Încă o lovitură pentru companiile municipale înființate de Gabriela Firea: Prefectura a atacat în instanță actele subsecvente hotărârilor anulate în instanță, acestea fiind suspendate de drept
Prefectura București cere Tribunalului București să anuleze actele subsecvente hotărârilor de înființare a companiilor municipale, potrivit unui răspuns transmis de instituție la solicitarea HotNews.ro. Prin aceste documente s-au făcut o parte din majorările de capital ale societăților comerciale, s-au adoptat bugetele și actele adiționale prin care s-au delegat principalele servicii publice. Acțiunea Prefecturii vine după ce Curtea de Apel București a anulat, într-un proces deschis de USR, hotărârile de înființare a companiilor municipale deoarece acestea au fost aprobate ilegal, cu majoritate simplă, nu cu votul a două treimi dintre consilierii generali, așa cum cere legea.
UPDATE 17:30 PNL a cerut mai multe informații despre companii
Liderul grupului consilierilor PNL, Cristian Olteanu, a afirmat că această dezbatere ar fi trebuit să aibă loc acum doi ani.
„Orice schimbare în cadrul modelului de conducere administrativ al orașului ar trebui să aibă loc după o dezbatere. Nu a avut loc, de aceea am votat împotrivă”, a afirmat acesta.
Olteanu a argumentat că a afirmat și atunci că era nevoie de majoritate absolută. „(…) după ce chiar instanța a spus asta, nu ar trebui să dezbatem noi. Trebuie să ne conformăm. Nu trebuie să confirmăm dacă instanța spune că au fost înființate ilegal”, a continuat acesta.
„Sigur că în piață umblă tot felul de cifre date pe surse. Asta se elimină întotdeauna prin transparență. Asta trebuia să se întâmple, consilierii generali ar fi trebuit să trimită întotdeauna cifre consilierilor generali. Noi aici nu suntem 55 de cetățeni care se reprezintă pe ei, suntem aici să reprezentăm întregul oraș. Întregul oraș trebuie să știe cum se cheltuie banul public”, potrivit liderului grupului PNL.
UPDATE 14:30 Gabriela Firea le-a cerut luni consilierilor generali, inclusiv celor din opoziție, să aprobe patru hotărâri de confirmare a înființării companiilor Consolidări, Parking, Eco-Igienizare și de Iluminat Public.
„Așa cum am găsit o soluție în cazul Companiei Termoenergetica, sunt convinsă că și în cazul altor domenii vom găsi soluții tehnice, viabile (…) Toate companiile despre care am vorbit în această perioadă au fost înființate conform unei legi care este încă în vigoare, au fost înființate cu foarte multă bunăcredință, pentru servicii de calitate la prețuri corecte”, a spus Firea, care a susținut că aceste companii au fost înființate „tocmai pentru a lupta cu hoția de la PMB”.
Aceasta a argumentat că acest model este „folosit de mari capitale, doar în București nu trebuie să funcționeze”.
„Totuși, cred că putem ajunge la un acord să salvăm măcar câteva dintre aceste companii, pentru a avea servicii de calitate la prețuri corecte. La consolidări, avem zero realizări în anii precedenți. (…) Vom avea în scurt timp 5 clădiri consolidate complet, 70 sunt deja puse în siguranță. E un lucru greu care s-a produs, s-a muncit din greu, această companie trebuie salvată”, a mai spus ea.
––––––––
Toate actele subsecvente sunt suspendate de drept după ce Prefectura a demarat acțiunea în instanță, practic activitatea companiilor vizate fiind blocată în acest moment.
”Acțiunea a fost formulată în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 19 alin. (1) lit. a) si e) din Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, republicată cu modificările și completările ulterioare și în temeiul principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis), care este regula de drept potrivit căreia anularea (desfiinţarea) actului juridic iniţial (primar) atrage şi anularea actului juridic subsecvent (următor), datorită legăturii lor juridice. Acţiunea a fost introdusă în temeiul art. 3 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată, iar actele administrative emise cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare, sunt suspendate de drept până la soluţionarea cauzei”, se arată în răspunsul transmis de Prefectură la solicitarea HotNews.ro.
Primarul General, Gabriela Firea, a invitat liderii celor cinci grupuri politice din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucuresti la o reuniune de lucru, luni, 15 aprilie 2019, ora 16.00, pentru a discuta despre situația juridică a următoarelor companii municipale: Compania Municipala Consolidări, Compania Municipala Parking Bucuresti, Compania Municipala Eco-Igienizare Bucuresti, Compania Municipala Iluminat Public Bucuresti. Astfel, primarul general încearcă intrarea în legalitate a acestora.
Mai exact, Instituția Prefectului Municipiului București a chemat în judecată Consiliul General pe 3 aprilie 2019 și cere anularea următoarelor hotărâri, potrivit unui răspuns transmis de Prefectura București la solicitarea HotNews.ro:
- Hotărârea nr. 636/26.09.2018 privind participarea Municipiului Bucuresti, prin Consiliul General al Municipiului Bucuresti, la majorarea capitalului social al COMPANIEI PUBLICITATE ȘI AFIȘAJ BUCUREȘTI S.A.
- Hotărârea nr. 637/26.09.2018 privind participarea Municipiului Bucuresti, prin Consiliul General al Municipiului Bucuresti, la majorarea capitalului social al COMPANIEI MUNICIPALE PARKING BUCUREȘTI S.A.
- Hotărârea nr. 638/26.09.2018 privind participarea Municipiului București, prin Consiliul General al Municipiului Bucuresti, la majorarea capitalului social al COMPANIEI MUNICIPALE IMOBILIARĂ BUCUREȘTI S.A.
- Hotărârea nr.738/18.10.2018 privind desemnarea reprezentantului Municipiului Bucuresti, prin Consiliul General al Municipiului Bucuresti, în Adunarea Generală a societății pe acțiuni CAMPANIA MUNICIPALĂ ECO IGIENIZARE BUCURESTI S.A.
- Hotărârea nr.739/18.10.2018 privind desemnarea reprezentantului Municipiului Bucuresti, prin Consiliul General al Municipiului Bucuresti, în Adunarea Generală a societatii pe acțiuni COMPANIA MUNICIPALĂ MANAGEMENTUL TRAFICULUI BUCURESTI S.A.
- Hotărârea nr. 794/22.11.2018 privind rectificarea bugetului de venituri cheltuieli pe anul 2018 al COMPANIEI MUNICIPALE ECO IGIENIZARE BUCURESTI S.A.
- Hotărârea nr. 795/22.11.2018 privind rectificarea bugetului de venituri cheltuieli pe anul 2018 al COMPANIEI MUNICIPALE AGREMENT BUCURESTI S.A.
- Hotărârea nr. 796/22.11.2018 privind rectificarea bugetului de venituri cheltuieli pe anul 2018 al COMPANIEI MUNICIPALE TURISTICA BUCURESTI S.A.
- Hotărârea nr. 797/22.11.2018 privind rectificarea bugetului de venituri cheltuieli pe anul 2018 al COMPANIEI MUNICIPALE PARKING BUCURESTI S.A.
- Hotărârea nr. 798/22.11.2018 privind rectificarea bugetului de venituri cheltuieli pe anul 2018 al COMPANIEI MUNICIPALE MEDICALA BUCURESTI S.A.
- Hotărârea nr. 799/22.11.2018 privind rectificarea bugetului de venituri cheltuieli pe anul 2018 al COMPANIEI MUNICIPALE PUBLICITATE SI AFISAJ BUCURESTI S.A.
- Hotărârea nr. 800/22.11.2018 privind rectificarea bugetului de venituri cheltuieli pe anul 2018 al COMPANIEI MUNICIPALE PROTECTIE CIVILA SI VOLUNTARIAT BUCURESTI S.A.
- Hotărârea nr. 802/22.11.2018 privind rectificarea bugetului de venituri cheltuieli pe anul 2018 al COMPANIEI MUNICIPALE IMOBILIARA BUCURESTI S.A.
- Hotărârea nr. 803/22.11.2018 privind rectificarea bugetului de venituri cheltuieli pe anul 2018 al COMPANIEI MUNICIPALE INTRETINEREA ARBORILOR SI SPATIULUI VERDE BUCURESTI S.A.
- Hotărârea nr. 806/22.11.2018 privind participarea Municipiului Bucuresti, prin Consiliul general al Municipiului Bucuresti, la majorarea capitalului social al COMPANIEI MUNICIPALE CONSOLIDARI S.A.
- Hotărârea nr. 807/22.11.2018 privind participarea Municipiului Bucuresti, prin Consiliul General al Municipiului Bucuresti, la majorarea capitalului social al COMPANIEI MUNICIPALE DEZVOLTARE DURABILA BUCURESTI S.A.
- Hotărârea nr. 808/22.11.2018 privind participarea Municipiului Bucuresti, prin Consiliul General al Municipiului Bucuresti, la majorarea capitalului social al COMPANIEI MUNICIPALE MANAGEMENTUL TRANSPORTURILOR S.A.
- Hotărârea nr. 812/22.11.2018 privind modificarea hotărârii consiliului general al municipiului bucuresti nr. 530/23.08.2018 privind delegarea gestiunii serviciului public de interes local pentru parcajele apartinand domeniului public si privat al Municipiului Bucuresti catre COMPANIA MUNICIPAIA PARKING BUCURESTI S.A.
- Hotărârea nr. 813/22.11.2018 privind modificarea Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucuresti nr. 537/23.08.2018 privind delegarea gestiunii serviciului public de interes local a activităților privind organizarea publicității, afișajului si reclamelor in locurile publice catre COMPANIA MUNICIPALA PUBLICITATE SI AFISAJ BUCURESTI S.A.
- Hotărârea nr. 814/22.11.2018 privind încheierea actului adițional la contractul de delegare a gestiunii serviciului public de interes, local privind serviciile de construire, modernizare, reparare și întreținere a arterelor de, circulatie; podurilor, viaductelor, pasajelor rutlere si pietonale subterane si supraterane si a lucrarilor de arta din compoziția acestora, din municipiul Bucuresti, inclusiv echiparea tramei stradale cu elemente de mobilier urban, aprobat prin Hotararea Consiliului General Al Municipiului Bucuresti nr. 529/23.08.2018
- Hotărârea nr. 815/22.11.2018 privind incheierea actului aditional la contractul de delegare a gestiunii serviciului public de interes local privind obiectivele sportive aparținând domeniului public si privat al Municipiului Bucuresti către COMPANIA MUNICIPALA SPORT PENTRU TOTI BUCURESTI S.A., aprobat prin Hotararea Consiliului General al Municipiului Bucuresti NR. 535/23.08.2018
- Hotărârea nr. 816/22.11.2018 privind aprobarea noilor planuri tarifare de decontare a serviciilor socio-medicale de îngrijire la domiciliu persoane vârstnice și aprobarea unui nou plan tarifar de decontare a serviciilor de asistență socială cu cazare și servicii sociale administrative – Centrul rezidențial Sfânta Teodora al COMPANIEI MUNICIPALE MEDICALĂ BUCUREȘTI S.A
Motivele pentru care Instituția Prefectului cere anularea sunt urmatoarele, potrivit unui document obținut de HotNews.ro:
- toate actele administrative anulate în mod definitiv de Curtea de Apel București prin hotărârile mai sus identificate nu mai pot produce efecte juridice;
- a fost afectat în mod negativ atât patrimoniul cât şi bugetul Municipiului București;
- întrucât, chiar şi după trecerea unui interval de timp de la pronunţarea definitivă, pârâtul nu a luat cel puțin măsura suspendării efectelor acestor hotărâri subsecvente cel deja anulate de instanţă, a revocării lor înainte ca acestea să producă efecte juridice, și a promovării acţiunii în anulare, referitor la aceste acte administrative nu poate fi prezumată buna credintă, ca existând la momentul adoptării lor, pentru a putea considera că în acest caz am fi în prezenta unei excepții de la principiul anulării actului subsecvent ca urmare anulării actului inițial.
”Având în vedere Decizia nr. 650/22.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti prin care instanța a anulat hotărârile arătate mai sus, în respectarea acesteia, Prefectul Municipiului Bucureşti prin adresa nr. 3597/19.02.2019 a solicitat atât iniţiatorului, Primarul Municipiului Bucureşti, cât şi emitentului Consiliul General al Municipiului Bucureşti să comunice, cu celeritate, măsurile întreprinse în ceea ce privește actele administrative subsecvente adoptate în baza actelor ce au făcut obiectul deciziei susmenţionate, acestea fiind condiționate, sub aspectul legalității, de actele anulate de instanța de judecată. La această solicitare, Primarul Municipiului Bucureşti, prin adresa nr. 1470/07.03.2019, înregistrată la Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti sub nr. 4945/07.03.2019, a răspuns că nu înţelege să facă demersuri pentru intrarea în legalitate întrucât decizia nu prevede nicio obligaţie privind executarea acesteia în sarcina emitentului, încercând, astfel, să justifice menţinerea actelor administrative subsecvente actelor ce au făcut obiectul controlului judecătoresc. Având în vedere poziţia autorității publice față de considerentele expuse în adresa nr. 3597/19.02.2019 a instituţiei noastre, și luând în considerare faptul că autoritatea publică are în primul rând obligatia de a emite acte administrative în acord cu legea, urmare a verificării de legalitate a actelor administrative subsecvente celor declarate nelegale, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 19 alin. (1) lit. a) si e) din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituția prefectului, republicată cu modificările și completarile ulterioare şi în temeiul principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis), care este regula de drept potrivit căreia anularea (desfiinţarea) actului juridic iniţial (primar) atrage şi anularea actului juridic subsecvent (următor), datorită legăturii lor juridice, formulăm prezenta acţiune în anulare”, se mai arată în cererea de chemare în judecată obținută de HotNews.ro și semnată de prefectul Sever Romulus Stana.
Una dintre cele mai contestate decizii din mandatul de aproape trei ani al primarului general Gabriela Firea a fost înființarea celor 22 de companii municipale. Hotărârile de înființare pentru 20 din cele 22 de companii au fost anulate în instanță, într-un proces deschis de USR, pe motiv că nu au fost aprobate legal, respectiv cu votul a două treimi dintre consilieri. Decizia instanței este definitivă, dar primarul general spune că mai sunt căi excepționale de atac. Oricum, până la o altă decizie a instanței, Gabriela Firea încearcă să obțină un nou vot pentru companii, cu sprijinul consilierilor PNL.