Pandemia și limitele sistemului medical românesc. 7 puncte critice pe care ni le-a arătat anul 2020

2020 a fost anul pandemiei care a prins, cel puțin în primele luni, multe spitale românești pe picior greșit – fără echipamente de protecție, cu personal medical insuficient după ani de zile de exod al cadrelor medicale în afara țării, cu paturi și aparatură medicală insuficiente. În plus, o mare parte dintre pacienții non-COVID nu au mai avut și nu au nici acum acces în spitale, care au redus drastic numărul de internări și de intervenții chirurgicale pentru bolnavii cronici. Și crizele de medicamente esențiale au lovit din nou – în farmaciile din România nu se găsesc de aproape un an Euthyrox, un medicament pentru afecțiuni tiroidiene care costă doar 10 lei cutia, și banalul Siofor și medicamente similare, pentru pacienții cu diabet.

De departe cele mai slabe verigi în gestionarea epidemiei în România au fost însă Direcțiile de Sănătate Publică, instituții despre a căror necesitate de a fi reformate și depolitizate se vorbește de ani de zile și care au avut ca sarcină efectuarea anchetelor epidemiologice, dar au gafat în permanență pe parcursul acestui an.

În plus, au existat spitale COVID unde lucrurile au fost scăpate de sub control în primele luni ale pandemiei, acestea transformându-se, din unități medicale care ar fi trebuit să trateze COVID, în focare de COVID-19. Singura soluție în cazul lor a fost conducerea militară.

Limitele sistemului medical românesc în pandemie. Cele 7 puncte critice:

• 1. Personal medical epuizat și insuficient, după ani de exod în străinătate

Exodul medicilor din ultimii ani și deficitul de personal medical au fost și sunt resimțite din plin în pandemie, în spitalele românești. De luni bune, personalul medical din spitalele COVID se plânge de epuizare și au fost necesare detașări de personal în aceste spitale, pentru a face față crizei sanitare fără precedent – unele voluntare, altele fără acordul personalului detașat.

Unul din 4 medici români a plecat să lucreze în străinătate în ultimii ani, arăta un raport al Băncii Mondiale, publicat în vara anului 2018. În perioada 2000 – 2013, numărul medicilor români care au părăsit țara a crescut cu peste 650 la sută, depășind 14.000 în 2013 (peste 25% din totalul medicilor români).

România se numără printre țările UE cu cel mai mare deficit de medici și asistente medicale pe cap de locuitor. Raportul „Starea Sănătății în Uniunea Europeană”, publicat de Comisia Europeană la finalul anului 2019, arăta că țara noastră avea la acea vreme o medie de doar 2,9 medici la mia de locuitori, în timp ce media Uniunii Europene este de 3,6. De asemenea, România are o medie de doar 6,7 asistente la mia de locuitori, comparativ cu 8,5 – media Uniunii Europene.

În vara anului 2020, Dorel Săndesc, medic ATI, președintele Comisiei de Anestezie-Terapie Intensivă din Ministerul Sănătății și vicepreședintele Societății Române de ATI, avertiza într-un interviu acordat HotNews.ro că în spitalele din România sunt doar 1.000 de medici de Terapie Intensivă și în jur de 800 de rezidenți. Acest lucru se poate transforma într-o „problemă majoră”, sublinia medicul Dorel Săndesc.

• 2. Număr de paturi și aparatură medicală insuficiente

Spitalele din România au intrat în pandemie cu un total de 3.495 de paturi de Terapie Intensivă, dintre care 1.730 dotate cu ventilatoare mecanice de suport respirator, explica, în vara acestui an, într-un interviu acordat HotNews.ro, Dorel Săndesc, medic ATI, președintele Comisiei de Anestezie-Terapie Intensivă din Ministerul Sănătății și vicepreședintele Societății Române de ATI.

Cum o parte dintre aceste paturi și ventilatoare trebuiau păstrate pentru pacienții non-COVID din secțiile de Terapie Intensivă, puțin peste 1.000 de paturi dotate cu ventilatoare de suport respirator au fost alocate secțiilor de Terapie Intensivă pentru pacienți COVID.

Câteva sute de ventilatoare au mai venit între timp, însă o parte dintre ele zac nefolosite, în depozitele Unifarm. În ceea ce privește numărul paturilor ATI și al personalului medical de Terapie Intensivă, ele sunt în continuare la limită.

• 3. Fără echipamente de protecție în spitale

Debutul pandemiei de coronavirus în România, în primăvara acestui an, a prins majoritatea spitalelor pe picior greșit. Cele mai multe dintre ele nu aveau suficiente echipamente de protecție pentru personalul medical. În luna martie, în paralel cu epidemia cauzată de noul virus care lua amploare în România, tot mai multe voci din sistemul sanitar – medici, asistenți medicali, infirmiere și chiar manageri de spital – ieșeau public și acuzau faptul că în spitalele în care lucrează nu existau materiale și echipamente de protecție care să îi protejeze de noul virus sau nu existau suficiente.

În unele spitale, primul ajutor – materiale, echipamente de protecție și dezinfectanți – au venit din partea ONG-urilor. Aproximativ 20 de milioane de euro au strâns ONG-urile din România în această perioadă, din donații și sponsorizări, pentru materiale, echipamente de protecție și aparatură pe care le-au donat spitalelor, potrivit unui anunț făcut în luna aprilie de Vlad Voiculescu, fondatorul Asociației Magic și actualul ministru al Sănătății.

Criza de materiale de protecție, resimțită din plin și în alte țări europene, a mai arătat ceva – dependența masivă a țărilor de pe continent de importurile din Asia și în special China.

• 4. Pacienții non-COVID, fără acces la tratament

O mare parte dintre pacienții cronici nu au mai avut acces în spitale în acest an, fie din cauza transformării unor spitale în unități medicale care tratează exclusiv COVID, fie din cauza deciziei unor spitale de a limita drastic accesul pacienților, numărul consultațiilor, al internărilor și al intervențiilor chirurgicale, fie din teama pacienților de a merge la medic în pandemie.

Chiar autoritățile au încurajat, cel puțin în primele luni ale pandemiei, doar tratarea urgențelor medicale.

Cert este că asociațiile de pacienți au lansat anul acesta numeroase apeluri pentru ca spitalele să fie redeschise tuturor pacienților, nu doar bolnavi de COVID, și au avertizat că sute sau mii de români care suferă de boli cronice riscă să moară cu zile, în lipsa accesului la asistență medicală și la investigații medicale făcute la timp.

Problema pacienților cronici, dintre care mulți nu mai au acces în spitale de luni bune, rămâne deschisă și în anul 2021.

• 5. Crize ale unor medicamente esențiale

Anul 2020 nu a însemnat doar pandemie, ci și crize ale unor medicamente esențiale pentru pacienții cronici din România.

Euthyrox, un medicament vital pentru pacienții cu afecțiuni tiroidiene, care costă doar aproximativ 10 lei cutia, lipsește în continuare din farmacii, la aproape un an de la declanșarea crizei (ianuarie 2020). În timp ce Ministerul Sănătății a anunțat de mai multe ori, pe parcursul anului trecut, că această criză ar fi ca și rezolvată, pacienții au în continuare dificultăți să îl găsească în farmacii sau fac liste lungi de așteptare.

Situația s-a repetat, începând din această primăvară, și în cazul unor medicamente vitale pentru pacienții care suferă de diabet: Siofor și alte medicamente similare care conțin aceeași substanță activă (clorhidratul de metformină) sunt și ele de negăsit în farmacii.

De vină pare să fie politica de preț – prețul prea mic din România, cel mai mic din Uniunea Europeană, stabilit prin lege – face ca vânzarea acestor medicamente pe piața românească să devină nerentabilă pentru producători.

Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj, cel mai mare producător autohton de medicamente, avertiza, într-un interviu acordat recent HotNews.ro, că pacienții români se vor lovi în continuare de această problemă, în următorii ani.

• 6. Instituții depășite de situație – DSP-urile, veriga slabă în gestionarea pandemiei

Dacă spitalele românești au reușit până acum, în mare parte, să facă față pandemiei, în ciuda lipsurilor, nu același lucru se poate spune despre Direcțiile de Sănătate Publică.

