Drumeția montană – câteva repere juridice și de reglementare

Orice tură de drumeție montană, indiferent de nivelul de complexitate, impune o activitate de planificare și pregătire de care depinde, în cele din urmă, buna desfășurare în condiții de siguranță a turei, aceasta întrucât, când este vorba de activități montane recreaționale, fiecare participant este responsabil pentru propria siguranță, aspect reținut chiar în jurisprudența instanței supreme: „pentru evitarea accidentelor este necesară şi o conduită corespunzătoare din partea turiştilor, de respectare a regulilor de conduită instituite prin dispoziţii legale” [1]. Astfel, pe lângă aspectele ce țin de terenul vizat, de condițiile meteorologice, de echipamentul necesar, putem considera că planificarea și pregătirea turei de drumeție montană ar trebui să includă și o punere în temă, dacă nu o studiere propriu-zisă, asupra reglementărilor legale incidente.

Prin urmare, în cele ce urmează vom prezenta, pe scurt, o serie de prevederi legale ce ar trebui cunoscute de orice persoană ce intenționează să desfășoare drumeții montane în România.

Traseele turistice montane.Traseele turistice montane nu se bucură, în prezent, de o reglementare de sine stătătoare în ceea ce privește amenajarea și omologarea, spre deosebire de situația traseelor pentru turism pedestru [2]. Cu toate acestea, din cuprinsul art. 13 din OG nr. 58/1998 aflăm că omologarea traseelor turistice montane se face de către Ministerul Turismului împreună [3] cu consiliile județene pe raza cărora se află acestea. Astfel, condițiile în vederea amenajării și omologării traseelor turistice montane se regăsesc în Capitolul II, Secțiunea 1 a HG nr. 77/2003. Documentaţiile pentru amenajarea traseelor turistice montane noi şi pentru modificarea traseelor existente se întocmesc de către consiliile județene sau locale, după caz, şi de Asociația Naţională a Salvatorilor Montani din România

Plecând de la condițiile prevăzute de lege pentru omologarea unui traseu turistic montan, acesta ar putea fi definit drept o cale de circulație turistică ce prezintă interes și face legătura între două sau mai multe obiective, care este accesibilă atât vara cât si iarna [4], care evită zonele favorabile producerii avalanșelor de zăpadă, alunecărilor de teren sau căderilor masive de pietre, nu necesită construirea prea multor amenajări și nu traversează zone întinse de grohotișuri sau de mlaștini.

Marcarea traseelor turistice montane se face cu respectarea prevederilor Anexei nr. 3 a HG nr. 77/2003. Astfel, semnele utilizate pentru marcarea traseelor turistice montane sunt: a) banda verticală – pe fond alb – pentru marcarea traseelor principale, numite şi magistrale, care sunt, de regulă, trasee de creastă (ex. traseul de creastă a Munților Făgăraș; b) crucea cu braţe egale – pe fond alb – pentru marcarea traseelor de legătură (ex. traseul Jepii Mici, ce face legătura între Bușteni și platoul munților Bucegi); c) triunghiul echilateral – pe fond alb – şi punctul într-un cerc – pe fond alb – pentru marcarea traseelor secundare (ex. traseul Jepii Mari, o altă cale de acces din orașul Bușteni și platoul munților Bucegi); d) punctul cu cercuri duble de culoare albă şi roşie pentru traseele dus-întors (mai puțin utilizat). Culorile ce pot fi utilizate pentru semnele de marcaj sunt: roşu, galben şi albastru, obligatoriu pe fond alb.

Aceleași norme stabilesc criteriile în funcție de care se stabilește gradul de dificultate al unui traseu turistic montan. Astfel, există: a) trasee cu grad mic de dificultate: durata traseului – 3-6 ore; diferenţa de nivel – 300-700 m; efort fizic moderat, care nu necesită pregătire fizică specială; b) trasee cu grad mediu de dificultate: durata traseului – 4-8 ore; diferenţa de nivel – 500-1.000 m; efort fizic susţinut numai pe unele etape ale traseului, care necesită o condiţie fizică şi orientare bune; c) trasee cu grad mare de dificultateci: durata traseului – 5-9 ore; diferenţa de nivel – 800-1.500 m; efort fizic continuu şi intens, care necesită o foarte bună condiţie fizică şi antrenament înainte de abordarea traseului.

Lista traseelor turistice montane omologate, însoțită de durata parcurgerii traseelor, gradul de dificultate, sezonalitatea și nivelul de echipare solicitat poate fi accesată pe site-ul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului [5].

Același act normativ, HG nr. 77/2003, prevede și activitățile ce trebuie desfășurate în vederea întreținerii traseelor turistice montane, dar și faptul că resursele materiale necesare lucrărilor de amenajare şi de întreţinere a traseelor turistice montane se asigură de consiliile judeţene şi/sau locale, traseele fiind în administrarea acestora.

Camparea și refugiile.În cazul traseelor turistice montane ce se întind pe distanțe lungi, dar și în cazul apariției unor evenimente neprevăzute (accidente, schimbarea condițiilor meteorologice), poate deveni necesară camparea. Conform art. 34 din OG nr. 58/1998, în zone, staţiuni şi pe trasee turistice camparea turiştilor este permisă numai în structuri de campare, dotate conform normelor aprobate de Ministerul Turismului, sau, în zona montană, în perimetre amenajate în acest scop. Înțelegem astfel că, în zona montană, deci inclusiv în zonele adiacente traseelor turistice montane, camparea se poate realiza doar în perimetrele amenajate (desemnate) în acest scop. Spre exemplu, în cazul Parcului Natural Bucegi, Regulamentul [6] acestuia prevede că este permisă camparea doar în zona de dezvoltare durabilă pe amplasamente semnalizate corespunzător.

În situații urgente, drumeții pot găsi adăpost în cadrul refugiilor. Conform art. 36 din HG nr. 77/2003, refugiile se construiesc, amenajează sau reamenajează pentru adăpostirea persoanelor aflate în dificultate, surprinse de schimbări meteorologice bruşte în zone montane izolate, departe de cabane. Lucrările de amenajare, precum şi de construire a refugiilor se execută de către consiliile judeţene şi locale în a căror rază administrativ-teritorială se află, sub directa supraveghere a serviciului Salvamont.

Unele cabane montane trebuie dotate și echipate cu aparatură, instrumente şi materiale necesare desfăşurării activităţii Salvamont. Nominalizarea cabanelor care trebuie echipate şi dotate se face prin hotărâre a consiliului judeţean sau local, după caz, cu consultarea Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România. Administratorii cabanelor astfel nominalizate au o serie de obligații [7]: a) să doteze cabanele cu: semnalizatoare luminoase pentru orientarea turiştilor în timpul nopţii şi în condiţii meteorologice care prezintă pericol de accidentare; post telefonic fix sau mobil şi staţie de emisie-recepţie radio; mijloace de avertizare sonore la cabanele de creastă, care vor fi folosite în mod intermitent pentru orientarea turiştilor în timpul unor condiţii meteorologice deosebite, precum şi ca semnal de alarmă în caz de accidente, semnal stabilit convenţional între cabanieri, echipele salvamont, unităţile din apropiere ale Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne şi staţiile meteorologice; materiale, instrumente şi medicamente; b) să monteze la cabane panouri cu traseele din zonă, diferite pentru sezonul de vară şi pentru cel de iarnă, cu marcarea distinctivă a porţiunilor periculoase şi a refugiilor care pot fi folosite; c) să întocmească registrul de trafic al turiştilor la cabană; d) să afişeze zilnic buletinul meteorologic; e) să informeze turiştii asupra celor mai convenabile căi de acces, în funcţie de condiţiile meteorologice ale zilei.

Serviciile Salvamont.Serviciile Salvamont sunt acele structuri responsabile pentru activitatea de salvare în munți, ce cuprinde patrularea preventivă, asigurarea permanenţei la punctele şi refugiile Salvamont, căutarea persoanei dispărute, acordarea primului ajutor medical în caz de accidentare şi transportarea accidentatului sau a bolnavului la prima unitate sanitară.

Există două tipuri de forme de organizare a serviciilor Salvamont, conform art. 33 din OG nr. 58/1998: a) serviciile publice județene Salvamont, organizate în subordinea consiliilor județene pe a căror rază teritorială se află trasee turistice montane și/sau pârtii de schi; b) servicii publice locale Salvamont, organizate în subordinea consiliilor locale pe a căror rază administrativ-teritorială există pârtii de schi. Finanţarea serviciilor publice judeţene şi locale Salvamont se asigură din bugetele locale ale judeţelor, respectiv ale municipiilor, ale oraşelor sau comunelor, după caz. Serviciile publice judeţene Salvamont supraveghează activitatea de amenajare, întreţinere şi reabilitare a traseelor montane din judeţ și, totodată, propun omologarea sau desfiinţarea unor trasee turistice montane.

Ghizii de turism montan [8]. Drumeții care nu se consideră suficient de pregătiți pentru a aborda singuri un traseu turistic montan sau care doresc să parcurgă trasee de dificultate ridicată pot apela la serviciile ghizilor de turism montan. Activitatea acestora este reglementată de prevederile HG nr. 305/2001 privind atestarea şi utilizarea ghizilor de turism, respectiv de Ordinul Ministrului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului nr. 180/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condiţiile şi criteriile pentru selecţionarea, şcolarizarea, atestarea şi utilizarea ghizilor de turism.

Ghizii de turism pot fi ghizi locali, naționali, specializați, în această din urmă categorie intrând și ghizii de turism montan. Fără specializarea de ghid montan, ghidul de turism nu are dreptul de a conduce persoane în teren montan. Astfel, profesia de se exercită în baza atestatului de ghid de turism eliberat de Ministerul Turismului, acesta fiind obținut în baza certificatului de calificare obţinut în urma absolvirii unui curs de calificare organizat de furnizori de formare profesională autorizaţi. Lista ghizilor de turism montan atestați este disponibilă pe site-ul Ministerului Turismului [9].

În final nu ne rămâne decât să recomandăm aceleași lucruri de la care am început prezentul articol, anume că orice tură de drumeție montană am dori să facem, ar trebui să ne rezervăm timp suficient pentru planificarea și pregătirea acesteia, întrucât de acestea depind, în cea mai mare măsură, siguranța și buna desfășurare a turei, care la sfârșitul zilei ne vor oferi acea bucurie și satisfacție pe care doar muntele ni le poate oferi.

Note de subsol:

[1] Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I Civilă, Decizia nr. 466/10.03.2021

[2] În cazul acestora sunt incidente prevederile Hotărârii de Guvern nr. 252/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice privind crearea, amenajarea şi omologarea traseelor pentru turism pedestru

[3] În cuprinsul HG nr. 77/2003, act administrativ cu forță juridică inferioară Ordonanței Guvernului, se menționează că omologarea se va face doar de către Ministerul Turismului la iniţiativa consiliului judeţean sau local, după caz, în a cărui rază se află traseul şi a Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România.

[4] În condiţii speciale de altitudine sau de teren accidentat traseul turistic montan poate fi recomandat numai vara.

[5] https://turism.gov.ro/web/wp-content/uploads/2023/06/TraseeTuristicemontaneOmologate-16.12.2022.xls

[6] Regulamentul Parcului Natural Bucegi este parte a Planului de management aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 187/2011

[7] Finanțarea cheltuielilor necesare îndeplinirii acestor obligații se realizează din bugetele proprii ale judeţelor sau din bugetele locale, după caz.

[8] Actuala clasificare a ocupațiilor din România prevede în mod distinct ghidul de turism montan de ghidul montan, distincția dintre cele două nefiind clară potrivit reglementărilor în vigoare

[9] https://turism.gov.ro/web/wp-content/uploads/2023/08/BDghizsite31.8.2023.xlsx

Un articol semnat de Mihai Stănescu, Managing Associate – mstanescu@stoica-asociatii.ro – STOICA & Asociații