The Times: În privinţa Iranului Trump are dreptate, Europa, nu

Donald Trump le face aliaţilor exact ce obişnuia să facă Keith Richards (chitarist al formaţiei Rolling Stones, n, red,) în camerele de hotel. Oftatul de uşurare al Europei din această săptămână nu a putut fi disimulat în momentul când, în cele din urmă, preşedintele american s-a întors acasă, aducând la bordul avionului Air Force One mingea de fotbal primită de la prietenul său reînnoit, Vladimir Putin, şi mingea dură care a fost folosită împotriva instituţiilor mondiale postbelice, potrivit The Times, citat de Rador.

Totuşi, marea criză pândeşte încă după colţ. În zilele premergătoare alegerilor de la mijlocul mandatului, Trump şi-a pus ochii pe o răfuială de toamnă cu Iranul. Asta va fi o provocare directă la adresa celorlalţi semnatari europeni ai tratatului nuclear cu Teheranul – Marea Britanie, Germania şi Franţa – şi la adresa Uniunii Europene în general.

Departamentul de Stat al Statelor Unite afirmă că, până pe data de 4 noiembrie, ţările care cumpără petrol iranian trebuie să-şi stopeze orice import sau vor avea de suportat sancţiuni financiare. Clienţii şi investitorii Teheranului vor avea de făcut o alegere grea: să-şi oprească comerţul cu regimul iranian sau să-şi piardă accesul pe piaţa SUA. Asta nu ar duce doar la un blocaj transatlantic, ci şi la o nouă ordine de nivel global. Europenii au încercat să salveze acordul nuclear convingând Teheranul să facă mai multe concesii sau să-şi anunţe retragerea treptată din Siria. Asta nu se întâmplă; preşedintelui Rouhani îi este teamă să acţioneze, iar Garda Revoluţionară se opune oricărui gest care ar însemna o plecăciune în faţa lui Trump. Europa ar trebui să renunţe la idee: ea ţine partea Rusiei şi Chinei pe un front antiamerican care are toate caracteristicile unui Hellfire Club din Marvel Comics (Clubul condamnaţilor din Marvel Comics, cărţi umoristice americane de benzi desenate – n.r.).

În Europa, opoziţia faţă de Trump este prezentată drept o opţiune foarte bine gândită, dar în disensiunile pe tema Iranului nu este vorba atât de principiu, cât despre profit. Franţa doreşte o parte din piaţa auto şi energetică a acestui Iran revigorat; Marea Britanie şi Germania miros şi ele ocaziile. Toate pretind că vor să-i ajute pe reformiştii din Iran, când de fapt ele fac asta din mercantilism.

Adevărul este că Trump are dreptate în privinţa Iranului. Teheranul nu a semnat acordul cu bună credinţă, ci cu speranţă că fie va putea păcăli în planurile sale cu privire la bombă, fie îşi va putea păstra intenţiile nucleare până în momentul când acordul expiră (în 12 ani, limita impusă uraniului îmbogăţit va fi ridicată). Deocamdată, Iranul ameninţă că e capabil să obţină bomba într-o bună zi ca să pună stăpânire peste vecini şi să deschidă calea hegemoniei iraniene în Orientul Mijlociu.

Unii europeni cred că, pur şi simplu, America pregăteşte terenul pentru o schimbare de regim, riscând să provoace haos. Ei spun că Iranul va reacţiona la sancţiuni propagând teroare, convingându-şi aliaţii să atace Israelul sau, poate, blocând Strâmtoarea Hormuz, locul îngust prin care trece zilnic o treime din petrolul comercializat la nivel mondial. Or, lucrurile stau aşa: problema e Iranul, nu Trump. Iar situaţia actuală nu e una stabilă.

Europa apără nişte lucruri de neapărat. E normal ca jocurile lui Trump în materie de politică externă să te enerveze, mai ales când ele ameninţă să distrugă şapte decenii de cooperare bazată pe încredere. Trump crede acum că va putea atrage Iranul într-un acord mai bun, ţinându-l deoparte de frontiera israeliană şi strunindu-i ambiţiile regionale. Poate e vorba de optimism, dar merită încercat.

Europenii nu au o idee mai bună. În schimb, ei se fac că nu văd cum miliţiile Hezbollah, aliate ale Iranului, se transformă în cea mai mare armată din lume care nu aparţine niciunui stat, şi nu văd nici cum Iranul sprijină un tiran sirian care „a binecuvântat” o jumătate de milion de morţi. Mai poate fi vorba de o înaltă morală? Eu cred că nu, potrivit The Times, citat de Rador.