Sari direct la conținut

Social-democrații se reunesc luni în ședința Comitetului Executiv Național

HotNews.ro

Social-democraţii se reunesc luni, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional, care va avea loc de la ora 11:00 la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, anunţa pe 10 aprilie că, în cadrul CExN, premierul Viorica Dăncilă va face un mini bilanţ al activităţii Guvernului.

„Va fi o prezentare făcută de prim-ministru, o analiză, un mini bilanţ”, a afirma Dragnea la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că nu va fi nicio remaniere în următoarea perioadă.

Întrebat dacă este mulţumit de activitatea tuturor miniştrilor, liderul PSD a spus că e mulţumit de activitatea prim-ministrului şi că se implementează programul de guvernare.

Tot atunci, Dragnea a negat că ar fi a avut o dispută cu ministrul Apărării, Mihai Fifor, în urma unei declaraţii pe care a făcut-o, adăugând că este mulţumit de activitatea acestuia.

„Eu nu am dispute cu Mihai Fifor. Eu pot să fac orice fel de declaraţii, încă sunt liber să fac declaraţii şi le pot face. Dacă cineva se simte lezat, foarte bine, să interpreteze, să se supere, să îşi facă griji. Eu nu am dispute cu nimeni”, a menţionat Dragnea.

Referendumul pentru modificarea Constituţiei ar putea constitui un alt subiect la reuniunea CExN al PSD.

Liviu Dragnea şi-a exprimat speranţa ca în această primăvară referendumul pentru modificarea Constituţiei să fie organizat.

„Referendumul de modificare Constituţiei este un subiect pe care îl susţinem cu toată tăria. Şi sper ca în această primăvară acest referendum să se organizeze”, a declarat săptămâna trecută liderul PSD.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro