Sari direct la conținut

Business report: Ultimul asalt al nationalistilor romani asupra capitalului autohton. Cine sunt, de fapt, castigatorii din "split TVA"?; Cinci mituri despre FMI; Mega-consultantul financiar EY Romania ar fi trecut in liniste la split TVA

HotNews.ro
Business, Foto: Colaj foto
Business, Foto: Colaj foto

Ultimul asalt al nationalistilor romani asupra capitalului autohton. Cine sunt, de fapt, castigatorii din „split TVA”? Ceea ce se intampla de 4 luni incoace este INCA UN asalt al grupului de nationalisti care castiga mereu alegerile cu „economia romaneasca”, cu „hotia strainilor” si cu „dezvoltarea capitalului autohton”, in timp ce toate costurile sunt puse IN PRIMUL RAND, ba chiar in cvasitotalitate, pe capitalul autohton. Corporatiile importatoare NU au o problema prea mare cu „split-ul”: marfurile circula intracomunitar, nu exista taxare la achizisii pentru ca taxarea e inversa, ce intra in Romania nu e „tva-bil”: si intra! Caci suntem o tara care, gratie politicilor economice incepute in 2015 de Victor Ponta si continuate anul acesta, traieste tot mai mult din importuri. Dimpotriva: pentru multinationalele cu cifre de afaceri foarte mari (iar cifrele de afaceri mari in economia romaneasca acolo se gasesc) facilitatile oferite de guvern pentru optiunea benevola la split TVA inseamna avantaje in cifre cu multe zerouri. In euro, scrie Cristian Grosu in cursdeguvernare.ro.

Mega-consultantul financiar EY Romania ar fi trecut in liniste la split TVA. Intampinat cu indiferenta de firme, pe 1 octombrie, cand a intat in vigoare ca optional, sistemul split TVA incepe sa adune adepti. Marti abia erau inregistrate in sistem 175 de firme. Ieri, numarul lor crescuse pana la doar 240. Insa printre acestea se regasea si mega-consultantul financiar Ernst & Young (EY), ne-au spus surse din piata financiara, adaugand ca numarul firmelor care vor trece la split TVA se va accelera in zilele urmatoare „acum ca tentativa de modificare a termenelor de catre Teodorovici pare sa fi esuat”, potrivit Economica.net.

Problema unei generatii: desi somajul e la minim, procentul tinerilor neangajati din Romania ne claseaza pe locul 3 in Europa. Una dintre cele mai ingrijoratoare statistici publicate de Eurostat, biroul de statistica al Uniunii Europene, arata ca procentul tinerilor cu varste intre 15 si 34 de ani care nu studiaza, dar nici nu lucreaza era, la sfarsitul lui 2016, de 20,8%. Asadar, unu din cinci tineri nu are practic nicio activitate, pondere care ne plaseaza pe locul patru la nivel european. Mai prost la acest indicator stau vecinii din Bulgaria, dar si statele din zona euro care s-au confruntat cu crize ale datoriilor suverane (Grecia si Italia). Romania se afla pe locul trei la nivel global in ceea ce priveste deficitul de angajati calificati, potrivit New Money.

CE: Romania nu si-a indeplinit obligatiile in piata unica digitala, mediu, mobilitate, transporturi. In cadrul pachetului lunar de decizii de constatare a neindeplinirii obligatiilor, cele referitoare la Romania includ doua scrisori de punere in intarziere si trei avize motivate in urmatoarele domenii: piata unica digitala, mediu, mobilitate si transporturi, a anuntat miercuri Comisia Europeana (CE). A doua scrisoare de punere in intarziere priveste adoptarea de harti acustice si de planuri de actiune pentru zgomotul ambiental, potrivit Capital.

Atentie: „viteza legala” a consumului a fost depasita cu mult. Cresterea cifrei de afaceri pentru comertul cu amanuntul (cu exceptia comertului cu autovehicule si motociclete) a urcat in luna august la cel mai ridicat nivel de la inceputul acestui an (15,9% in serie bruta si 12,6% daca se face ajustarea in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate). Este un rezultat in crestere pronuntata si aproape dublu fata de luna iunie a.c., cand, oricum se situa semnificativ peste nivelul de +5,7% consemnat pentru cresterea economica. Fara a fi specialist in economie, nu e nevoie de prea multa imaginatie pentru a vedea de unde a fost sustinut consumul din ce in ce mai accentuat: DIN IMPORT, scrie cursdeguvernare.ro.

Cinci mituri despre FMI. Pus adesea la zidul infamiei ca un factor perturbator care intervine „cu bocancii” in problemele interne ale economiei romanesti, Fondul Monetar International nu are o agenda pe atat de obscura pe cat o fac sa para adeptii teoriilor conspiratiei. Dar asta nu inseamna ca logica lor nu porneste de la o realitate concreta. 1.ROMANIA NU ARE NICIUN CUVANT DE SPUS IN FATA FMI. Romania este, alaturi de alte 189 de state, actionara la FMI. Convertite in DST (drepturi speciale de tragere), moneda folosita de FMI, „actiunile” Romaniei se ridica la peste 1,8 miliarde, ceea ce confera statului 0,39% din drepturile totale de vot. Statele Unite detin cele mai multe voturi, potrivit New Money.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro