A început numărătoarea inversă pentru raportarea obligatorie a tranzacțiilor către autoritățile fiscale. Recomandări
Toate tranzacțiile transfrontaliere, indiferent că vorbim despre vânzări, cumpărări, restructurări sau alte tipuri de tranzacții, vor fi obligatoriu raportate autorităților fiscale, de la 1 iulie 2020, dacă prezintă anumite semne distinctive care dau indicii că au fost realizate în scopul reducerii obligațiilor fiscale. Obligația este prevăzută de Directiva europeană privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal cunoscută ca DAC6, iar România mai are la dispoziție o lună pentru a o transpune în legislația națională, având în vedere că termenul limită dat statelor membre în acest scop este 31 Decembrie 2019. Directiva conține principiile generale, iar transpunerea în legislația fiecărui stat membru poate fi diferită, așa cum vom arăta în continuare în cazul statelor care au parcurs acest proces legislativ.
Aplicarea Astfel, începând cu 1 iulie anul viitor, toate tranzacțiile transfrontaliere care corespund anumitor semne distinctive (hallmarks) vor fi raportate către autorități într-un termen de 30 de zile de la data inițierii implementării lor. Totuși, dacă implementarea lor a fost inițiată între 25 iunie 2018 – data intrării în vigoare a Directivei – și 1 iulie 2020, vor putea fi raportate până la 31 august 2020.
Tranzacțiile raportate Atunci când vorbește despre tranzacții raportabile, directiva se referă doar la cele transfrontaliere, adică cele care se derulează pe teritoriul mai multor state, dintre care unul trebuie să fie stat membru UE. Dar există anumite state, cum este cazul Poloniei, care au stabilit că intermediarii trebuie să raporteze toate tranzacțiile la care lucrează, nu doar pe cele transfrontaliere, ci și pe cele locale, dacă îndeplinesc cel puțin unul dintre criterii (24 la număr in Polonia, cu nouă mai multe decât descrie Directiva). Exemplul său a fost urmat de Portugalia, care, în proiectul pus la punct de către Guvern, a hotărât, de asemenea, că se vor raporta și tranzacțiile locale.
Impozitele În ceea ce privește impozitele vizate de Directivă, ar trebui spus că, potrivit prevederilor sale generale, aceasta se referă la toate tipurile de taxe și impozite, cu excepția taxei pe valoarea adăugată, taxelor vamale, accizelor si contribuțiilor obligatorii la sistemul de securitate socială. Pe de altă parte, însă, Polonia și Portugalia, de pildă, și-au luat libertatea de a extinde scopul directivei, prin includerea taxei pe valoarea adăugată.
Penalitățile Conform Directivei, fiecare stat membru are libertatea să stabilească sancțiunile aplicabile pentru încălcarea regulilor de raportare, însă, în așa fel încât acestea să fie eficace, proporționale și cu efect de descurajare. Dintre țările care au transpus deja Directiva, Polonia are cea mai agresivă abordare, fixând amenzi de până la cinci milioane de euro în cazul nerespectării obligației de declarare. În top se mai află și Marea Britanie, cu penalități de 1,1 milioane de euro, Olanda cu 830.000 de euro sau Luxemburg, cu 250.000 de euro. Proiectul de lege de transpunere a Directivei din Spania spune, de pildă, că amenzile ar putea să ajungă chiar la valoarea de piață a beneficiului fiscal.
Intermediarii Cei obligați, sub amenințarea penalităților, să raporteze autorităților sunt definiți în directivă ca fiind cei care proiectează, comercializează, organizează sau pun la dispoziție în vederea implementării sau gestionează implementarea unei tranzacții care depășește granițele țării și care prezintă cel puțin un semn distinctiv. În cazul în care intermediarul este exceptat de la raportare, potrivit unor prevederi privind confidențialitatea față de client de către legislația statului respectiv, obligația de raportare revine altui intermediar în tranzacție sau chiar contribuabilului relevant (daca alt intermediar nu există). Mai mult chiar, Portugalia vrea să oblige contribuabilul să declare tranzacția, dacă acesta realizează că, indiferent de motiv, intermediarul nu și-a respectat obligația.
Excepțiile de la raportare sunt extrem de rare și, din câte am văzut până acum, abordările foarte diferite. Belgia a transpus exact prevederile Directivei și pune contribuabilul să raporteze, atunci când consultantul implicat în tranzacție, indiferent cine este el, este subiectul unui privilegiu profesional. Estonia acordă privilegiul auditorilor și avocaților, în vreme ce Olanda, Cipru, Portugalia și Slovenia doar avocaților. În Germania există voci care vorbesc despre o contestare la Curtea Constituțională după aprobare, dacă legea care va fi aprobată va prevedea obligația de raportare a avocaților. Motivul este că avocații ar încălca legea dacă ar divulga secretele clienților.
De asemenea, este bine de știut că, pentru a preveni suprapunerile, este suficient să raporteze unul dintre intermediari și să-i notifice pe ceilalți. Totodată, dacă aveți tranzacții de raportat, nu înseamnă că automat veți fi și penalizați sau că vor urma automat controale.
Semne distinctive Cele 15 semne distinctive în funcție de care trebuie identificate tranzacțiile obligatorii de raportat nu sunt, toate, clar definite. De altfel, anumite semne distinctive vor fi luate în considerare doar dacă trec testul beneficiului principal (”beneficiul principal sau unul dintre beneficiile principale” fiind obținerea unui avantaj fiscal), în vreme ce unele tranzacții sunt direct raportabile. De exemplu, o tranzacție care implică plăți transfrontaliere deductibile efectuate între două sau mai multe întreprinderi asociate, în cazul în care destinatarul nu este rezident fiscal în nicio jurisdicție sau, cu toate că destinatarul este rezident fiscal într-o jurisdicție, acea jurisdicție este inclusă în într-o listă ale unor țări terțe, care au fost evaluate ca fiind necooperante trebuie raportată, fără a mai face testul beneficiului principal. Pe de altă parte, o tranzacție constând în conversia veniturilor în capital devine raportabilă doar dacă are ca scop obținerea unui avantaj fiscal.
Recomandări Deși termenul de aplicare pare îndepărtat, fiindcă anumite tranzacții (cele a căror implementare a fost demarată după 25 iunie 2018), trebuie raportate retroactiv, ar fi indicat ca cei care ar urma să fie vizați d edirectivă, să aibă în vedere următorul plan de acțiune în trei pași:
Pasul 1: Analiza tuturor tranzacțiile transfrontaliere a căror implementare a început după 25 iunie 2018 și documentarea cât mai bună a celor potențial raportabile. Exercițiul nu va fi unul ușor, în lipsa unor descrieri detaliate ale semnelor distinctive. Majoritatea statelor membre care au transpus sau care sunt în curs cu procedura au pus la punct ghiduri pentru a-și îndruma contribuabilii. Sperăm că și autoritățile noastre vor face același lucru cât de curând;
Pasul 2: Pregătirea unei proceduri interne pentru a putea delimita ușor tranzacțiile raportabile de cele neraportabile și a justifica, în cazul unor eventuale controale, de ce nu au fost raportate anumite tranzacții. Procedura ar trebui să cuprindă inclusiv stabilirea persoanelor responsabile sau arhivarea documentelor, pentru a le avea la îndemână în orice situație;
Pasul 3: Demararea discuțiilor cu intermediarii care au asistat la structurarea tranzacției pentru a stabili clar cine, cum, unde raportează pentru a pregăti declararea.
Articol semnat de Andreea Mitiriță, Partener PwC România