Skip to content
UPDATE

Scandal și tensiuni și în a doua zi de dezbateri parlamentare pe bugetul din 2026. Ședința s-a încheiat după 14 ore

Comisiile reunite de buget-finanțe au dezbătut legea bugetului de stat pentru 2026, marți, într-o ședință care a durat aproximativ 14 ore. Dacă prima zi de dezbateri din Parlament a fost marcată de tensiunile și contrele din coaliție, astăzi au avut loc noi certuri între partide. Discuțiile vor continua și miercuri, inclusiv în plen, iar joi este așteptat votul final.

Ședința a durat circa 14 ore

Comisiile reunite de buget-finanțe din Parlament au încheiat ședința de marți după aproximativ 14 ore. Cele mai importante instituții și-au prezentat bugetul în comisie si au răspuns la întrebările parlamentarilor.

Ședința a fost marcată de certuri între partide, atât între PSD și USR, cât și între PSD și PNL. Contre au fost pe parcursul zilei când au fost discutate bugetele ministerelor, unde majoritatea miniștrilor au fost prezenți pentru a explica de ce au nevoie de banii prevăzuți în buget.

PSD a reușit cu ajutorul AUR să treacă în anumite momente amendamente din „pachetul social” – motivul celei mai recente scindări din coaliția de guvernare. În unele cazuri, PSD s-a trezit singur în votul propriilor sale amendamente, rămânând și fără susținerea AUR.

Miercuri comisiile reunite de buget-finanțe își vor încheia ședința. Printre instituțiile care trebuie să își mai prezinte bugetul miercuri au rămas, de exemplu, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Muncii. Acest lucru se va întâmpla în prima parte a zilei.

Urmează apoi, tot miercuri, de la ora 16:00, dezbaterile asupra bugetului în plenul reunit al Parlamentului, iar joi votul final. La votul final, amendamentele vor fi în fața adevăratului test, pentru că deși unele au fost adoptate de comisii, ele pot pica în momentul exprimării votului în plen.

Ministrul fondurilor europene, despre cele 231 de milioane de euro din PNRR blocate

Comisia Europeană „analizează constructiv” aspectele legate de jalonul din PNRR privind pensiile magistraților, a declarat ministrul fondurilor europene, răspunzând la o întrebare primită în comisii.

„Sunt obligat sa vă spun cum stăm. Noi am trimis propunerea înainte de 28 noiembrie, tot ce a fost după a fost procedural, CSM, CCR. Comisia Europeana, inițial, nu voia să audă de nimic ce s-a întâmplat după 28. După vizita alături de premier la Bruxelles, au spus ca sunt dispuși să asculte argumentele României, că le analizează constructiv”, a afirmat Dragoș Pîslaru.

Secretariatul de Stat pentru Culte primește 135 de milioane de lei în plus

Parlamentarii din comisia de Buget Finanțe au aprobat 135 de milioane de lei în plus pentru bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte. Toți senatorii și deputații prezenți la ședință au votat „pentru”.

Din acești bani, vor fi construite catedrale în orașe precum Baia Mare și Maramureș.

Banii provin din sumele care au fost prevăzute de ministerul Finanțelor pentru proiectele locale, acele 300 de milioane.

15 milioane lei pentru mentenanța sistemului de registru electoral

AEP a cerut în jur de 15 milioane de lei pentru mentenanța sistemului de registru electoral. Acest amendament a fost inițiat de PSD și a trecut de comisia-buget finanțe.

Au votat pentru acest amendament PSD, PNL și un parlamentar de la Pace.

Adrian Țuțuianu, președintele AEP, a fost prezent la ședința comisiei. El a vorbit și despre nevoia de a face o reorganizare a instituției, pe care a spus că o va pune în practică.

În final, bugetul AEP a primit avizul comisiei de buget-finanțe.

Câciu i-a cerut scuze Gabrielei Horga: „Nu mă caracterizează astfel de reacții”

Deputatul PSD i-a cerut scuze senatoarei PNL pentru ieșirea nervoasă pe care a avut-o în timpul dezbaterilor din comisie.

„Nu mă caracterizează astfel de reacții”, a spus social-democratul.

Adrian Câciu a fost aplaudat de cei prezenți în sală după ce i-a cerut scuze liberalei.

Comisiile reunite continuă ședința-maraton

Discuțiile astăzi urmau să se încheie, conform programului, în jurul orei 21:00, însă programul a fost decalat până acum cu aproximativ două ore, deci cel mai probabil dezbaterile se vor încheia la ora 23:00.

Pentru astăzi au mai rămas în jur de 15 instituții al căror buget trebuie discutat în comisie.

Audierile decurg în ultimele zeci de minute fără contre majore între partidele din Parlament, acesta fiind probabil și un semn al oboselii membrilor comisiei, care au început ședința la ora 8:45.

Adrian Câciu spune că regretă ieșirea nervoasă

Întrebat de HotNews dacă regretă ieșirea pe care a avut-o în comisie, deputatul PSD a spus că o regretă și susține că i-a cerut scuze Gabrielei Horga.

„Am vorbit cu doamna Horga, mi-am cerut scuze și dânsa încă nu și-a cerut, mă rog, nu contează, după ce am fost jigniți toți PSD-iștii din comisie. A fost o ieșire”, a declarat social-democratul pentru reporterul HotNews.

Adrian Câciu, declarație pentru HotNews pe holul Parlamentului, marți, 17 martie 2026

PSD a rămas fără partener la votul pentru ajutoarele pentru pensionarii SRI

În comisia de buget-finanțe, când era discutat bugetul SRI, a fost respins amendamentul PSD care prevedea acordarea de ajutoare one-off pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei. PNL, USR, UDMR, AUR au votat împotrivă. Doar PSD a votat pentru.

Totuși, ajutoarele pentru pensionarii MAI și MApN, care au fost discutate în comisie tot astăzi, au trecut cu voturile PSD și AUR.

PNL cere sancționarea lui Câciu și va sesiza CNCD

Liberalii au transmis un comunicat în care solicită PSD și conducerii Camerei Deputaților „să se delimiteze și să sancționeze comportamentul agresiv repetat al deputatului PSD, Adrian Câciu”.

„Partidul Național Liberal condamnă ferm gestul violent al deputatului PSD Adrian Câciu, manifestat în cursul ședinței de astăzi a Comisiei de Buget-Finanțe, față de senatoarea PNL Gabriela Horga. De altfel, PNL va sesiza Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării”, au scris liberalii într-o postare pe Facebook.

PNL l-a acuzat pe Adrian Câciu că „recidivează în atitudinea misogină și, recent, chiar xenofobă”.

„Un asemenea comportament este inacceptabil oriunde, nu doar într-un for legislativ al unui stat democratic”, au mai scris liberalii.

PNL a amintit și de incidentul de săptămâna trecută, din timpul audierilor din Comisia pentru politică externă din Camera Deputaților, când Adrian Câciu i-a spus președintelui de ședință, deputatul Hajdu Gabor, că „este de la UDMR” și „tu nu înțelegi ce înseamnă să fii român”. Contactat de HotNews, Câciu a spus că regretă derapajul și că a avut ulterior o discuție cu colegul său de la UDMR. 

„PSD a condamnat atunci incidentul și a anunțat o anchetă internă. Rezultatele acelei anchete nu s-au văzut. De asemenea, solicităm conducerii Camerei Deputaților să aplice sancțiunile prevăzute de regulament, iar PSD să dea dovadă că angajamentele publice asumate nu rămân vorbe goale”, a mai declarat PNL.

Ministrul Sănătății: Coaliția nu se află în terapie intensivă

Coaliția este în „preanestezie”, susține ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, de la PSD. El a fost întrebat dacă actuala coaliție este în terapie intensivă, după certurile dintre PSD și restul partidelor aflate la guvernare legate de buget.

Întrebat dacă premierul Bolojan este ținut „în perfuzii” de coaliția de guvernare, Rogobete a spus că nu răspunde acestor întrebări.

Bugetul Ministerului Sănătății a fost aprobat de comisiile de buget din Parlament fără modificări majore față de variata trimisă de Guvern.

Amendamente AUR adoptate

Printre amendamentele AUR care au trecut, se numără și trei care alocă bani pentru sănătate.

E vorba despre o alocare de 700 de mii de lei pentru reparații la Compartimentul de Nefrologie și la stația de dializă de la Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.

Altul prevede alocarea a 350 de mii de lei pentru „înlocuirea echipamentelor medicale uzate sau defecte specifice intervențiilor de urgență din ambulanțele aflate în dotarea Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani”.

Al treilea vizează alocarea a 350 de mii de lei pentru construirea unui nou sediu pentru Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară Iași.

Aceste amendamente trec pentru că există „o lege nescrisă” în Parlament – să se dea bani pentru proiectele locale ale senatorilor și deputaților. Anul acesta, bugetul pentru astfel de proiecte este de 300 de milioane de lei.

Ce spune Gabriela Horga despre ieșirea nervoasă a lui Adrian Câciu

Tensiuni și la dezbaterea cu ministra Mediului

În comisie a venit rândul ministrei Mediului, Diana Buzoianu, să discute despre bugetul alocat cabinetului pe care îl conduce.

Dezbaterea a fost marcată de un moment tensionat. Parlamentarul Pace-Întâi România Paul Romeo Gheorghe i-a spus ministrei Mediului, Diana Buzoianu (USR), că este incompetentă.

Momentul a stârnit imediat replici.

„Credeți că electoratul dvs. vă va respecta mai mult dacă nu respectați doamnele ministru?”, a reacționat o parlamentară USR. „Aroganta și lătrăturile nu țin loc de argumente”, a reacționat și Buzoianu.

„Dacă țipați mai tare la microfon, nu vă crește bărbăția”, a zis Buzoianu, moment care a fost primit cu râsete în sală.

Ieșire nervoasă a unui membru PSD

Adrian Câciu, care este și vicepreședintele comisiei, a dat cu palma în masă, după un schimb de replici cu președinta comisiei, Gabriela Horga (PNL).

Contrazicerea a început de la o afirmație făcută de Câciu, care a început prin a-i pune o întrebare colegului său de partid, Ciprian Șerban, care e și ministrul transporturilor, însă apoi a făcut precizări legate de cotele din arierate, care au fost anterior indicate de PSD drept o sursă suplimentară de venituri.

Președinta comisiei i-a atras atenția că a interpretat întrebarea sa și l-a acuzat că minte. Apoi, Câciu i-a replicat că, procedural, nu putea să facă ea aceste precizări, deoarece e președinta comisiei.

Adrian Câciu: „Nu puteți fi și arbitru, și jucător”.

Gabriela Horga: „Îmi țineți lecții acum. Nu mai țineți lecții, că doar jigniți colegii”.

În acel moment, Adrian Câcicu a dat cu palma în masă și a început să strige: „Vreau un răspuns, vreau un răspuns”.

La scurt timp de la acest moment, și bugetul ministerului Transporturilor a primit aviz favorabil în comisie.

Tensiuni și la discuția cu ministrul Transporturilor

Scandal este și în discuția cu ministrul transporturilor. Claudiu Nasui, deputat USR, l-a întrebat pe Ciprian Șerban (PSD), dacă și-a dat acordul ca membrii consiliului de administrație de la aeroporturi să-și crească indemnizațiile executive la 70.000 de lei.

Ministrul a spus ca în timpul mandatului său nu a semnat o astfel de decizie. Apoi, Năsui a insistat cu întrebarea, dacă instituția ministerul Transporturilor și-a dat acordul ca membrii CA să-și mărească indemnizațiile.

Amendamentul PSD care nu a fost susținut în comisie

Ministrul PSD al Justiției a cerut 62 de milioane de lei pentru instituție, din care o mare parte din sumă să fie alocată pentru brățări electronice.

„Avem 50 de milioane în buget acum”, a spus un reprezentant al Ministerului Justiției, la o întrebare a PNL.

„Suma necesară este de 112 milioane. De aceea am propus încă 62 de milioane, pentru a putea finanța acest lucru”, a explicat și Adrian Câciu de la PSD, care este și vicepreședintele comisiei buget-finanțe.

