Sari direct la conținut

Expansiunea energiei eoliene s-a blocat în trafic în Germania

HotNews.ro
Parc eolian, Foto: AGERPRES
Parc eolian, Foto: AGERPRES

Construirea de noi parcuri eoliene în Germania se loveşte de un obstacol surprinzător: constructorii au nevoie de autorizaţii pentru a transporta marile turbine pe drumuri şi aşteaptă luni de zile pentru a le obţine, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

În condiţiile în care coada la aprobări a ajuns la peste 15.000 de cereri, companiile spun că proiectele înregistrează întârzieri semnificative, iar odată cu prelungirea perioadelor în care turnurile de oţel, generatoarele şi palele turbinelor trebuie să stea în depozite, costurile sunt de ordinul milioanelor de euro.

„Dacă nimic nu se schimbă, costurile suplimentare până la finele anului ar putea să se ridice la 115 milioane de euro”, a declarat Felix Rehwald, purtător de cuvânt la producătorul de turbine eoliene Enercon, explicând că este nevoie de autorizaţii speciale pentru a transporta echipamente grele pe poduri şi autostrăzi.

În unele cazuri trebuie dezmembrate structuri şi indicatoare rutiere, iar uneori este nevoie şi de escorta poliţiei, în timp ce alte transporturi pot fi efectuate doar pe timpul nopţii.

„În prezent, aceasta este una din cele mai importante provocări pentru noi şi competitorii noştri”, spune Felix Rehwald.

Guvernul german a pariat masiv pe energia regenerabilă

Germania intenţionează ca în anul 2030 să producă 80% din electricitatea sa din surse regenerabile, iar 115 Gigawaţi ar urma să fie produşi de parcurile eoliene onshore, însă lipsa de autorizaţii de transport pune în pericol acest obiectiv.

Nordex, un lider mondial în producţia de turbine eoliene, spune că locurile de parcare pentru camioanele sale sunt limitate, iar costurile pentru obţinerea de autorizaţii au crescut de zece ori, un purtător de cuvânt vorbind de „întârzieri mari şi costuri semnificative”.

Costurile cu autorizaţiile au crescut până la 1.000 de euro per autorizaţie în 2021, de la 100 de euro per autorizaţie. Însă, autorizaţiile sunt atât de rigide, încât deseori companiile fac mai multe solicitări pentru a acoperi diferite eventualităţi.

„Nu pot să depun o cerere pentru autorizaţie de transport şi mâine să spun că voi conduce un camion verde în loc de unul de culoare roşie, pentru că aş avea nevoie de o nouă autorizaţie”, spune Kai Westphal, director de transport la producătorul de turbine eoliene Vestas.

Birocrația produce probleme și în Germania

În medie, este nevoie de 150 de autorizaţii pentru transportul unei turbine eoliene, de 100 până la 120 pentru turnul de oţel şi 60 pentru componentele turbinei, arată un studiu publicat anul trecut de asociaţia VDMA. Însă, în absenţa unei legislaţii unice care să reglementeze transporturile de mare tonaj, fiecare land cere documente diferite, subliniază autorii studiului.

Creşterea exponenţială a numărului de solicitări de autorizaţii, ca urmare a expansiunii energiei eoliene, creează noi întârzieri, având în vedere problemele care există la unele poduri şi drumuri, precum şi interpretările diferite ale reglementărilor de către autorităţi, susţine Sebastian Steul, cercetător la VDMA.

Companiile spun că o restructurare din 2021 a autorităţii rutiere care se ocupă de examinarea solicitărilor complică şi mai mult problemele. Firmele arată cu degetul spre personalul nepregătit şi software-ul diferit pe care compania Autobahn GmbH îl utilizează la analizarea cererilor.

În replică, Autobahn GmbH afirmă că aprobările cad în responsabilitatea landurilor şi ea doar oferă o opinie la nivel de experţi cu privire la fezabilitatea transportului pe ruta solicitată.

Guvernul condus de Olaf Scholz face promisiuni

Executivul de la Berlin a anunţat miercuri un set de măsuri destinate să stimuleze economia prin reducerea birocraţiei, accelerarea procesului de aprobare a noilor construcţii şi digitalizarea accesului cetăţenilor la serviciile guvernamentale cruciale.

Între timp, procesarea fiecărei solicitări durează până la trei luni în Germania, comparativ cu o medie de două până la trei săptămâni în Ţările de Jos şi aproximativ 10 zile în Danemarca.

În cazul acestei ultime ţări, existenţa unor şoferi şi piloţi specializaţi în transporturile de mare tonaj a accelerat procedurile, astfel că autorităţile daneze nu mai cer o escortă a poliţiei pentru fiecare transport în parte, spune Morten Arnskov Boejesen, consilier la Industria confederaţiei daneze.

„Cu siguranţă că este mai uşor în Danemarca, obţii autorizaţia în decurs de o săptămână. La noi asta ar fi un vis”, atrage atenţia Kai Westphal, director de transport la producătorul de turbine eoliene Vestas.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro