Sari direct la conținut

Copiii devin creatori de conținut digital. Descoperă cum poate copilul tău să participe în competiția națională SuperCoders#2023

Smile Media
SuperCoders#2023, Foto: Fundația Orange
SuperCoders#2023, Foto: Fundația Orange

Într-o eră în care tehnologia se află într-o continuă evoluție, abilitățile digitale devin esențiale pentru copiii din întreaga lume. În acest context, programul SuperCoders, care a debutat în 2014 și a ajuns acum la a zecea ediție, reprezintă un proiect inovator care promovează educația digitală și responsabilă în rândul tinerilor din România. Organizată de Fundația Orange, SuperCoders este o competiție națională care adună sute de participanți cu cu vârste între 10 și 14 ani. Programul le oferă celor mici șansa de a deveni creatori de conținut, învățând principiile programării într-un mod interactiv și distractiv. Am fost să-i vedem pe copii în acțiune alături de trainerii lor, dar și să vorbim cu Ovidiu Ana, Directorul Executiv al Fundației Orange.

În România, la fel ca în multe alte țări, competențele digitale sunt din ce în ce mai importante. Copiii de astăzi cresc într-o lume în care tehnologia face parte din viața lor. Cu toate acestea, educația digitală nu este un subiect abordat suficient în sistemele de învățământ tradiționale. Astfel, acum aproape 10 ani, Orange România a decis să dezvolte programul SuperCoders ca o modalitate de a încuraja tinerii să-și dezvolte abilitățile digitale într-un mod distractiv și interactiv. Începând cu anul acesta, programul trece sub umbrela Fundației Orange, care continuă să ducă misiunea SuperCoders mai departe – aceea de a oferi copiilor acces la oportunitățile infinite pe care lumea digitală le are de oferit.

Investiția în educația digitală a tinerilor cred că poate schimba într-adevăr situația economică și socială din România. Tinerii petrec mult timp în fața dispozitivelor electronice, însă este crucial ca această interacțiune să fie una constructivă. Dorim să îi ajutăm să treacă de la stadiul de consumatori la cel de creatori digitali”, spune Ovidiu Ana.

SuperCoders este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani din întreaga țară, care sunt pasionați de animație și programare. Scopul este de a-i transforma în creatori de noi universuri, oferindu-le oportunitatea de a învăța limbaje de programare vizuală precum Scratch. Cu ajutorul acestor abilități, copiii pot construi propriile lumi digitale, pot da frâu liber imaginației și pot explora potențialul nelimitat al tehnologiei.

„Pot spune că SuperCoders este cu adevărat o oportunitate pentru copii, o oportunitate atât să interacționeze cu mentori cu experiență, cât și să facă parte din această mare comunitate care înseamnă SuperCoders. Mi-ar fi plăcut ca Academia, ultima etapă a programului, să fie disponibilă pentru toți copiii care se înscriu. Sperăm totuși că prin oferirea a doar 50 de locuri în Academie să reușim să motivăm cât mai mulți copii să depună un efort substanțial pentru a ajunge în acest modul intens de robotică care se desfășoară pe parcursul a 3 luni”, ne-am mai povestit Ovidiu Ana.

Scratch – Limbajul de programare pentru copii

Scratch este un limbaj de programare vizual pentru copii, dezvoltat de MIT, care permite utilizatorilor să creeze jocuri, animații și povești interactive. Se studiază chiar în programa școlară, la orele de TIC. Cu ajutorul blocurilor grafice, copiii pot asambla comenzi și funcții, fără a fi nevoie să scrie cod text, ceea ce face programarea accesibilă și distractivă pentru cei mici, care-și dezvoltă astfel gândirea logică și creativitatea. Scratch este o resursă excelentă pentru copiii care participă la programul SuperCoders, ajutându-i să dobândească abilități digitale și de programare și să devină creatori într-o lume tehnologică care se află în continuă schimbare.

Ioana Rusu, trainer Simplon România în cadrul SuperCoders, spune că „Ce e nou și interactiv pentru copii la SuperCoders este faptul că ducem tehnologia la ora de studiu, oferindu-le o modalitate diferită de a învăța și de a se apropia de informație. Ne concentrăm pe alfabetizarea digitală, astfel încât copiii să poată să primească informații valoroase într-un mod interactiv și adaptat vârstei lor. SuperCoders devine un mediu flexibil și creativ în care să își folosească pasiunile sau aptitudinile.”

Mai mult, programul îi ajută să-și dezvolte spiritul de echipă și abilitățile de rezolvare a problemelor, întrucât lucrează împreună cu alți copii cu aceleași interese. De asemenea, Concursul Național oferă o șansă de a câștiga premii atractive, cum ar fi tablete iPad și căști Apple AirPods, care pot îmbunătăți experiența lor digitală. În plus, participarea la Academia SuperCoders reprezintă o oportunitate de a explora domeniul roboticii și de a se pregăti pentru joburile digitalizate ale viitorului. Toate acestea contribuie la dezvoltarea personală a copiilor și la pregătirea lor pentru un viitor digital din ce în ce mai complex.

„Aceste aptitudini sunt esențiale pentru copii, indiferent de cariera pe care o vor alege în viitor. Este important să îi ajutăm să conștientizeze că trebuie să se dezvolte constant. Chiar dacă pare că au mult timp înainte, pierderea unui început solid poate complica lucrurile mai târziu sau le poate impune eforturi mai mari pentru a recupera terenul pierdut”, subliniază Ioana Rusu.

Programul SuperCoders se desfășoară în trei etape distincte. În prima etapă, numită Caravana, publicul larg, precum și copiii și profesorii din școlile incluse în programul Digitaliada, un alt program de referință al Fundației Orange, se inițiază în tainele programării cu ajutorul limbajului vizual Scratch prin intermediul unor ateliere offline și online. În a doua etapă, Concursul Național, copiii creează animații interactive în Scratch, lăsând frâu liber imaginației. Ei pornesc de la povestea ediției, căreia trebuie să-i găsească o continuare și un final cu ajutorul unei animații. Creativitatea este limita, ei putând construi noi decoruri, acțiuni și personaje. Acest concurs le aduce șansa de a câștiga tablete iPad și căști Apple AirPods, dar și unul din cele 50 de locuri în Academie, ultima etapă a programului SuperCoders. Academia este dedicată celor 50 de câștigători ai Concursului Național, care vor participa timp de 12 săptămâni la un modul avansat de robotică.

Ovidiu Ana subliniază importanța susținerii părinților în acest demers: „Tehnologia face parte din viața copiilor de astăzi, iar părinții au un rol crucial în a ghida această interacțiune. Prin susținerea și încurajarea copiilor să participe la programe educaționale precum SuperCoders, aceștia pot dezvolta abilități esențiale pentru viitorul lor.”

Înscrierile în Concursul Național SuperCoders au loc până pe 19 noiembrie, ora 23:59. Pentru a afla mai multe despre programul SuperCoders și cum să vă înscrieți copiii puteți accesa platforma orangedigitalcenter.ro, sectiunea SuperCoders.

Articol susținut de Fundația Orange

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro