Cazul Caracal – Viorica Dăncilă vrea un referendum pentru „înăsprirea drastică a pedepselor pentru crimă, viol, pedofilie” / „Luăm în calcul o OUG pentru eliminarea tuturor deficiențelor legislative identificate”
Viorica Dăncilă ar vrea un referendum pentru înăsprirea pedepselor pentru crimă, viol și pedofilie, anunțul fiind făcut de premier, sâmbătă, în contextul cazului de la Caracal.
„Analizez posibilitatea convocării unui referendum de consultare a românilor pentru înăsprirea drastică a pedepselor pentru crimă, viol, pedofilie”, a precizat premierul, într-o declaraţie susţinută la Palatul Victoria. Potrivit legii însă, doar președintele poate convoca referendumul.
De asemenea, premierul a anunțat că a decis înființarea unui grup de lucru interinstituțional condus de Raed Arafat, pentru elaborarea unui plan de măsuri urgente pentru eficientizarea timpului de răspuns în situații critice. Decizia a fost luată în urma unei ședințe, la care au participat, printre alţii, şeful STS, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi ministrul Comunicaţiilor
„Luăm în calcul o OUG pentru eliminarea tuturor deficiențelor legislative identificate de grupul de lucru”, a adăugat Dăncilă.
Premierul a cerut, totodată, ca în CSAT să se prezinte „un raport minut cu minut, care să conțină cum a acționat fiecare pe baza competențelor lor.”
Șefa Guvernului a precizat că i-a cerut ministrului de Interne să se întoarcă la Caracal pentru a coordona ancheta.
„În aceste zile un suflet tânăr care putea fi salvat a plecat dintre noi. Suntem cu toții plini de durere și revoltă, de tristețe și frustrare pentru că așa ceva s-a putut întâmpla. Am luat câteva decizii necesare, în calitate de premier, dar e nevoie de mai mult. Mi-am anulat toate vizitele și evenimentele de astăzi. La sosire m-am întâlnit cu ministrul de Interne care m-a informat asupra tuturor măsurilor luate până în acest moment și a planului de acțiune pentru zilele următoare. I-am cerut ministrului Moga să se întoarcă la Caracal pentru a continua coordonarea acestei anchete”, a spus ea.
Dăncilă a făcut apel la partide și la oamenii politici să nu politizeze tragedia de la Caracal.
Declarațiile premierului:
- În aceste zile, un suflet tânăr care putea a fi salvat a plecat dintre noi. Suntem cu toții plini de durere și revoltă, de tristețe și frustrare, pentru că așa ceva s-a putut întâmpla. Am luat câteva decizii necesare în calitate de prim-ministru, dar este nevoie de mai mult.
- Mi-am anulat toate vizitele și evenimentele de astăzi. La sosirea în București, m-am întâlnit de urgență cu ministrul afacerilor interne, care m-a informat asupra tuturor măsurilor luate până în acest moment și a planului de acțiune pentru zilele următoare. I-am cerut ministrului Moga să se întoarcă la Caracal pentru a continua coordonarea acestei anchete.
- Tot astăzi, am convocat de urgență o ședință la Palatul Victoria cu șeful Departamentului pentru situații de urgență, Raed Arafat, cu directorul general STS, Sorinel Vasilca, și cu ministrul comunicațiilor, Alexandru Petrescu. Am decis înființarea unui grup de lucru interinstituțional care să aibă ca scop gândirea unui plan de măsuri urgente pentru eficientizarea timpilor de răspuns în situații critice la nivelul întregului aparat de stat, grup care va fi condus de domnul Raed Arafat. Voi propune acest aspect în cadrul ședinței CSAT de marți, în calitatea mea de vicepreședinte.
- De asemenea analizez posibilitatea convocării unui referendum de consultare a românilor pentru înăsprirea drastică a pedepselor pentru crimă, viol, pedofilie. Luăm în calcul o ordonanță de urgență pentru eliminarea tuturor deficiențelor legislative care vor fi identificate de către grupul de lucru.
- Am discutat cu domnul Arafat, vrem ca în maximum 15 zile să avem o analiză și un plan de acțiune. I-am demis deja pe șeful Poliției Române, chestorul Ioan Buda, pe inspectorul șef adjunct al Inspectoratului Județean de Poliție Olt și pe subprefectul de Olt.
- De asemenea, l-am chemat din concediu pe prefectul de Olt pentru a-l demite. Vor fi demiși sau vor suporta rigorile legii toți cei care au fost implicați pe parcursul acestui proces și au gestionat defectuos situația, nu doar conducerea. Ceea ce ține de Guvern și de instituțiile aflate în subordinea executivului se întâmplă deja, fără discuții și fără amânări. Însă este de datoria tuturor celor responsabili să ia măsuri și decizii pentru ca astfel de nenorociri să nu mai aibă loc.
- Cer să se prezinte în fața CSAT un raport minut cu minut, de la momentul primului apel în noaptea de joi seară, la ora 11:05, raport care să conțină, repet, minut cu minut și decizie cu decizie, cum a acționat fiecare pe baza competențelor lor. Aștept același lucru din partea tuturor instituțiilor și entităților implicate în acest proces: președintele României, Klaus Iohannis, STS, procurorul general.
- Cer totodată o atitudine responsabilă și din partea partidelor, pe care le rog să nu încerce să politizeze acest subiect. Este inadmisibil să permitem urcarea oamenilor politici pe această tragedie pentru exerciții de imagine și de campanie electorală.
- Am amânat deja Congresul PSD din data de 3 august, avem nevoie de acțiuni ferme ca să luăm măsurile necesare și să corectăm erorile de procedură care au condus la moartea unui copil nevinovat. Asigur familiile, pe toți cetățenii României că toți cei vinovați vor plăti indiferent de funcția deținută. Nu o să permit nimănui să se joace cu siguranța și cu viețile oamenilor.
- Ca om, ca mamă, sunt alături de rudele aflate în suferință și voi face tot ce îmi stă în putință pentru a le sprijini. Le transmit condoleanțe și toată compasiunea mea. Pentru măsurile care se impun îi asigur că nimeni nu va scăpa nepedepsit.