​​VIDEO INTERVIU Eugen Iancu, omul care și-a pierdut fiul de 22 de ani la Colectiv: Cum este posibil să ai 64 de morți și tu, ca stat român, să nu cauți adevărul în acest caz? / Toți care au murit în spitale au murit din cauza nosocomialelor

​Alexandru Iancu avea 22 de ani, iar cel mai mare vis al lui era să cânte la chitară. Era prieten cu membrii trupei Goodbye to Gravity și așa a ajuns, în seara de 30 octombrie 2015, la concertul din clubul Colectiv. În seara incendiului, Alex a ieșit pe picioarele lui din club. Și-a sunat de câteva ori părinții să îi asigure că e bine, chiar dacă nu putea înghiți nici măcar apă, din cauza arsurilor de pe căile respiratorii. În aceeași seară, Alex Iancu i-a implorat pe medici să nu îi amputeze cele 3 degete arse în incendiu, pentru că asta ar fi însemnat să nu mai poată cânta la chitară, și le-a spus că ar prefera mai degrabă să moară. E ultimul lucru care se știe despre el. A fost intubat și a murit 3 săptămâni mai târziu, la Spitalul Sf. Ioan din București, cu 5 infecții nosocomiale în corp.

3 ani mai târziu, Eugen Iancu, tatăl lui Alex, se întreabă cum este posibil ca statul român să nu caute adevărul după moartea a 64 de oameni.

Video realizat cu echipament Nikon.

Info pe scurt:

• 64 de tineri au murit, în total, în seara incendiului din clubul Colectiv și în săptămânile care au urmat. În iulie 2017, un supraviețuitor al incendiului s-a sinucis, ducând numărul victimelor la 65.

• Primele 27 de victime au murit la locul incendiului. Restul de 37 au murit la spital, în zilele și săptămânile care au urmat.

• 172 de răniţi au ajuns la spital în seara de 30 octombrie 2015, 147 dintre ei rămânând internaţi. Aproape 100 erau în stare gravă sau critică.

• Primul rănit a fost transferat în străinătate la 5 zile de la tragedie. Inițial, autoritățile au dat asigurări că România are toate condițiile pentru a îngriji răniții.

• Alexandru Mihai Iancu (22 de ani), fiul lui Eugen Iancu, a fost a 59-a victimă a incendiului din Colectiv. Nu a fost transferat în străinătate și a murit la 3 săptămâni după incendiu.

• Tatăl său spune că Alexandru Iancu avea în corp 5 infecții nosocomiale. Prima a fost confirmată de analize pe 2 noiembrie, la mai puțin de 3 zile de la incendiu.

• Majoritatea răniților au luat prima infecție încă de la intubare, spune Eugen Iancu, tatăl lui Alexandru și fondatorul Asociației Colectiv GTG 3010, care are ca scop monitorizarea anchetelor privind tragedia din Colectiv și sprijinirea supraviețuitorilor care încă au nevoie de tratament.

• La Tribunalul București se judecă, în prezent, un proces în care patronii clubului Colectiv au fost trimiși în judecată pentru ucidere din culpă în formă agravată, vătămare corporală din culpă în formă agravată şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

• Într-un alt dosar, disjuns, sunt judecați artificierii care au pus artificii în club, pe 30 octombrie 2015.

• Dosarul care vizează partea medicală a tragediei, în care rudele victimelor au depus plângeri și expertize medico-legale din care reiese că victimele au fost infectate cu bacterii în spitale, este de 2 ani în lucru la Parchetul General.

• La ultimul termen al procesului de la Tribunalul București, judecătorul a anunţat că va discuta cererile avocaţilor care reprezintă părţile vătămate privind efectuarea unor expertize medicale, inclusiv expertize care să ateste dacă starea victimelor internate în spitalele din România a fost afectată de infecţiile nosocomiale.

• „Cum este posibil să am 64 de morți, plus atâția răniți, și tu, ca stat român, să nu fii interesat să rezolvi acest caz? Nu pot să-mi imaginez cum un om al justiției, al dreptății, refuză să caute adevărul într-un dosar cu 64 de morți!”, afirmă, la 3 ani de la tragedie, Eugen Iancu.

Alexandru Iancu avea deja prima bacterie la mai puțin de 3 zile de la incendiu

Eugen Iancu își amintește că în seara incendiului „eram în baie, făceam un duș și la un moment dat mi-am auzit soția țipând. Am ieșit, ea era isterizată la telefon și întreba: ce arde? unde arde? Eu am încercat să vorbesc cu ea, am început să țipăm unul la altul, efectiv, pentru că nu se potolea…. Vorbea cu Alexandru, Alexandru o sunase și i-a spus că a fost un incendiu, deci el ieșise din club și vorbea la telefon. În noaptea aia am mai vorbit de două-trei ori, singurul lucru pe care nu ni l-a spus la telefon, dar l-am aflat pe urmă de la rude, de la prieteni care s-au dus la spital, că avea 3 degete care trebuiau amputate și că, într-adevăr, încerca să bea apă și nu putea, o scuipa, și la un moment dat își cerea scuze că a cerut apă, i-a dat o asistentă apă și n-a putut s-o înghită, pentru că avea arsuri ale căilor respiratorii, și în momentul în care a vărsat-o, își cerea scuze că a făcut mizerie pe jos. Pot să vă spun că a vorbit, a stat în picioare, se ruga de doctori să nu-i amputeze cele 3 degete pentru că, fără ele, ar fi însemnat să nu mai poată cânta la chitară și spunea că mai bine moare decât să nu poată cânta la chitară, visul lui ăsta era. Îmi amintesc că în liceu spunea că nu vrea să facă facultatea, pentru că e pierdere de timp. Visul lui este să cânte la chitară și ar însemna să piardă 3 ani, în loc să studieze chitara să facă ceva ce nu i-ar plăcea.”

Alexandru Iancu

Cu doar 10 zile în urmă, părinții lui Alexandru plecaseră, credeau ei atunci, definitiv din țară, pentru o nouă viață în Anglia. Și-au dat până și hainele și au plecat doar cu câteva genți, dezamăgiți de ceea ce se întâmpla în România. Fiul lor cel mare, Alexandru, care tocmai terminase facultatea (ASE), a ales să nu-i urmeze imediat, ci să rămână în țară, alături de fratele său cu 7 ani mai mic, Vlad, până când acesta termina clasa a VIII-a.

„În momentul ăla am fost de acord, și cred că a fost cea mai mare greșeală, pentru că pe 20 octombrie am părăsit țara, iar pe 30 s-a întâmplat Colectiv”, își amintește acum Eugen Iancu.

Alex Iancu a murit la 3 săptămâni după incendiu, la Spitalul Sf. Ioan din București. Avea în corp 5 infecții nosocomiale, prima confirmată de analize încă din 2 noiembrie. Alex a fost sedat în seara incendiului, iar, de atunci, nu s-a mai trezit. Tatăl său spune că atât Alex, cât și ceilalți răniți, au luat primele bacterii încă de la intubare: „Pentru că aproape toți au avut primele confirmări pe căile respiratorii.”

Multe întrebări fără răspuns

„Pentru mine există acest foarte mare semn de întrebare și este o acuză pe care o fac statului român, Ministerului Sănătății și tuturor celor care au construit sistemul ăsta de sănătate nenorocit din România: Știind că ai spitale în care colcăie bacteriile, știind că anual mor mii de oameni pentru că se duc să se opereze de apendicită și pleacă de acolo, chipurile, cu pneumonie, că i-a tras curentul, au justificări din astea, și mulți dintre ei chiar mor din cauza acestor nosocomiale! Cum și-au permis să spună că avem de toate? Cum și-au permis să spună că nu sunt transportabili?”, sunt întrebările la care Eugen Iancu așteaptă încă răspunsuri, la 3 ani de la tragedie.

