VIDEO FOTO Nou protest fata de legea gratierii in Capitala: Circa 700 de oameni au manifestat de la Piata Victoriei la Parlament. Jandarmii nu le-au permis sa marsaluiasca pe carosabil
Aproximativ 700 de persoane au participat duminica, in Capitala, pe o vreme ploioasa, la un nou protest fata de proiectul Legii gratierii, ce urmeaza sa intre luni in plenul Senatului pentru dezbatere si vot final. Manifestantii s-au adunat in Piata Victoriei, de unde au pornit apoi intr-un mars spre Parlament. Jandarmii nu le-a permis acestora sa se deplaseze pe carosabil si au facut cordon strans pentru a tine coloana de manifestanti pe trotuar. La un moment dat au existat si imbranceli, protestatarii huiduind si scandand impotriva jandarmilor pe traseu. Si la Parlament au fost intampinati de jandarmi, care le-a permis sa se desfasoare doar in zona Izvor, Piata Constitutiei fiind ocupata. Dintre mesajele scandate de protestatari: „Romania cere: fara gratiere!”, „Nu vrem sa fim o natie de hoti!”, „PSD, ciuma rosie”, „DNA sa vina sa va ia”, „Nu scapati”, „Parlament penal, mars la tribunal”, „Cuib de hoti si de mafioti”. La final, manifestantii au cantat imnul si au aprins luminile telefoanelor.
Urmareste LIVE VIDEO protestul:
___________
21.55 Protestul se sparge. In fata Parlamentului mai sunt circa 150-200 de manifestanti
21.45 Se canta imnul si se tin ridicate telefoanele cu lanternele aprinse
21.36: Steagul Braziliei, printre cele „prezente” la protest. Scandare: „Serban, venim sa te ciufulim!”
21.27 Multimea de protestatari a ajuns in dreapta Parlamentului, in zona Izvor. Aici e un cordon de jandarmi si aici se opreste coloana. In aproximativ 700 de manifestanti, potrivit unei noi numaratori a reporterului HotNews.ro
21.20: Se striga „Parlament penal, mars la tribunal”, „Cuib de hoti si de mafioti” „Sobolanii! Sobolanii!”
21.18: Multimea ajunge intr-un colt al Palatului Parlamentului, langa Parcul Izvor. Zona Pietei Constitutiei este ocupata de un targ auto moto.
21.01: Multimea a ajuns in Piata Unirii. Cele doua scandari ale serii: „Romania cere: fara gratiere!” si „Nu vrem sa fim o natie de hoti!”
20.40 Multimea a ajuns la Universitate pe carosabil, pe banda 1
Numarul manifestantilor se mentine constant
20.36: Lumea s-a oprit la intersectia cu strada C.A. Rosetti si a blocat circulatia pe aceasta artera. Multimea s-a repus apoi in miscare si se apropie acum de Universitate
20.22: Coloana de manifestanti se apropie de Piata Universitatii
20.15 Sunt imbranceli intre manifestanti si jandarmi. Multimea voia sa o ia spre Calea Victoriei, jandarmii s-au opus. Lumea a revenit spre Magheru. Se huiduie si se scandeaza impotriva jandarmilor
20.12: Lumea incearca sa intre pe carosabil la Romana. Sunt multe zone foarte aglomerate pe trotuar, in alte zone coloana e foarte rasfirata. Jandarmii fac cordon strans sa tina lumea pe trotuar.
20.01: Circa 700 de persoane – conform numaratorii reporterului HotNews.ro – marsaluiesc la aceasta ora spre Parlament. Multimea merge pe trotuar si se apropie de Piata Romana
19.49: Numarul lor este acum de circa 500. Ei striga „Jandarmeria apara hotia” si „Rusine, rusine sa va fie”, „Hotii, hotii”
19.45: Manifestantii au plecat in mars spre Parlament. Ei merg in coloana, pe trotuar, pe Lascar Catargiu spre Romana
19.40: Manifestantii se pregatesc sa plece in mars spre Parlament. Ei striga „Sa va gratiati nu ati fost votati”
19.26: Numarul protestatarilor a urca la circa 400. Ploaia s-a mai oprit. Se scandeaza „Va vedem” si „Uniti salvam toata Romania”
19.05: Numarul manifestantilor creste incet, grupuri noi ajung in piata. Sunt circa 200 acum.
Se striga „PSD ciuma rosie” si „Romania cere fara gratiere”.
Multe dintre masinile care trec prin piata claxoneaza in semn de sustinere.
19.00: Circa 150 de persoane protesteaza, pe ploaie, in Piata Victoriei din Capitala fata de proiectul legii gratierii.
Majoritatea cu insigne cu mesajul #Rezist in piept si cu umbrele, protestatarii striga „DNA sa vina sa va ia”, „Nu vrem sa fim o natie de hoti”, „Nu scapati”.
Sunt si diverse steaguri la protest, de la tricolorul Romaniei la steagurile UE sau SUA.
Circulatia se desfasoara normal, lumea fiind adunata in centrul Pietei.
Se aud vuvuzele si fluiere. Jandarmii explica oamenilor ca Piata Constitutiei e blocata pana la ora 22.00 si ca nu pot pleca in mars.
Cateva zeci de persoane s-au adunat, duminica, in Piata Victoriei din Capitala, in ploaie, la protestul fata de proiectul Legii gratierii care urmeaza sa intre luni in plenul Senatului pentru dezbatere si vot final, scrie News.ro. Dupa ora 19.00, protestatarii intentioneaza sa plece in mars spre Palatul Parlamentului pentru a lipi pe zidul acestuia fotografii cu ei.
La protest se afla si cantaretul Tudor Chirila, care a postat un video pe pagina sa de Facebook.
„Nu suntem multi, dar stiti ceva? Maine, cand lucrurile poate nu vor lua turnura pe care o asteapta miile de oameni care au fost aici in februarie, eu macar o sa fiu impacat ca am venit si mi-am exprimat pozitia vizavi de gratierea penalilor si coruptilor”, spune acesta.
„Miercuri, Comisia juridica a Senatului a adoptat, cu 5 voturi pentru (PSD si ALDE) si 3 impotriva (PNL, USR si UDMR), amendamentele propuse de senatorii Traian Basescu, Serban Nicolae si Liviu Brailoiu la proiectul de Lege privind gratierea, prin care cei condamnati la inchisoare cu executare pentru dare sau luare de mita, trafic de influenta sau cumparare de influenta urmeaza sa fie gratiati sub rezerva achitarii prejudiciului. Joi, Comisia juridica a revenit asupra votului si a respins amendamentele. Urmeaza, insa, votul in plen, unde amendamentele pot fi, iarasi, aprobate. Acest lucru ar insemna resuscitarea OUG 13! De aceea, duminica, trebuie sa le transmitem parlamentarilor, cat se poate de clar: #VaVedem!”, se arata pe pagina de Facebook a evenimentului.
Potrivit unei postari de pe pagina de Facebook a comunitatii Coruptia ucide, manifestantii vor lipi pe gardul Casei Poporului fotografii cu ei.
„Unii dintre ei (parlamentari, n.r.) au impresia ca, daca nu suntem in fata lor fizic, inseamna ca nu suntem atenti. A venit vremea sa le aratam ca nu e asa. (…) Zidul #VaVedem va fi primul lucru pe care parlamentarii il vor vedea luni, atunci cand vor sosi la sedinta de plen. Si vor sti ca mii de oameni sunt, inca, acolo”, spun organizatorii.
Proiectul legii gratierii urmeaza sa intre luni in plenul Senatului pentru dezbatere si vot final, dupa ce, tot luni, senatorii juristi vor adopta raportul de admitere al actului normativ.
Comisia a finalizat joi dezbaterile pe proiectul de lege a gratierii, dupa trei sedinte in care au adus o serie de modificari actului normativ transmis pe 31 ianuarie de Guvern. Printre acestea se numara gratierea pedepselor de pana in trei ani, scaderea a trei ani din pedeapsa de pana in zece ani, injumatatirea pedepselor femeilor insarcinate si gratierea integrala a pedepselor persoanelor care au implinit 70 de ani.
Amendamentele formulate de fostul presedinte al Romaniei Traian Basescu au fost respinse de Comisia juridica a Senatului. Printre acestea se numara gratierea pedepselor de pana in 6 ani de inchisoare, gratierea femeilor condamnate pentru coruptie si majorarea la trei ani a termenului in care cei gratiati trebuie sa achite prejudiciul cauzat prin comiterea infractiunii pentru care au fost condamnati.
Dupa ce miercuri senatorii juristi adoptasera amendamentele social-democratilor Serban Nicolae si Liviu Brailoiu, identice cu propunerea lui Traian Basescu, de gratiere a condamnatilor pentru fapte de coruptie, joi acestia au dat un nou vot prin care au respins respectivele propuneri. Astfel, faptele de coruptie, precum darea sau luarea de mita, traficul si cumpararea de influenta, au fost excluse de la a fi gratiate.
Tot joi, senatorii juristi au respins un alt amendament al lui Traian Basescu prin care acesta propunea gratierea celor condamnati la inchisoare cu executare pentru abuz in serviciu si au votat impotriva propunerii ca persoanele condamnate pentru conflict de interese sa fie, de asemenea, gratiate.
Aproximativ 1.000 de persoane au protestat miercuri seara in fata Guvernului fata de amendamentele privind gratierea persoanelor pentru fapte de coruptie aprobate initial in Comisia juridica a Senatului, iar joi, dupa al doilea vot in care acestea au fost respinse, cateva zeci de soferi, biciclisti, dar si motociclisti au participat la protestul pe roti de la Palatul Parlamentului, unde timp de aproximativ o ora au inconjurat de mai multe ori cladirea Parlamentului.