Sari direct la conținut

PNL propune impozitarea progresivă a pensiilor speciale de la 10 la 95%. Care sunt amendamentele

HotNews.ro
PNL propune impozitarea progresivă a pensiilor speciale de la 10 la 95%. Care sunt amendamentele

Liderii deputaţilor şi senatorilor PNL, Florin Roman şi Daniel Fenechiu, au depus, miercuri, amendamente la proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare prin care propun impozitarea progresivă a pensiilor speciale de la 10% până la 95%.

„Solicităm impozitarea progresivă a pensiilor speciale de la 10% şi până la 95%. (…) În categoria pensiilor speciale supuse impozitării progresive am introdus: parlamentarii şi funcţionarii parlamentari, magistraţii şi personalul auxiliar, inclusiv judecătorii CCR, funcţionarii Curţii de Conturi, Avocatul Poporului, personalul navigant, personalul diplomatic. Nu intră în categoria impozitării progresive poliţiştii şi militarii, beneficiari ai unor pensii militare”, afirmă Roman, într-o declarație de presă.

Roman precizează că propunerea vizează:

  • impozitarea cu 10% a pensiilor speciale între 2.001-4.000 lei
  • impozitarea cu 60% a celor cuprinse între 4.001-7.000 lei
  • impozitarea cu 95% a celor care depăşesc cuantumul de 7.000 lei.

„Am optat pentru varianta impozitării progresive, motivată de starea de urgenţă, pentru a nu intra în conflict constituţional cu decizii ale CCR, care interzic eliminarea totală a acestui tip de privilegii. În plus, amendarea legii de modificare a OUG poate trece maxim într-o săptămână de Parlament, dacă există voinţă politică. Pentru că sunt convins că se va bucura de susţinerea tuturor forţelor politice responsabile!”, susţine liberalul.

Liderul deputaţilor liberali arată că economiile rezultate din impozitarea pensiilor speciale vor merge către achiziţionarea de aparatură medicală, echipamente şi materiale sanitare, dar şi pentru stimularea financiară a personalului aflat în „prima linie a războiului cu epidemia de coronavirus” – medici, asistenţi, poliţişti, armata, jandarmi, pompieri, ambulanţieri, biologi şi bio-chimişti, personal de triaj, de la IGSU sau funcţionari ai serviciilor sociale din primării, care asigură alimentele şi medicamentele necesare la domiciliu pentru vârstnici.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro