Raporturile de muncă ale personalului medical pe perioada stării de urgență

Cine este obligat să furnizeze echipamentul medical? Poate personalul medical să refuze acordarea asistenței medicale? Este permisă demisia personalului medical în perioada pandemiei? Sunt întrebări tot mai des vehiculate în spațiul public.

Răspunsurile pe scurt la aceste întrebări ar fi:

i. unitatea de sănătate publică

ii. nu, cu unele excepții

iii. da, cu unele observații

Interesul publicului față aceste subiecte este firesc având în vedere pandemia de COVID – 19, precum și faptul că la 12 aprilie 2020, în România au fost raportate 812 de cazuri de infectare a cadrelor medicale cu virusul SARS-CoV-2, iar mai multe cadre medicale și-au prezentat demisia.

Una dintre principalele cauze ale infectării personalului medical cu noul virus SARS-CoV-2 este lipsa echipamentelor individuale de protecție corespunzătoare.

Prin urmare, întrebările firești care intervin în această situație și pe care le vom aborda sunt:

i. care sunt implicațiile legale ale infectării cu virus SARS-CoV-2 a personalului medical?

ii. poate personalul medical refuza acordarea asistenței medicale?

iii. poate personalul medical să-și dea demisia în perioada stării de urgență?

COVID – 19 – boală profesională?

Majoritatea medicilor specialiști și toți medicii rezidenți desfășoară activități medicale în sistemul public de sănătate și/sau în sistemul privat în regim salarial (1). Ceea ce presupune că, în cazul lor, sunt incidente prevederile Codului Muncii și a Legii nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă.

Conform Codului Muncii, salariatul (în acest caz personalul medical) are dreptul la securitate și sănătate în muncă. Colateral, angajatorul (în speță, unitatea de sănătate publică care angajează personal medico- sanitar) are obligația de a asigura sănătatea salariaților în toate aspectele legate de muncă, inclusiv obligația să asigure toți salariații pentru risc de accidente de muncă și boli profesionale (2).

Una dintre modalitățile prin care angajatorul își îndeplinește această obligație constă în asigurarea echipamentelor individuale de protecție (3) precum și în acordarea unui echipament individual de protecție nou, în cazul degradării sau al pierderii calităților de protecție.

Această obligație a unităților sanitare este consacrată și la nivelul Contractului colectiv de muncă (4), care stabilește că echipamentul de protecție se asigură obligatoriu de către angajator în cantitatea și de calitatea necesare asigurării unei asistențe medicale corespunzătoare.

Spre exemplu, norma cu privire la echiparea personalului SMURD (5), stabilește expres că articolele de echipament special de protecție se asigură gratuit de către angajator (6).

Mai mult decât atât, pentru a se considera îndeplinită obligația unităților de sănătate publică, echipamentul trebuie să fie adecvat pentru activitatea prestată, în concret, de către personalul medical.

Prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 555/2020 (7) au fost stabilite recomandări de folosire a echipamentului individual de protecție care trebuie utilizat în contextul pandemiei COVID – 19, în funcție de secție, personal și tipul de activitate.

Spre exemplu, echipamentul personalului medical care efectuează proceduri generatoare de aerosoli la pacienți COVID – 19 constă în mască N95 sau FFP2 standard sau echivalent, halat de unică folosință peste care se pune șorț/combinezon, mănuși, protecția ochilor.

Neobservarea de către angajator a acestei obligații poate determina un accident care să se soldeze cu decesul sau vătămări ale organismului, salariatului ce pot lua forma unei boli profesionale sau accident de muncă.

Prin boală profesională înțelegem: afecțiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de agenți nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă, precum și de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă (s.n.).

Infectarea unui cadru medical cu virusul SARS-CoV-2 la locul de muncă reprezintă un caz de boală profesională (8), ce atrage incidența prevederilor legale specifice.

Cum angajatorul răspunde pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite integral prin prestațiile asigurărilor sociale de stat, infectarea unui cadru medical cu virusul SARS-CoV-2 ca urmare a prestării activității profesionale în condiții improprii (e.g. fără un echipament individual de protecție corespunzător), atrage răspunderea patrimonială a unității de sănătate publică pentru daunele cauzate de boala profesională (e.g. cheltuieli de spitalizare, despăgubiri pentru incapacitatea temporară de muncă, acoperirea costurilor tratamentului).

Poate personalul medical refuza acordarea asistenței medicale?

O altă problemă abordată în această perioadă este dacă personalul medical poate sau nu să refuze acordarea asistenței medicale?

Conform prevederilor legale (9), medicul sau asistentul medical au obligația de a acorda asistență medicală/îngrijiri de sănătate unei persoane dacă au acceptat-o în prealabil ca pacient.

Medicul, asistentul medical/moașa, angajați ai unei instituții furnizoare de servicii medicale, au obligația acordării asistenței medicale/îngrijirilor de sănătate pacientului care are dreptul de a primi îngrijiri medicale/de sănătate în cadrul instituției, potrivit reglementărilor legale.

Relația între pacient și medic poate fi întreruptă numai în următoarele situații:

a. odată cu vindecarea bolii;

b. de către pacient;

c. de către medic, în următoarele situații:

i. atunci când pacientul este trimis altui medic, furnizând toate datele medicale obținute, care justifică asistența altui medic cu competențe sporite;

ii. pacientul manifestă o atitudine ostilă și/sau ireverențioasă față de medic.

Prin urmare, medicul sau asistentul medical nu pot refuza acordarea asistenței medicale/îngrijirilor pacienților suspecți sau infectați cu virusul SARS-CoV-2 pe motiv că ar exista riscul infectării.

Obligativitatea acordării asistenței medicale a fost reiterată și la art. 4 din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 555/2020, potrivit căruia: toate unitățile sanitare din sistemul public și privat au obligația asigurării acordării îngrijirilor medicale tuturor pacienților […].

Refuzul acordării asistenței medicale poate atrage răspunderea cadrelor medicale pe trei paliere:

a. răspundere disciplinară în temeiul art. 450 din Legea nr. 95/2006;

d. răspundere civilă pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea obligativității acordării asistenței medicale, conform art. 653 alin. (3) din Legea nr. 95/2006;

e. răspunderea penală, cu privire la acest tip de răspundere, menționăm că nu am identificat o infracțiune specială cu asemenea element material. Totuși, nu putem exclude că anumite fapte concrete sunt susceptibile de a fi calificate drept abuz în serviciu sau neglijență în serviciu.

Cu toate acestea, personalul medical nu este ținut responsabil pentru daunele și prejudiciile produse pacienților în exercitarea profesiei când acestea se datorează condițiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament de diagnostic și tratament, infecțiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicațiilor și riscurilor în general acceptate ale metodelor de investigație și tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor și dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive, substanțelor medicale și sanitare folosite.

Prin urmare, deși personalul medical nu poate refuza acordarea asistenței medicale pe motiv că există riscul infectării, ei nu sunt responsabili pentru daunele sau prejudiciile cauzate pacienților determinate de condițiilor de muncă, dotării insuficiente cu echipament sau infecțiilor nosocomiale (e.g. virusul SARS- CoV-2).

Poate personalul medical să-și dea demisia în perioada stării de urgență?

Demisia reprezintă actul unilateral de voință a salariatului (în cazul dat a medicului/asistentului medical) care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului (unității medicale) încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz.

Are unitatea medicală dreptul de a refuza demisia? Nu, conform prevederilor din Codul Muncii (10) și din Contractul colectiv de muncă (11) angajatorul are obligația să înregistreze demisia. Refuzul angajatorului de a înregistra demisia dă dreptul salariatului de a face dovada acesteia prin orice mijloc de probă.

Mai mult decât atât, salariatul poate demisiona fără preaviz conform art. 81 alin. (8) din Codul muncii dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractual individual de muncă, or după cum am prezentat mai sus, una dintre obligațiile angajatorului este asigurarea securității și sănătății în muncă.

Însă, dreptul personalului medical de a demisiona fără preaviz în temeiul art. 81 alin. (8) din Codul muncii a fost afectat substanțial/cenzurat prin Decretul Președintelui României nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României.

Decretul prevede că art. 81 alin. (8) din Codul muncii, care reglementează dreptul salariatului de a demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu își respectă obligațiile asumate prin contractul individual de muncă, nu se aplică, printre altele, personalului încadrat în unități sanitare sau de asistență medico- socială pe durata stării de urgență.

Mai mult decât atât, Decretul nr. 240/2020 aduce modificări și asupra modului de curgere a termenului de preaviz, în cazul demisiilor deja depuse. Așadar, de la intrarea în vigoare a Decretului nr. 240/2020 (15 aprilie 2020), termenele de preaviz nu încep să curgă, iar dacă au început să curgă, se suspendă pe întreaga durată a stării de urgență.

Este aceasta o măsură care nu afectează substanța însăși a dreptului la demisie așa cum clamează preambulul Decretului nr. 240/2020 că nu ar face?

Credem că răspunsul care se impune este unul negativ în particular în cazurile în care angajatorii – spitale nu pot pune la dispoziție mijloacele necesare de protecție a personalului medical.

În concret, contractul individual de muncă pentru personalul medical care și-a depus demisia și care se afla în termen de preaviz la momentul intrării în vigoare a Decretului nr. 240/2020 va înceta numai după încetarea stării de urgență și împlinirea termenului de preaviz suspendat.

Având în vedere principiul neretroactivității legii, Decretul nr. 240/2020 nu își va produce efecte asupra contractelor individuale de muncă care au încetat ca urmare a demisiei personalului medical și în cazul cărora (i) nu a existat un termen de preaviz (conform art. 81 alin. (8) din Codul muncii) sau (ii) termenul de preaviz este împlinit la momentul intrării în vigoare a Decretului nr. 240/2020.

Prin urmare, de la momentul intrării în vigoare a Decretului nr. 240/2020 cadrul medical își poate prezenta demisia, curgerea termenului de preaviz fiind suspendată pe durata stării de urgență, urmând ca efectele demisiei și anume, încetarea contractului de muncă să aibă loc abia după încetarea stării de urgență și împlinirea termenului de preaviz suspendat.

Articol semnat de Daniela Goreacii, Associate și Andrei Mureșan, Managing Associate

Note:

(1) Art. 386 alin. (3) și (4) din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății

(2) Art. 179 din Codul Muncii

(3) Art. 13 lit. r) din Legea 319/2006 a sănătății și securității în muncă

(4) Art. 85 din Contractul colectiv de muncă la Nivel de Sector Bugetar Sănătate pe anii 2019-2021, înregistrat la M.M.J.S.-D.D.S. sub nr. 1206 din data de 4.11.2019 („Contractul colectiv de muncă”)

(5) Norma privind echiparea personalului medical, paramedical și civil din cadrul serviciilor mobile de urgență, reanimare și descarcerare, precum și regulile pentru aplicarea acestora din 19.12.2008,

(6) Art. 3 din Norma privind echiparea personalului medical, paramedical și civil din cadrul serviciilor mobile de urgență, reanimare și descarcerare, precum și regulile pentru aplicarea acestora din 19.12.2008

(7) Ordinul nr. 555/2020 privind aprobarea Planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de coronavirus COVID-19, a Listei spitalelor care asigură asistența medicală pacienților testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în faza I și în faza a II-a și a Listei cu spitalele de suport pentru pacienții testați pozitiv sau suspecți cu virusul SARS-CoV-2

(8) A se vedea Anexa nr. 22 la Norma metodologică de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 din 11 ianuarie 2006 coroborat cu prevederile Directivei 2000/54/CE

(9) Art. 663 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății

(10) Art. 81 alin. (2) din Codul Muncii

(11) Art. 64 alin. (2) din Contractul colectiv de muncă