Sari direct la conținut

Gabriela Firea: Bucurestiul va avea doua sali polivalente. Cea de la Romexpo va costa 30 milioane de euro si va fi gata intr-un an si jumatate

HotNews.ro
National Arena, Bucuresti, Foto: Hotnews
National Arena, Bucuresti, Foto: Hotnews

Bucurestiul va avea doua noi sali polivalente, una la Romexpo si una langa Arena Nationala, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, pentru Hotnews.ro. Aceasta a anuntat de curand ca va face o sala polivalenta in incinta pavilionului central de la Romexpo. Contactata de HotNews.ro, Firea a declarat ca nu a renuntat la ideea de a face si sala de langa Arena Nationala, proiect inceput de fostul primar Sorin Oprescu si aflat in prezent in procedura de licitatie pentru alegerea constructorului.

Sala polivalenta de la Romexpo va costa circa 30 de milioane de euro si va fi amenajata in circa 1 an si jumatate, iar cea de la Lia Manoliu, circa 80 milioane de euro si va fi gata in circa 36 de luni, insa exista contestatii la licitatie.

Cea de la Romexpo va avea 15.000 de locuri, iar cea de langa Arena Nationala – 12.000 de locuri.

„Nu am renuntat la proiectul salii polivalente de langa Arena Nationala. Capitala a pierdut multe evenimente sportive, culturale, concerte, din lipsa salilor polivalente. Vor functiona in paralel si vor fi introduse in circuitul european al evenimentelor. Pentru sala polivalenta Lia Manoliu asteptam hotararea Comisiei de licitatie privind atribuirea lucrarii, in cel mai scurt timp, dupa care se va semna contractul de executie a lucrarilor si se va da ordinul de incepere a lucrarilor. Asta daca nu mai apar contestatii dupa raportul procedurii si pana la semnarea contractului”, a declarat Gabriela Firea pentru HotNews.ro.

Sala polivalenta amenajata in pavilionul central al Romexpo va avea 15.000 de locuri, vestiare, loje si tot ce e necesar pentru desfasurarea de activitati sportive, mai putin rugby si fotbal. Amenajarea ei va costa circa 30 milioane de euro si va fi gata in circa un an si jumatate (jumatate de an studiul de fezabilitate si avizele, un an lucrarile de amenajare). La final, aceasta va purta numele „Nadia Comaneci”, a explicat Gabriela Firea.

Intrebata daca amenajarea unei sali polivalente in pavilionul central de la Romexpo nu va afecta calendarul targurilor si expozitiilor care se desfasoara acolo in mod traditional, Firea a explicat ca acestea vor fi organizate intr-un pavilion de langa Corpul A, care se construieste acum si va fi gata in curand.

Intrebata daca Capitala are nevoie de doua sali polivalente si bugetul Primariei Capitalei poate suporta o asemenea investitie, Gabriela Firea spune ca da.

„Da, este nevoie de aceste investitii care aduc mari castiguri pentru Capitala, atat in plan financiar, prin dezvoltarea orasului si numarul mare de turisti care vor veni la Bucuresti, dar si pentru dinamizarea vietii sportive, culturale, de divertisment”, a mai explicat Gabriela Firea.

Despre Sala Polivalenta de langa National Arena

Primaria Capitalei a lansat la inceputul anului 2014 licitatia pentru proiectarea si construirea Salii Polivalente din complexul Lia Manoliu, valoarea lucrarilor fiind estimata la circa 290 milioane de lei plus TVA (65 milioane de euro). Fostul primar general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat la vremea respectiva ca lucrarile vor incepe in 2015.

Cateva luni mai tarziu, comisia de licitatie din cadrul municipalitatii a declarat castigatoare oferta depusa de consortiul Astaldi SPA – Euro Construct Trading 98 in valoare de circa 65 milioane euro – pentru circa 40.000 mp de sala. Initial a fost declarat castigator consortiul Strabag – Aecom Ingenieria – Comnord care a prezentat o oferta de 55 milioane euro pentru o suprafata de 37.941 mpm, dar a fost descalificat. Perdantul a facut contestatie, iar Consiliul National pentru Solutionarea Contestatiilor (CNSC) a decis reanalizarea ofertelor. Tot scandalul a pornit de la cuvantul „circa”.

La inceputul anului 2014, Primaria Capitalei a introdus in caietul de sarcini pentru licitatie suprafete orientative pentru Sala polivalenta, respectiv 40.000 mp. Consortiul condus de Astaldi a pastrat si in oferta de licitatie cuvantul circa atat pentru valori, cat si pentru pretul constructie. Consortiul condus de Strabag a venit cu valori clare atat in ceea ce priveste suprafata, cat si pretul.

Dupa o serie de controverse birocratice legate de termenii din caietul de sarcini, Strabag – care avea o oferta mai mica ca pret cu 10 milioane de euro decat Astaldi – a fost descalificat si a castigat Astaldi. Printre motivele invocate se numara faptul ca Strabag a redus suprafata salii, a majorat procentul de ocupare a terenului prin marirea parterului si nu a respectat cerintele de functionalitate.

Strabag spune ca cifrele din caietul de sarcini erau orientative, afirmatiile referitor la functionalitate sunt subiective, iar oferta in ansamblul ei respecta cerintele din caietul de sarcini.

Strabag s-a adresat CNSC cerand reevaluarea ofertelor si a avut castig de cauza, Primaria Capitalei fiind obligata sa reanalizeze ofertele. Decizia poate fi contestata.

Jurnalistul Catalin Tolontan a scris pe blogul sau despre acest caz, atragand atentia asupra faptului ca licitatia e castigata de o oferta cu 10 milioane de euro mai scumpa decat concurenta.

La finalul anului 2015, contractul pentru construirea salii polivalente a fost atribuit asocierii Astaldi Spa – Euro Construct Trading 98 SRL, valoarea fiind de 357 milioane lei cu TVA (aprox. 80 milioane euro). Sala Polivalenta va avea o capacitate de 12.000 de locuri pe scaune, dintre care 2000 de locuri VIP si 500 de locuri noi de parcare.

Durata contractului este de 36 de luni din care 24 de luni pentru proiectare si executia lucrarilor si 12 luni pentru servicii tehnice de oprare si mentenanta dupa receptia lucrarilor. Lucrarile trebuie sa inceapa in 2016, insa s-au depus alte contestatii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro