Autostrada de pe Valea Prahovei, de la Ploiești la Brașov: Licitație lansată pentru SF și Proiectul Tehnic. Termen: 3 ani și jumătate
De la Ploiești la Brașov, pentru viitoarea autostradă A3 ce va traversa Valea Prahovei, Studiul de Fezabilitate realizat în 2006 va fi revizuit, iar la pachet va fi realizat acum și Proiectul Tehnic, ca mai apoi să se poată trece direct la execuția lucrărilor. CNAIR a lansat licitația pentru SF+PT cu o valoare estimată la minim 10 milioane de euro și un termen de finalizare a documentațiilor de 42 de luni (3 ani și jumătate).
CNAIR a publicat în SEAP licitația pentru „Completare / Revizuire Studiu de Fezabilitate, elaborare Proiect Tehnic, pentru «Autostrada Bucuresti – Brasov, tronson Ploiesti – Brasov»”.
Procedura are o valoare estimată între 48.802.551,33 RON fara TVA și 57.674.833,39 fără TVA, iar termenul de depunere a ofertelor este 20 octombrie 2020.
Tot contractul are un termen de realizare de 107 luni, defalcat astfel:
– 30 de luni pentru realizarea Studiului de Fezabilitate.
– 6 luni pentru Proiectul pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC)
– 6 luni pentru Proiectul Tehnic de execuție
– 4 luni – asistență tehnică pe perioada licitației pentru execuție
– 61 de luni asistență tehnică pe perioada execuției lucrărilor
Revizuirea Studiului de Fezabilitate (realizat ultima oară în 2006) presupune practic reluarea de la zero a multor etape, iar proiectul și traseul autostrăzii vor suferi modificări majore față de variantele originale. Un exemplu ar fi zona stațiunilor Bușteni și Sinaia unde noile documentații vor trebui să prevadă mai multe tuneluri care să ocolească localitățile.
Astfel, noul SF va cuprinde o analiză multicriterială a variantelor de traseu, un studiu de trafic pentru o perioadă de perspectivă de 30 de ani, investigații de teren (geotehnice, hidrologice, topografice, arheologice etc).
Contractul scos acum la licitație pentru SF și PT va cuprinde și o evaluare a impactului asupra mediului, o analiză cost-beneficiu și realizarea unui model financiar al proiectului.
Caietul de Sarcini consultat de HotNews.ro arată că de la București la Brașov autostrada A3 a fost sectorizată astfel:
– Sector IA Bucuresti – Moara Vlasiei (km 0+000 – km 19+500); Sector IB Moara Vlasiei – Ploiesti (km 19+500 – km 62+000);
– Sector 2 – Ploiesti – Comarnic (km 62+000 – km 110+600);
– Sector 3 – Comarnic – Predeal (km 110+600 – km 146+800);
– Sector 4 – Predeal – Cristian + Racordarea autostrăzii la reteaua de drumuri existente (km 146+800 – km 168+600);
– Sector 5 – Cristian – Codlea km 168+600 – km 173+300;
Cum pe Râșnov – Cristian (Brașov) lucrările în execuție sunt în plină desfășurare, pe o zonă de circa 5 km lângă Comarnic CNAIR tocmai a scos la execuție o bucată ce va servi drept centură a orașului (link mai jos), iar la nord de Comarnic va fi realizat separat un nod rutier suplimentar, prestatorul care va elabora SF-ul și PT-ul va avea sarcină să coreleze elementele cu lucrările în execuție.
Conform caietului de sarcini, „viteza de proiectare pentru autostradă va fi de 120 km/h, iar platforma va fi de 26,00 m lățime, iar pe sectoarele pe care condițiile de relief permit, se vor adopta elemente geometrice corespunzătoare vitezei de proiectare de 140 km/h”.
Din cauza modificărilor față de SF-ul vechi din 2006, CNAIR a anunțat deja că de la Sinaia spre Nord tot traseul autostrăzii va avea un aliniament nou.
La Bușteni, unde inițial s-a discutat de o autostradă-centură precum la Comarnic, s-a decis ca drumul de mare viteză să ocolească stațiunea printr-un tunel.
„Au fost discuții purtate pe perioada analizei vechiului Studiu de Fezabilitate, chiar și în 2018 când se dorea implementarea acestui proiect cu Banca Mondială. S-au făcut niște analize pe zona de impact asupra mediului. S-a concluzionat că, ținând cont de cerințele directivelor europene pe mediu, ținând cont de potențialul turistic al Bușteniului, având în vedere și faptul că s-au construit și foarte multe imobile pe traseu, cea mai bună soluție este cea prin tunel. Acum, proiectantul care va elabora Studiul de Fezabilitate va veni cu propunerile de alternative”, a spus în iulie șefa CNAIR.
Vezi și: