surse politice.
15.43 Vlad Voiculescu, demis de premier de la conducerea Ministerului Săătății, decizie care a aruncat în aer coaliția de guvernare, susține că ar putea fi nominalizat din nou de USR-PLUS pentru portofoliul de la Sănătate. El spune că nu există niciun motiv pentru care USR-PLUS să nu îl propună din nou.
UPDATE 13.48 Dan Barna și Dragoș Tudorache urmează să se întâlnească în scurt timp la Parlament. Se discută despre garantiile pentru rămânerea în Guvern.
UPDATE 13.15 Surse politice au declarat pentru HotNews.ro că premierul Florin Cîțu nu dorește un acord politic prin care schimbările în Guvern să fie decise în Coaliție, așa cum intenționează să propună USR-PLUS.
UPDATE 12.06 Ședința PNL s-a încheiat. Orban și Cîțu au susținut împreună declarații de presă.
El a mai spus că orice ministru care îl critică pe premier ar trebui să plece acasă, în timp ce Cîțu a susținut că miniștrii vor fi evaluați în baza a ceea ce au făcut, nu în baza a ceea ce au declarat.
Principalele declarații:
Orban:
- PNL e un partid serios, care acționează pentru buna guvernare
- Premierul are susținerea noastră totală. Suntem consecvenți și mergem mai departe
Cîțu:
- Astăzi am prezentat în BEX stadiul campaniei de vaccinare și ce măsuri vom lua
- Am prezentat stadiul negocierilor pentru PNRR, vrem să fim siguri că va reprezenta viziunea de dezvoltare a coaliției
- Am discutat și despre cea mai bună veste – previziunile agenției de rating S&P
- Îi asigur pe toți membrii guvernului că avaluarea se va face pe baza a ceea ce fac, nu pe baza a ceea ce spun (întrebat dacă îl va schimva pe Cătălin Drulă, în urma declarațiilor acestuia la adresa sa)
- Repet, fiecare membru al Cabinetului condus de mine va fi evaluat pe baza a ceea ce face
Orban intervine:
- Am spus foarte limpede – nu există ministru care să atace premierul, Guvernul reprezintă o echipă. Când un ministru își atacă un coleg înseamnă că nu mai vrea să facă parte din guvern. E total dăunător ca unul sau altul să-și permită să dea declarații împotriva premierului
- E o chestiune ce ține de logica de funcționare a guvernării
- Când un ministru îl atacă pe premier, atunci pleacă acasă
Cîțu: Îmi voi exercita acest mandat așa cum am atribuțiile prin Constituție
Orban:
- Convingerea mea este că acest moment va fi depășit. Mizăm pe comportamentul rațional al partenerilor
Cîțu:
- În acest moment este foarte importat şi le aduc aminte colegilor din coaliţie că avem nevoie de o nominalizare pentru ministrul Sănătăţii. Este foarte important să continuăm
- Ministerul Sănătăţii are nevoie de o conducere stabilă, de un ministru, nu de un ministru interimar, de cineva care să preia, să fie în această luptă cu pandemia. Este foarte important, avem nevoie în continuare de mai multe paturi la ATI, ştiţi în ce situaţie suntem
- Deci este nevoie de stabilitatea actului de guvernare şi aşteptăm şi sunt sigur că vom primi în cel mai scurt timp un ministru competent, care să facă faţă acestei situaţii
- Nu am avut nicio întâlnire cu președintele
- Le-am cerut miniștrilor să facă reforme, nu am văzut un plan de reducere a cheltuielilor, nu am văzut acest plan. Aștept acest plan. De aceea spun că vor fi evaluați pe ceea ce spun, ci nu pe ceea ce spun că fac
- Ne vom uita pe toate documentele emise în ultima perioadă de MS, înțeleg că sunt documente publicate cu numere de telefon, ceea ce e o nebunie
- În acest moment, modul responsabil de a rezolva criza este să primi o nominalizare pentru MS
UPDATE 11.59 Cîțu le-a transmis liberalilor că „e îngrozitor” ce a găsit la Ministerul Sănătății (surse)
UPDATE 11.25Liderii USR-PLUS iau în calcul să le ceară liberalilor un nou acord politic care să prevadă procedura clară în caz de remaniere, dar și termene clare pentru angajamentele din programul de guvernare. Potrivit unor surse din Alianță, propunerea a venit pe filiera Cioloș și este încă în discuție.
UPDATE 10.56 Ludovic Orban le-a cerut liberalilor „să nu intre în jocul USR-PLUS”. Liberalii spun că orice ministru care atacă Guvernul trebuie să plece.
UPDATE 10.42 Rareș Bogdan a declarat că liderii PNL nu s-au întâlnit cu președintele Klaus Iohannis de la declanșarea crizei din coaliție, însă liderul USR Dan Barna ar fi avut o discuție cu acesta joi.
El a mai susținut că, așa cum îl știe pe Iohannis, șeful statului este ”de-a dreptul mâhnit și trist” pentru că vrea reforme și un guvern stabil și credibil.
- ”Klaus Iohannis este un președinte care stă în haina constituțională, care știe că România are nevoie de un guvern credibil. (…) Sunt convins că este de-a dreptul mâhnit și trist pentru că vrea reforme. (…) Noi, PNL, nu ne-am întâlnit cu președintele”, a declarat europarlamentarul.
Acesta a comentat că nimeni nu ar fi avut atâta răbdare câtă a avut premierul cu fostul ministru al Sănătății.
UPDATE 10.28 Ședința coaliției va avea loc la ora 17.00
UPDATE 10.19Decizia emisă de Andreea Moldovan, în calitatea sa de secretar de stat, este un document intern și nu un ordin sau instrucţiune, act administrativ cu caracter normativ sau individual, iar la nivelul Ministerului Sănătății nu există în acest moment un grup de lucru legal constituit care să verifice raportările deceselor de COVID-19, arată Ministerul Sănătății. În plus, Ministerul Sănătății îi solicită fostului ministrul Vlad Voiculescu „să înceteze diseminarea informațiilor false în spațiul public și emiterea unor ipoteze lipsite de fundament”.
UPDTAE 10.07 Singura care a făcut declarații la începutul ședinței PNL a fost Ralucra Turcan. Florin Cîțu și Ludovic Orban au venit împreună. Ei au refuzat să stea de vorbă cu jurnaliștii, spunând că vor susține declarații la finalul ședinței.
- „În primul rând, respectând autoritatea premierului şi înţelegerea că, atât timp cât avem un premier în funcţie, acesta trebuie respectat şi are tot dreptul să-şi asume prerogativele de premier.
- Coaliţia trebuie să-şi pună picioarele în apă rece şi să începem să prezentăm în spaţiul public deja rezultatele pe care miniştrii le iau în ministerele pe care le conduc şi cred că oamenii aşteaptă de la noi mult mai multă responsabilitate, seriozitate şi determinarea de a duce la bun sfârşit un program de guvernare care ţinteşte creşterea calităţii vieţii”, a spus Turcan, întrebată cum se rezolvă criza din coaliție.
Chestionată despre documentul de la Ministerul Sănătății și controversa pe tema subraportării deceselor COVID-19, Turcan a răspuns: „Acest ping-pong de declaraţii de la un fost ministru către un premier în funcţie cred că dăunează foarte grav, nu neapărat persoanelor care ocupă funcţii de miniştri, ci celor care privesc spre această coaliţie care are o treabă de făcut: reforme, servicii publice de calitate”.
UPDATE 9.28 Înainte de ședința Coaliției și a PNL, Guvernul a transmis printr-un comunicat de presă că așa zisele documente apărute în spațiul public nu au nicio legătură cu Guvernul sau cu aparatul de lucru al prim-ministrului sau Guvernului, sunt false și lipsite de fundament. Potrivit Guvernului, deocumentele nu poartă însemnele corecte unor documente oficiale înregistrate la Cabinetul prim-ministrului, Registraturii Generale sau Secretariatului General al Guvernului.
Reamintim că Vlad Voiculescu a acuzat, în prima sa ieșire publică după demiterea din funcție, că „există indicii” că decesele de Covid-19 nu sunt raportate corect, că numărul ar fi mai mare decât în realitate, și i-a dat temă lui Florin Cîțu să revadă metodologia de raportare făcută în guvernarea PNL.