El acuză faptul că „S-a știut din primul moment ce se va întâmpla cu ei. A fost o chestie de ‘care rezistă, rezistă’. Nu neg, nu aș putea să spun că medicii nu au făcut tot ce au putut. Au fost dedicați, au fost alături de victime, s-au zbătut, numai că le-a lipsit ceva: le-a lipsit curajul de a spune adevărul. Pentru că ei veneau, se uitau în ochii noștri și spuneau: ‘Facem tot ce putem să-i salvăm.’ Nu, trebuiau să spună ‘Noi facem tehnic tot ce putem să-i salvăm, dar avem o problemă: nu avem dotări, nu avem izolare, nu avem curățenie, la noi vor muri. Încercați să îi luați de aici și să îi duceți la cei care se pricep.’ Ar fi trebuit să nu vină să se uite în ochii noștri să ne mintă, să nu vină Bănicioiu și să țină părinții de mână și să spună ‘Stați liniștiți, avem de toate, sunt aici medici care se zbat, noi toți ne zbatem, facem.’ Cum s-a zbătut, când în spitale au murit 37 de oameni? Bun, să zicem că din 37, 5 sau 10 au murit că aveam arsuri de 80-90%. Dar toți au murit cu bacterii nosocomiale, bacterii.”

Eugen Iancu e convins și de faptul că, în zilele și săptămânile care au urmat după Colectiv, „la noi se mințea în tot”: „Când ai, cum avea băiatul meu, arsuri pe 28% din corp – declarate de ei, țin să spun, pentru că, văzând dosarele medicale de la noi și dosarele venite de afară, la noi pleca cu 40% arsuri și neamțul sau belgianul spunea că are 25%… Deci la noi se mințea în tot, în dosare nu se spunea nimic de nosocomiale. În momentul în care tu iei pacientul și îl trimiți în Anglia sau în Franța sau în Germania, ăla așteaptă să îi spui toate datele pacientului. Ai noștri nu au pomenit nicăieri de nosocomiale. Noroc că, fiind trecut tratamentul, medicii de acolo vedeau: când tu îi dai 5 antibiotice cu spectru larg, e clar că i le dai pentru că are infecții și atunci, toate statele astea i-au băgat în carantină. De fapt, ei îi izolau… în acele camere, în multe țări, camerele de spital în care au fost ai noștri s-au renovat total. De ce? Pentru că i-au speriat aceste bacterii.”

Marșul chitarelor Colectiv

La ultimul termen al procesului Colectiv de la Tribunalul București, Eugen Iancu mărturișeste că a rămas surprins „să aud pentru prima dată la proces pe avocatul pompierilor spunând: ‘Noi avem un dosar medical la ora asta și știm că acel pacient a avut nosocomiale, deci nu ar fi corect ca pentru toți să plătească doar pompierii, că au dat autorizații, că nu au făcut atâtea lucruri. Trebuie să plătească și spitalele, pentru că e o problemă.'”

În România nu se vorbea despre infecțiile nosocomiale, până la Colectiv

În primele 2-3 zile după tragedie, „rudele erau ca niște stafii”. Toți erau îndurerați și toți sperau, dar nu se gândeau la altceva. După ce, în câteva zile, au murit 4 răniți, toți la Spitalul Sf. Ioan, unde era internat și fiul său, Eugen Iancu a început să aibă primele suspiciuni: „Cum Dumnezeu de într-o săptămână au murit 4, unul după altul, toți din Sf. Ioan? Și în momentul ăla am realizat că este clar că toți au prins ceva care a ajuns la maturitate, și, în momentul în care a ajuns la maturitate, toți au căzut, unul după altul. Atunci mi-am dat seama că e clar că ei au murit din cauză că au fost loviți din interior de bacterii.”

În România nu se mai vorbise, însă, până atunci, despre așa ceva: „Am făcut o postare pe Facebook care a devenit virală și ăla a fost momentul în care presa m-a contactat imediat și am ales să vorbesc. La o zi – două după acel mesaj, văzând ce s-a stârnit în urma discuțiilor mele, am început să gândesc. Am scris despre treaba asta, după o zi a apărut articolul lui Tolontan în care dădea interviul luat directorului de la Spitalul de Arși, unde el recunoștea că s-a murit inclusiv din cauza bacteriilor, și acela a fost momentul în care a început acel uragan, ca să îi zic așa, pentru că a fost o perioadă în care toată lumea vorbea numai de asta. Numai că, încet-încet, au început lucrurile să se așeze. Ne amintim probabil cu toții interviu lui Streinu-Cercel din ianuarie-februarie în care spunea că nu e adevărat, nu există bacterii, toți s-au colonizat nu știu pe unde – pe arătură, pe câmp, în mașină, în spitale e o igienă perfectă. Vă dați seama că acest individ conduce…”

Eugen Iancu își amintește că, chiar și după ce în spațiul public a început să se vorbească despre infecții, în spitale, cu rudele răniților, nimeni nu vorbea despre acest lucru: „Sâmbătă dimineața, s-a dat ordin ca nimeni din spitalele din țară să nu vorbească cu pacienții, în fiecare spital era un singur om care comunica cu noi, de exemplu la Sf. Ioan era șeful de secție, ceilalți medici, asistente, nu aveau voie să ne spună absolut nimic. Și, de câte ori treceau – nu aveau ce să facă, trebuia să treacă printre noi – puneau capul în pământ. Se vedea pe ei că se simt prost față de noi, se simțea pe ei că le este frică, iar ulterior, vorbind cu medici și asistente de la mai multe spitale care au găzduit copiii noștri, atunci am aflat că a fost un ordin dat ca nimeni să nu comunice.”

El continuă să se întrebe „De ce? Să nu se spună lipsurile? Să nu se spună ce se întâmplă cu ei? Nu pot să-mi dau seama. Pe urmă, aș vrea să știu de ce au spus încă de sâmbătă că niciunul nu este transportabil. Cum adică niciunul nu este transportabil? Sunt transportați din fronturi, din Irak, din Afganistan, unde se duc lupte, răniți făcuți bucăți și sunt duși în orice condiții cu arsuri mii de kilometri cu avionul, nu au nicio treabă. Ulterior am aflat că un pacient ars, oricât de grav, cel puțin în primele 3 zile poate fi transportat liniștit, oriunde. Pe urmă sunt curios de ce s-a dat acel ordin din momentul în care ei au fost trimiși în străinătate, de ce s-a dat acel ordin prin care se cerea statelor care îi primeau să nu facă autopsia acolo celor care decedau. Autopsiile se fac, obligatoriu, doar în România. Ce doream să ascundem? Pentru că este clar că din primul moment s-a dorit să nu știm ce s-a întâmplat acolo.”

Protestele Colectiv

E convins că fiul său ar fi scăpat cu viață dacă nu s-ar fi infectat în spital și dacă ar fi fost transferat la timp într-un spital din afara țării: „Scăpa. Doctori de afară mi-au dat două exemple în care mi-au spus: acești oameni i-am luat fiind o provocare pentru noi, nu aveau nicio șansă să scape. Nu în România, nici afară. Și totuși, au spus: îi luăm și facem imposibilul să îi scăpăm. Și oamenii trăiesc la ora asta.”

