Când se întoarce Nicușor Dan în țară
Administrația Prezidențială a anunțat că președintele Nicușor Dan se va întoarce în România după încheierea reuniunii Consiliului European ce are loc la Bruxelles vineri.
Agenda de pe site-ul Administrației Prezidențiale arată că el va participa vineri la reuniunea Consiliului European de la ora 11:00 ora României. Administrația a precizat că el se va întoarce în România vineri seara.
Președintele se află de joi la Bruxelles pentru a participa la reuniunea șefilor de stat ai blocului comunitar. Președintele Nicușor Dan a transmis joi seara mai multe mesaje despre discuțiile avute înaintea reuniunii propriu-zise.
Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, el a salutat faptul că în Consiliul European vor fi menționate incursiunile dronelor rusești pe teritoriul României și a anunțat că Slovacia și Portugalia ar fi dispuse să disloce echipamente pentru apărarea României împotriva dronelor.
„Mai mult, la Reuniunea miniștrilor apărării ai statelor membre NATO, care a avut loc în această dimineaţă, încă două state, Slovacia și Portugalia, au manifestat disponibilitatea de a disloca echipamente suplimentare în România pentru apărarea împotriva dronelor. Cele două state se adaugă Statelor Unite, Franței, Italiei și Spaniei, țări care contribuie sau au anunțat deja contribuții cu echipamente şi expertiză la efortul nostru de a ne proteja de incursiunea dronelor”, a transmis președintele Dan pe Facebook.
Mai devreme în cursul zilei, el a făcut comentarii și pentru presă, fiind întrebat despre criza politică din țară.
Președintele a cerut la Bruxelles răbdare pentru momentul în care se va întoarce în țară
Mai devreme în cursul zilei, în cadrul unor declarații pe care le-a făcut pentru presă, președintele a afirmat că la Palatul Victoria „va fi un guvern pro-occidental și va fi un guvern care va fi foarte atent cu finanțele și cu reformele”.
El nu a dorit să spună dacă ia în calcul și voturile AUR pentru învestirea următorului Guvern. „Nu trebuie să iau eu. Este o discuție care îl vizează pe primul ministru”, a răspuns Nicușor Dan la întrebările jurnaliștilor. Întrebat dacă mai există soluții pentru o majoritate stabilă, el a afirmat:
„Lăsați-mă să mă întorc în țară ca să înțeleg și eu care sunt realitățile. Am desemnat un prim-ministru ca să formeze un Guvern, ca să formeze o majoritate și să ieșim din criza asta. Va fi un guvern pro-occidental și va fi un guvern care va fi foarte atent cu finanțele și cu reformele”.
„Haideți să facem toate comentariile după momentul votului guvernului”, a îndemnat șeful statului după ce a fost întrebat dacă există posibilitatea sau scenariul ca România să intre în rândul statelor UE care au nevoie de dreapta populistă sau radicală pentru a forma un guvern sau o majoritate parlamentară.