„Avem mare nevoie de acest sistem integrat de monitorizare”, a spus și ministrul Justiției, Radu Marinescu (PSD), prezent la ședința comisiei.

El a mulțumit Ministerului de Finanțe pentru cele 50 de milioane, dar a spus că suma este inutilă dacă nu acoperă toate nevoile.

Radu Marinescu a spus că pe lângă softul care trebuie cumpărat cu acești bai vor fi cumpărate și 6.000 de brățări electronice.

În final, amendamentul PSD nu s-a bucurat de susținerea celorlalți parlamentar din comisie, având vot nefavorabil.

Contre la un amendament PSD

Contrele continuă în comisie de buget-finanțe. PSD a propus amendamentul pentru pensiile militarilor, respectiv cel care prevede ca pensiile până în 3.000 să fie suplimentate.

Ionel Bogdan de la PNL a spus că PSD depune amendamente populiste și nu îi pasă de bugetul țării și datoria publică. „Dacă am avea bani, aș vrea lunar să oferim acești bani. Dar trebuie să avem buget”, a spus și ministrul Apărării, Radu Miruță.

Amendamentul PSD, susținut de AUR și PACE

AUR a anunțat că va vota pentru amendamentul PSD. Și PACE – Întâi România la fel. În același timp, UDMR a spus că acești bani ar trebui introduși la Ministerul Muncii: „De unde știm dacă acești pensionari militari nu cumulează pensia cu salariul?”, a mai întrebat UDMR.

„Vreți să aruncați țara în aer”

Au urmat apoi noi acuzații între aleși. „Dvs., domnule Câciu, ne-ați adus în situația asta și ați lăsat bugetul praf, veniți și ne dați lecții acum. Înțeleg că există o înțelegere AUR-PSD, că vreți să aruncați țara în aer. Acest buget reflectă realitatea de astăzi. Dacă doriți să aruncați în aer stabilitatea românilor, atunci votați. Plătim acum datorii din cauza voastră, a populismului vostru”, a spus și Robert Sighiartău, de la PNL.

În replică, Câciu a spus că nu el este de vină pentru situația bugetară actuală.

USR a făcut apel la PSD să renunțe la acest amendament, însă acest lucru nu s-a întâmplat. „Sursa de finanțare este complet nesustenabilă, sunt convins că domnul Câciu știe asta”, a spus unul dintre deputații USR.

În final, amendamentul a fost avizat cu voturile PSD, AUR și Pace. Pentru a fi adoptat, el trebuie să treacă și la votul din plen de joi.

Imediat după votul din comisie, ministrul Apărării, Radu Miruță (USR) le-a spus jurnaliștilor: „Banii nu există. Nu e o abordare serioasă”, acuză ministrul. El a afirmat că propunerea PSD privind pensiile militarilor are un impact de 12 milioane de lei.

Ședința comisiei, întreruptă de un senator PACE. „Ori răspundeți, ori vă blochez ședința”

Lucrările comisiilor de buget-finanțe sunt perturbate de senatorul Pace-Întâi România Ninel Peia. El nu este membru al comisiei, dar vrea să afle dacă ministrul Apărării, Radu Miruță, care prezintă acum bugetul, a făcut sau nu armata.

„Ori răspundeți, ori vă blochez ședința 30 de minute”, a început să urle Peia. „Dați-mă afară! Nu aveți cum”, a urlat Peia când i s-a cerut să nu mai blocheze ședința.

Într-un final, Miruță i-a răspuns la întrebare, iar apoi Peia a plecat din sală.

Este rândul Ministerului Dezvoltării să își prezinte bugetul în comisiile de specialitate. Cel care face acest lucru este ministrul Dezvoltării, Cseke Atilla.

„Este adevărat ca peste 75% din primării nu își pot susține propriile cheltuieli?”, a întrebat senatorul Pace-Întâi România, Dorin Petrea.

Cseke Atilla a evitat un răspuns direct, spunând că nu are în buget cheltuieli de funcționare ale autorităților locale, pentru că acestea au autonomie locală și își votează propriile bugete.

USR l-a întrebat pe ministru de ce se triplează cheltuielile cu serviciile de la Dezvoltare: „Nu am aceleași cifre. Bugetul pe bunuri și servicii în 2025 a fost de 7,1 milioane, iar acum 7,5. M-am referit strict la Ministerul Dezvoltării, în ceea ce privește instituțiile din subordine, pot face doar aprecieri”.

Cseke Atilla a zis că totuși aceste instituții trebuie să își reducă cheltuielile de personal.

Critici pentru bugetul Administrației Prezidențiale

AUR critică creșterea bugetului Administrației Prezidențiale la capitolul deplasări externe., buget care a primit un aviz favorabil încă de luni seară în comisia de buget-finanțe.

„Am aflat că este o dublare a cheltuielilor cu bunuri și servicii (+20 de milioane de lei) cauzată de creșterea numărului de deplasări externe! Mai avem și 800.000 lei pe care instanța i-a acordat fostului președinte Băsescu”, a explicat senatorul AUR Petrișor Peiu.

„Deci austeritate e doar pentru căței. Pentru dulăi avem creșteri consistente. Asta e filosofia bugetară a regimului”, acuză Peiu, conform unui comunicat de presă al AUR.

În timpul ședinței de luni seară, reprezentanții Administrației Prezidențiale au explicat că au gândit bugetul în concordanță cu activitățile externe preconizate ale președintelui Nicușor Dan din acest an.

În plus, ei au explicat că banii sunt prevăzuți pentru summitul B9, care este programat să aibă loc anul acesta în România.

Discuțiile, pe repede înainte

Discuțiile în comisiile de buget se desfășoară pe repede înainte, însă programul a fost decalat cu aproximativ o oră.

Acum prezintă bugetul Secretariatul General al Guvernului (SGG). Răspunzând la întrebările USR, secretarul general al Guvernului, Radu Oprea (PSD), a spus că au fost scăzute cu 10% cheltuielile de personal, față de anul trecut.

„15.000 de lei pentru medicamentele judecătorilor CCR”

Acum, la comisiile buget-finanțe, au venit reprezentanții Curtii Constuționale.

Întrebat de AUR, judecătorul Mihai Busuioc a răspuns că instituția are aproximativ 15.000 de lei prevăzuți în buget pentru medicamentele judecătorilor CCR.

Anul trecut, această temă a generat o dezbatere publică, după ce tot la dezbaterile din comisie s-a descoperit că este o alocată sumă pentru medicamentele judecătorilor CCR. Suma alocată anul trecut era de 700.000 de lei, după cum dezvăluise atunci deputatul USR Claudiu Năsui.

ÎCCJ, nemulțumit de bugetul alocat. „Mai aveți de gând să dați în judecată statul român?”

Deși a primit cu aproximativ 50% mai mult, reprezentantul ICCJ a spus, la dezbaterile din comisiile de buget-finanțe, că sumele acordate nu sunt suficiente pentru instituție.

În timpul discuțiilor, Adrian Câciu, de la PSD, le-a reproșat celor de la ICCJ că au de plătit salarii în baza unor hotărâri judecătorești pe care magistrații „și le-au dat singuri”.

„Mai aveți de gând să dați în judecată statul român să vă creșteți salariile?”, a întrebat Câciu.

„Nu vă răspund la această întrebare”, a răspuns reprezentanta ICCJ.

Ea nu a știut să răspundă întrebărilor AUR despre câte hotărâri judecătorești există în cazul magistraților pentru recuperarea banilor: „Peste 1.000, probabil”. Și USR a criticat faptul că reprezentanta ICCJ nu a știut să răspundă întrebării AUR.

A urmat apoi alte contre. Un parlamentar USR i-a spus reprezentantei ICCJ: „Ați venit ca la piață”. „Rog data viitoare ICCJ să trimită oameni care și știu să răspundă la întrebări”, a punctat și Adrian Câciu.

În final, bugetul a fost avizat așa cum a fost stabilit de Guvern.