El atrage atenția că „atâta timp cât vom nega lucrurile care există și nu vom încerca să schimbăm ceva, nu avem nicio șansă. Nu pot să-i înțeleg pe acești indivizi, pe Streinu Cercel, pe Arafat, pe Bănicioiu – ăsta e politician, nu e doctor, probabil că de aia nici nu se pricepe. Dar avem atâția alți doctori – Lascăr, Săndesc, doctorii de la Spitalul de Arși, de la Bagdasar Arseni. Oamenii ăștia au pretenția că sunt niște somități, că sunt niște intelectuali. Ce îi împiedică să se așeze o dată la masă și să spună: Da, situația în România este asta. Hai să o recunoaștem și hai să facem toate eforturile pentru a îmbunătăți lucrurile, pentru a schimba ceva. Pentru că la ora asta suntem râsul lumii. Am fost, am discutat cu profesori universitari, profesori în Medicină din mai multe țări europene și toți mi-au spus același lucru, și pe baza dosarului copilului meu, și pe baza a ce știu. Deci despre ce Dumnezeu vorbim?”

„Nu pot să-mi imaginez cum un om al justiției, al dreptății, refuză să caute adevărul într-un dosar cu 64 de morți”

La 3 ani de la Colectiv, Eugen Iancu crede că „sunt mult prea multe semne de intrebare. Iar în momentul în care vezi ca procurorii refuză sa ancheteze… Iată, după 3 ani de zile noi nu avem un dosar, sau se lucrează la un dosar pe intervenția din acea noapte, care a fost o catastrofă, și pe ce s-a întâmplat în spitale. Eu nu pot să-mi imaginez cum un om al justiției, un om al dreptății, refuză să caute adevărul într-un dosar în care ai 64 de morți.”

El acuză statul român și instituțiile sale că nu sunt interesate să afle adevărul în cazul Colectiv: „Cum este posibil să am 64 de morți – ulterior, un tânăr s-a sinucis pentru că nu a mai rezistat, deci avem 65 de morți, plus atâția răniți și tu, ca stat român, să nu fii interesat să rezolvi acest caz? Nu pot să fac nimic altceva decât să arăt cu degetul spre procuratură și spre judecători. Eu, de exemplu, sunt foarte curios să văd când procurorul care anchetează acest dosar medical îi va chema pe cei de la Direcția de Sănătate Publică să îi întrebe cum au putut semna Spitalului Sf. Ioan că nu sunt bacterii. Din punctul meu de vedere, acel individ, care în ultimii 5 ani de zile a semnat că în Sf. Ioan nu sunt bacterii, acela trebuie ars în Piața Universității. El sau mai mulți care sunt.”

Fondatorul Asociației Colectiv GTG 3010 își dorește, mai mult decât orice, „să terminăm cu speculațiile”, iar instituțiile statului „să ancheteze și să judece”, așa cum ar face orice „stat serios”: „Nu cred că este posibil ca, la 3 ani de zile, tu să fii în stadiul în care ești cu acest proces. Ți-au murit 64 de oameni, ai avut și ai, în continuare, o mulțime de tineri care au nevoie de recuperare, deci tu, statul român, ai cheltuit și cheltuiești în continuare pentru acești tineri, dar tu, statul român, nu ești interesat să afli cine îți provoacă această pagubă. Reprezentanții statului, cei care ar trebui să afle lucrul ăsta, din păcate, nu acționează deloc, și aici mă refer la procurori. Pentru că procurorii, lăsând la o parte că sunt apărătorii victimelor, ei sunt în primul rând apărătorii statului. Or, în cazul ăsta, statul este, iată, o victimă. Pentru că statul plătește, am putea spune că statul pierde bani. În cazul Colectiv, statul a pierdut și va pierde în continuare foarte mulți bani. De ce procurorii nu au făcut nimic în acești ani? Dosarele lor sunt cum sunt, expertizele, noi nu discutăm nici la ora asta, după 3 ani de zile, să vedem dacă ce s-a întâmplat acolo a fost bine, ce substanțe, de ce focul a fost cum a fost. În schimb, lăsăm liberă imaginația noastră, a tuturor, publicăm tot felul de filmulețe, de experimente, de exerciții cu flacăra care aprinde un burete care nu se aprinde… Cred că ar trebui să terminăm cu speculațiile astea, un stat serios ar ancheta, în primul rând, și ar judeca.”

Eugen Iancu crede că „Ceea ce se întâmplă în ultimii ani ucide viitorul tinerilor noștri”

Eugen Iancu s-a întors în țară pentru a încerca să afle adevărul după incendiul din Colectiv. Pe de o parte și-ar dori să plece din nou, dar, pe de altă parte, „dacă plecăm toți, chiar se alege praful”.

E nemulțumit că, la 3 ani de la Colectiv, „nu avem o lege de funcționare a spațiilor publice”: „Eu vă spun, dacă luați acum consilierii din primării și parlamentarii din București, o să vedeți că jumate din ei sunt cârciumari. Mulți dintre ei, din două cârciumi, au ajuns parlamentari, că și-au plătit locul. Și atunci, normal, ei știu că în cârciumile lor nu va intra ANAF-ul niciodată să îi controleze, n-au voie, alții, din Poliție, sau alte organe de control, la fel, nu intră, deci oamenii își văd liniștiți de treabă pentru că din banii pe care îi obțin de acolo dau la partid. Și atunci cum credem noi că acești indivizi vor face o lege prin care să se oblige să facă niște investiții în local, prin care să ne asigure nouă siguranța în acel spațiu? Nu vor face, că ei nu vor să cheltuiască.”

„Din păcate, după 3 ani, nu avem o lege de funcționare a spațiilor publice, nu avem exerciții serioase – degeaba te plimbi cu salvarea pe stradă dacă nu faci prevenție, și prevenție serioasă, ceea ce înseamnă să te duci într-o școală să îi înveți pe copii ăia ca în caz de incendiu, cutremur, copiii ăia să știe cum părăsesc clasa și în ce colț al curții se întâlnesc. Da, sunt pentru cheltuirea banilor pentru dotarea salvărilor, că vedem cu toții ce ambulanțe avem. Dar să cheltuiești aiurea pe prostii, fără ca în caz de eveniment, cum a fost Colectivul, să poți să faci față… Ar trebui să mergem mult spre prevenție. Cei de afară fac de două ori pe an exerciții de evacuare: evacuează școli, evacuează spitale, evacuează pacientul din sala de operație. La noi, exercițiile se fac pentru imaginea unei instituții sau unui om, ceea ce este criminal”, consideră Eugen Iancu.

Tatăl lui Alex Iancu crede că e esențial „să ne trezim”, într-un moment în care tot mai mulți tineri vor să plece din țară și nu merg la vot:”Ceea ce se întâmplă în ultimii ani ucide viitorul tinerilor noștri. Și cred că este cel mai cumplit lucru: să știi că în țara ta, tu nu ai viitor. Nu știu de ce părinții noștri și noi, ca părinți, nu înțelegem că le ucidem viitorul copiilor. Și asta ar trebui să îi sperie pe toți. Când vezi că tinerii nu se duc la vot… în 2016, tinerii între 18 și 28 de ani au fost doar 5% la vot. Este un mare semn de întrebare. Să nu uităm că revoluțiile în lumea asta au fost făcute de studenți. Ori, dacă tinerii nu îți ies la vot, e grav.”

El se teme că, în acest moment, „pare că tot ce se întâmplă ne duce către o dictatură, dictatura unui grup, dictatura unui om. Cam ăsta este drumul pe care eu îl văd acum, dacă nu ne trezim. Ne-am dorit democrație, ne-am dorit să ne creștem copiii și toți copiii să aibă o șansă egală. La ora asta, degeaba înveți tu la o facultate și ești șef de promoție, dacă nu ești copilul lui tata sau al lui mama, care trebuie, nu vei ocupa niciodată un post bun. Or, drumul ăsta nu cred că e cel pe care și-l dorește cineva, nici măcar cei din partidul aflat la putere.”