Skip to content

VIDEO Prima autostradă nouă deschisă în 2026 va fi în Moldova. Expert: „Se poate deschide circulația în aprilie” / Compania de Drumuri are, însă, alte așteptări 

Circa 22 de kilometri din Autostrada „Moldovei” A7 sunt aproape gata și ar putea fi deschiși circulației în luna aprilie, „dacă se dorește”, spun observatorii independenți. Este vorba de continuarea de la Adjud până la Răcăciuni de pe Lotul 2 Focșani – Bacău, tronson din care aproape jumătate a fost deschis în decembrie anul trecut. Compania de Autostrăzi, însă, a transmis că are alte așteptări de la șantierele A7. 

În decembrie anul trecut au fost deschiși circulației aproximativ 16 kilometri din A7 Focșani Bacău, Lotul 2. Restul de aproape 22 de kilometri, de la Adjud Nord până la Răcăciuni, încă nu erau gata. 

Acum, noi imagini de pe șantier arată un constructor mobilizat pe tot restul tronsonului și lucrări foarte avansate. 

Compania de Autostrăzi: „Toate tronsoanele rămase în lucru din A7 au țintă maximă luna august” 

Cu toate acestea, Compania de Autostrăzi nu are în plan ferm o deschidere cât mai curând. 

„Toate [tronsoanele din A7 în lucru] au ca țintă maximă luna august. Însă cu cât termină mai devreme, cu atât este mai bine. Inclusiv pentru constructor, pentru că își poate duce muncitorii și utilajele pe alte loturi. Dacă termină mai devreme, le apreciem eforturile”, a declarat pentru HotNews Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR. 

Întrebat dacă totuși CNAIR estimează o finalizare și inaugurare mai devreme pentru cei circa 22 km de la Adjud Nord la Răcăciuni, reprezentantul companiei a spus doar „cel mai târziu în august”.

Imaginile surprinse din dronă pe canalul de profil Răducu P Drum arată că stadiul lucrărilor pe restul lotului 2 Focșani – Bacău este foarte avansat. Imaginile video încep de la nodul rutier de la nord de Adjud, ajung la nodul rutier Răcăciuni la minutul 6.31 și continuă până la Bacău, la actuala A7 cu rol de centură. 

„Se poate da drumul la circulație în aprilie dacă se dorește”

„Se poate da drumul la circulație în aprilie. Asta am spus și în ianuarie și asta spunem și acum. Constructorul se mișcă în teren. Dacă se dorește până la Răcăciuni se poate merge în aprilie, se poate da drumul la circulație în aprilie”, a apreciat pentru HotNews Ionuț Ciurea, directorul executiv al Asociației Pro Infrastructura (API), una dintre cele mai active organizații civice care monitorizează implementarea marilor proiecte de infrastructură din țară. 

Acesta spune, însă, că deschiderea traficului ține și de partea birocratică și că, dacă CNAIR îi va permite constructorului, atunci acesta e posibil să deschidă traficul pe toate tronsoanele deodată, și nu pe rând, pe măsură ce le finalizează. 

„Deschiderile pe A7 se vor întâmpla după cum dorește constructorul. Dacă noi ne uităm din punctul de vedere al cetățeanului, s-ar putea să fie altfel, adică să vrem fiecare kilometru de autostradă cum e gata, iar constructorul să vrea un alt gen de mers în teren. Dacă compania de drumuri spune „nu domnule, deschidem în august” asta nu ar trebui să fie o poziție bună pentru că ea nu trebuie să urmărească interesul constructorului, ci pe cel al cetățeanului”, spune Ciurea. 

A7 până la Bacău? „Greu de tot, dar ar putea fi gata în iunie”

Reprezentantul API spune că următorul lot ce ar putea fi deschis este cel până la Bacău. 

„Greu de tot, dar ar putea fi gata în iunie – să se concentreze pe treabă, dar tind să cred că nu o să facă asta la cum îi văd acum, după ultimile filmări.. Nici semnale că va deschide până la Bacău nu există. Cu siguranță va fi gata ceva de deschis traficului în august pentru că este termenul limită PNRR”, afirmă Ciurea. 

Traseul Autostrazii A7 Focșani - Bacău, Foto: Hotnews
Traseul Autostrazii A7 Focșani – Bacău, Foto: Hotnews

Toată A7 până la Pașcani ar trebui să fie gata în 2026

La final de 2025, rețeaua de autostrăzi și drumuri expres aflate în exploatare în România a ajuns la 1.416,3 kilometri, după ce pe parcursul anului trecut aproape 146,5 km au fost dați în folosință, marea majoritate pe A7.

Anul 2026 va însemna, teoretic, punerea în circulație a tuturor tronsoanelor rămase în lucru de la Adjud până la Pașcani. Și asta pentru că toate tronsoanele sunt prinse pe finanțare prin PNRR, planul european de relansare economică post-pandemie, un program care are ca dată limită luna august a acestui an. 

Astfel, după inaugurările de pe final de 2025 care au făcut ca A7 spre Moldova să însemne aproape 200 de kilometri neîntrerupți de autostradă, și să permită șoferilor să circule pe ruta București – Adjud pe circa 250 de kilometri de șosea de mare viteză fără nicio gaură pe parcurs, anul 2026 va veni cu continuarea A7 spre Nord.

Tronsoanele de la Adjud la Săbăoani, la nord de Roman, sunt prinse pe finanțare nerambursabilă, în timp ce ultima bucată, de la Săbăoani la Pașcani, este finanțată prin împrumuturi rambursabile PNRR și ar urma să fie gata în toamnă sau iarnă.

Ce loturi din A7 trebuie finalizate în 2026

  • A7 Focșani – Bacău, Lotul 2 complet (Adjud – Răcăciuni) – 22 km
  • A7 Focșani – Bacău, Lotul 3 – Răcăciuni – Bacău: 21,5 km
  • A7 Bacău – Pașcani, Lotul 1 (Bacău – Trifești) – 30,3 km
  • A7 Bacău – Pașcani, Lotul 2 (Triifești – Săbăoani) – 19 km
  • A7 Bacău – Pașcani, Lotul 3 (Săbăoani – Pașcani) – 28 km

Total: 120 km

Toate tronsoanele sunt executate de constructorul român UMB. Toate tronsoanele aveau termenele inițiale de finalizare la finalul anului 2025.

Finanțare SAFE pentru A7 spre Ucraina

Autostrada A7 de la Pașcani la Suceava și mai departe până la Siret (inclusiv o porțiune de 15 km în Ucraina), precum și Autostrada A8 de la Moțca (DN2) și până la Ungheni la Podul peste Prut (inclusiv o porțiunde 5 km în Republica Moldova) sunt finanțate prin programul de înzestrare militară SAFE.

România are alocate prin SAFE împrumuturi de 16,6 miliarde de euro, rambursabile abia din 2035 la o dobândă foarte mică. Pentru dezvoltarea infrastructurii critice cu scop civil și militar – cele două autostrazi – România are alocat 4,2 miliarde euro.