Instituțiile care au avut ca sarcină efectuarea și gestionarea anchetelor epidemiologice au atras în permanență atenția în mod negativ în acest an și au părut de departe una dintre verigile cele mai slabe în gestionarea epidemiei în țara noastră.

Gafele DSP-urilor din aproape toată țara, anchetele epidemiologice ratate, birocrația inutilă și comunicarea aproape inexistentă într-o situație de criză au atras în permanență atenția presei și a publicului asupra lor.

Însuși fostul ministru Nelu Tătaru a vorbit de mai multe ori, pe parcursul acestui an, despre necesitatea de a reforma Direcțiile de Sănătate Publică, însă cu excepția înlocuirii unui director DSP membru de partid cu alt director DSP membru de partid, Tătaru nu a făcut niciun pas în acest sens.

În vara acestui an, a fost nevoie ca Direcția de Sănătate Publică București să fie pusă sub conducere militară.

În luna aprilie, puțin după începutul pandemiei, Vlad Mixich, expert în politici de sănătate, afirma, într-un interviu acordat HotNews.ro, că „Într-o criză de sănătate publică să trebuiască să dai afară un sfert din directorii DSP-urilor, asta spune tot. DSP-urile sunt foarte importante acum și multe dintre ele sunt depășite – sunt depășite din cauză că au fost subfinanțate, sunt depășite din cauză că nu s-a ocupat nimeni și nu a dat atenție personalului care lucra acolo, dar în primul rând din cauza politizării la os.”

• 7. Spitalele care au avut nevoie de conducere militară

Două mari spitale din România – Spitalul Județean din Suceava și Spitalul Județean din Deva – au „căzut” în primele lui ale pandemiei. Ambele spitale au avut nevoie de conduceri militare, după ce vechii manageri au eșuat în gestionarea crizei, iar spitalele pe care le conduceau s-au transformat din unități medicale care ar fi trebuit să trateze COVID, în focare de COVID-19. În aceeași situație s-a aflat și Direcția de Sănătate Publică București.

„Căderea” Spitalului Județean din Suceava a fost cu atât mai surprinzătoare cu cât autoritățile locale se lăudaseră cu investiții în valoare de 50 de milioane de euro în spital, iar exact cu un an înainte de debutul pandemiei în România, spitalul fusese decorat de președintele Klaus Iohannis. În primăvara anului 2020, odată cu „căderea” spitalului în criza coronavirusului, decorația a fost retrasă.

Spitalul din Suceava, care se lăuda cu investiții masive, nu avea nici măcar un epidemiolog înainte de această criză.

În luna aprilie, HotNews.ro a stat de vorbă cu Carmen Uscatu, președintele Asociației Dăruiește Viață, și Vlad Mixich, expert în politici de sănătate, încercând să răspundă la întrebarea: De ce eșuează unii manageri de spital și sunt înlocuiți de militari? O bună parte dintre managerii de spitale din România ajung acolo pe criterii politice, a rezultat din acea discuție. Unii dintre ei nu sunt respectați de „polii de putere din spital” sau fac achiziții discutabile.

„Sistemul de sănătate din România nu este gândit pentru pacient, este gândit pentru mine, medic, pentru mine, manager. Fiecare este pe tarlaua lui, cu regulile lui, cu achizițiile lui, este gândit pentru orgoliul fiecăruia. Sunt spitale unde există 3 secții de Chirurgie – Chirurgie I, II, III – doar din cauză că medicii nu s-au înțeles între ei, așa că fiecare și-a făcut secția lui de Chirurgie.” – Carmen Uscatu.

„Uneori, selecția politică produce manageri buni și capabili, dar alteori este o contraselecție. De multe ori, atunci când a fost vorba de contraselecție, cel puțin până acum, dacă spuneai asta, cel care spunea așa ceva despre un manager, era criticat, atacat, luat la țintă, se spuneau tot felul de lucruri despre persoana care atrăgea atenția asupra unor probleme. În unele spitale, „mai ales în spitalele mai mari, se întâmplă de multe ori ca managerul să nu fie respectat profesional și uneori nici ca autoritate de către polii de putere din interiorul spitalului.” – Vlad Mixich.