Mai exact, potrivit proiectului bugetului de stat, ICCJ are alocate următoarele sume:

  • Credite bugetare: 5 miliarde lei, în creștere cu 49%
  • Credite de angajament: 5 miliarde lei, în creștere cu 49%

Creditele bugetare reprezintă sumele ce pot fi plătite efectiv într-un an, iar creditele de angajament indică limita maximă a contractelor ce pot fi semnate, inclusiv pentru proiecte multianuale.

Dezbaterile din comisii, reluate

Legea bugetului de stat este dezbătută și astăzi în comisiile din Parlament.

***

Luni seară au avut loc şedinţe comune ale comisiilor de specialitate din Parlament pentru examinarea, avizarea şi depunerea avizelor la comisiile de buget-finanțe asupra proiectului de buget pentru 2026 și a bugetului asigurărilor sociale pentru 2026.

Marți urmează dezbaterile generale în comisiile de buget, iar acestea vor continua și miercuri, când, de la ora 16:00, sunt programate să înceapă și dezbaterile în plen. Parlamentul este așteptat să dea joi un vot final asupra bugetului, însă deocamdată nu a programat ora ședinței respective.

Tensiuni în coaliție pe tema bugetului

Prima zi de dezbateri parlamentare pe tema bugetului de stat a fost marcată de tensiunile dintre partidele coaliției de guvernământ, în condițiile în care atât PSD, cât și PNL au anunțat consultări interne cu privire la posibilitatea de a ieși de la guvernare.

PNL și USR au anunțat că vor susține bugetul în forma adoptată de Guvern săptămâna trecută și nu vor susține niciun amendament. În schimb, potrivit surselor HotNews, PSD a depus cel puțin șapte amendamente la bugetul de stat, chiar dacă liberalii avertizaseră în ziua precedentă că o astfel de mutare înseamnă încălcarea protocolului de guvernare.

Cinci dintre amendamente, obținute de HotNews, introduc practic în buget „pachetul de solidaritate”, cerut insistent de partid în ultimele luni.

Liberalii au avertizat că este posibilă o înțelegere între PSD și AUR pentru adoptarea amendamentelor, un scenariu care ar muta presiunea pe premierul Ilie Bolojan. Liderul social-democraților, Sorin Grindeanu, a declarat luni că nu va negocia cu opoziția pe tema amendamentelor.

Consultări interne în PSD și PNL privind rămânerea la guvernare

Surse din PNL au declarat pentru HotNews că liberalii vor avea, în weekend, o ședință de Birou Politic Național în care vor stabili dacă rămân sau nu la guvernare.

În cadrul reuniunii, PNL urmează să analizeze dacă PSD a încălcat protocolul de guvernare în cele opt luni de activitate a actualei coaliții. În plus, va fi probabil și un vot pentru susținerea premierului Ilie Bolojan, au mai spus sursele.

PSD anunțase la rândul său o consultare pe tema rămânerii la guvernare. Liderul partidului, Sorin Grindeanu, a spus luni că ea va fi făcută „imediat după buget”.

„Stiți că noi am anunțat mai demult, de la începutul lunii decembrie, că imediat după buget vom face acea consultare internă (…). Cei aproape 5.000 de colegi din PSD, așa cum au votat intrarea, de bună-credință, în această coaliție, vor decide în cunoștință de cauză (n.r. – dacă partidul iese de la guvernare)”, a afirmat Sorin Grindeanu, luni, la Parlament.

El a evitat să spună clar dacă PSD va mai vota bugetul în cazul în care nu îi sunt adoptate amendamentele depuse la buget.

UDMR ia în calcul să voteze un amendament PSD

Csoma Botond a declarat pentru HotNews că UDMR și-ar dori să voteze amendamentul PSD privind ajutoarele pentru pensionarii cu pensii mici, dar încă nu a fost luată o decizie în acest sens.

„Așteptăm să discutăm în coaliție. Înțeleg că va mai fi o ședință a coaliției până joi, când are loc votul final pe buget. Ar fi bine să cădem toți de acord, în coaliție, pe acest amendament”, a mai declarat Csoma Botond.