Premierul Florin Cîțu a declarat, duminică după-amiază, că nu există la Ministerul Sănătății un grup de lucru care se ocupă cu verificarea modalității în care sunt raportate oficial decesele de Covid-19, așa cum a declarat fostul ministru Vlad Voiculescu, el anunțând că acest grup de lucru va fi înfiinţat. Vlad Voiculescu a reacționat spunând că există documente în minister care arată că există un grup de lucru care se ocupa cu verificarea modului în care sunt raportate oficial decesele de Covid-19. Potrivit G4media, un document semnat de fostul secretar de stat Andreea Moldovan, din 12 aprilie (cu două zile înainte ca Voiculescu și Moldovan să fie demiși) stabilea înființarea unui „grup tehnic de lucru” care urma să verifice „modalitatea de raportare a datelor referitoare la infecția cu virusul SARS-CoV-2”. Pe una dintre cele două pagini este scris mesajul „Dlui. Florin Cîțu. Confidențial” și este semnată cu mențiunea „Am primit”.
………………………
Biroul Executiv al PNL se reuneşte, de la ora 10.00, în sala grupului PNL de la Camera Deputaţilor. Ulterior, liderii coaliției ar urma să se reunească într-o primă ședință pe care USR o ceruse încă de săptămâna trecută.
În condițiile în care premierul a anunțat demiterea lui Vlad Voiculescu fără consultarea prealabilă a USR-PLUS, copreşedintele alianței Dan Barna a anunţat că premierul Florin Cîţu nu mai are susţinerea Alianţei USR-PLUS. Ulterior, surse din USR PLUS au declarat pentru News.ro că Alianţa ia în calcul să meargă la şedinţa coaliţiei inclusiv cu propunerea ca Florin Cîţu să fie înlocuit de Ludovic Orban la şefia Executivului, aceasta fiind o condiţie pentru ca actuala formulă de guvernare să fie menţinută.
Chiar şi după aceste declaraţii, lideri ai PNL au dat asigurări, în ultimele zile, că această coaliţie va merge mai departe.
„Coaliţia merge mai departe, PNL este un partid responsabil, un partid care s-a angajat în procesul de dezvoltare al României şi care, în momentul în care şi-a asumat răspunderea guvernării ca principal partid de guvernământ, a făcut-o pentru a pune în practică un program de guvernare serios, care să asigure dezvoltarea României”, a susţinut Ludovic Orban, sâmbătă, într-o conferinţă de presă în Maramureş.
El a afirmat că premierul nu poate fi schimbat doar pentru că „nu-i convine unui partid din coaliţie că a fost schimbat un ministru lipsit de performanţă”. „Orice ministru trebuie să ştie că, înainte de a-şi ataca premierul, trebuie să-şi scrie demisia. Dacă nu şi-a scris demisia, trebuie să ştie că va pleca acasă exact cum a plecat acasă Voiculescu”, a atenţionat Orban.
Orban a mai susţinut că liberalii aşteaptă „să se termine exerciţiul acesta de supărare, de orgoliu, şi să fie desemnat un ministru din partea USR PLUS care într-adevăr să pună sănătatea pe roate”.
La rândul său, premierul Florin Cîţu a declarat că aşteaptă ca USR PLUS să desemneze noul ministru al Sănătăţii, având în vedere că portofoliul revine acestei formaţiuni politice. Coaliţia de guvernare poate merge mai departe, a adăugat Cîţu, precizând că, în calitate de şef al Executivului, va evalua miniştrii în funcţie de ceea ce fac, şi nu de ceea ce spun.
„Aştept desemnarea ministrului Sănătăţii de la USR PLUS, este un portofoliu care revine USR PLUS. Până atunci, voi asigura interimatul şi mă voi asigura că lucrurile vor funcţiona în continuare foarte bine. Tot ce înseamnă discuţii politice vor avea loc la coaliţie, la discuţia din coaliţie, cu cele trei formaţiuni politice”, a declarat Florin Cîţu, duminică după-amiază.
În ceea ce priveşte propunerea pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, surse politice au declarat pentru News.ro că ar putea fi vorba despre medicul Radu Lupescu, decorat de preşedintele Franţei Emmanuel Macron pentru implicarea în lupta cu pandemia de Covid-19. O altă variantă luată în calcul de PLUS este Ioana Mihăilă, în prezent secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. După revocarea lui Vlad Voiculescu de la conducerea Ministerului Sănătăţii, a fost vehiculat numele medicului Adrian Wiener (USR) ca posibil înlocuitor, dar în cadrul Alianţei postul a fost atribuit PLUS.
UDMR a susținut încă de la declanșarea conflictului că premierul liberal Florin Cîțu are toată susținerea uniunii.