Pensii de stat, pensii private sau un sistem mixt?

„Tind să cred că majoritatea populației nu are încredere în pensii private, decât eventual ca ceva suplimentar, eventual riscant, și de la care se așteaptă beneficii spectaculoase. Aș fi foarte curios să văd ce spun studiile de piață ale firmelor de asigurări de viață și ale administratorilor de fonduri pentru Pilonul III, și, poate mi-aș dori să mă contrazică”, scrie, într-un articol publicat pe Contributors.ro, Braduț Boloș, profesor de economie.

Există o dezbatere care poate ar trebui să aibă loc în legătură cu viitorul țării și al națiunii, și aici mă refer la sistemul de pensii. Această discuție este imperativ necesară pentru că actualul sistem de pensii a fost proiectat cu o anumită perspectivă asupra demografiei, perspectivă care în prezent s-a schimbat.

Situația în prezent

Într-o prezentare succintă și extrem de simplificată, România are un sistem fundamentat prin legislația din 2008 care se constituie din trei piloni:

• Pilonul 1, Colectat de Ministerul de Finanțe și administrat de Casa Națională de Asigurări
• Pilonul 2, Colectat de Ministerul de Finanțe și administrat privat de administratori de pensii autorizați, controlați și supravegheați de ASF
• Pilonul 3, colectat de asiguratori privați și administrat de asiguratori privați

Pilonul 1 si Pilonul 2 se constituie din contribuția obligatorie la Asigurările Sociale de 25%. Cea mai mare parte este preluată de Pilonul 1 si se utilizează pentru plata pensiilor curente datorate celor care au acest drept conform legii. O fracțiune din valoarea de 25% colectată, care este în prezent undeva sub 5% se virează de stat la administratorii de fonduri de pensii private autorizați aleși de fiecare contribuabil care investesc acești bani conform reglementărilor ASF în diverse titluri de valoare.

Pilonul 3. Sunt asigurări facultative. În limita a 400 de euro anual aceste contribuții sunt deductibile fiscal, ceea ce înseamnă că sunt scăzute din venitul impozabil al contribuabilului.

În plus, cei care doresc, pot să investească în asigurări de viață oferite de diverse firme de asigurări care oferă un randament variabil în funcție de nivelul de risc asociat modelului de investiții utilizat de fondul de pensie respectiv.

În concluzie, în momentul de față avem un sistem de pensii mixt, dar, preponderent de stat, cu o tendință de diminuare treptată a cotei pensiilor administrate de administratori privați.

De ce se dorește un sistem privat de pensii?

Sintagma „statul este cel mai prost administrator” este extrem de frecvent vehiculată în dialogurile de politici economice. Hayek a subliniat în „The Road to Serfdom” (1944) că planificarea centralizată suprimă informațiile și inițiativele private, ducând astfel la o administrare defectuoasă, conform lui von Mises fără mecanismele pieței și competiția specifică economiei de piață, statul nu poate estima eficient valoarea și distribuirea resurselor, Friedman și Școala de la Chicago susțineau că sectorul privat este motivat de profit și concurență, ceea ce îl determină să fie mai productiv și mai inovator decât sectorul public.

Milton Friedman și alți economiști din Școala de la Chicago, cunoscuți pentru promovarea pieței libere, au argumentat că un sistem privat poate administra mai eficient fondurile pentru pensii, deoarece competiția între fondurile private ar stimula o mai bună gestionare a activelor. De asemenea, un sistem privat ar oferi un grad mai mare de transparență și de adaptabilitate la schimbările din economie.

Deci, din cercurile liberale și conservatoare exista un curent puternic spre a prezuma că orice sistem privat este mai performant ca un sistem de stat. Este această prezumție corectă? Este această prezumție greșită? Mie îmi este foarte greu să dau un răspuns general valabil. Economia SUA, folosită ca reper în raționamentele celor mai puternice voci economice, are specificități care nu sunt valabile în cazul contextului României sau a multor altor țări. Dincolo de aspecte legate de sistemul legal, de organizarea statului și a economiei, există componente legate de așteptările și comportamentul societății, care fac ca anumite logici economice aplicabile perfect în SUA într-o anumită etapă de dezvoltare să fie complet greșite altundeva în altă etapă de dezvoltare economică.

Ideea de fonduri de pensii private este alimentată la prima vedere de speranța că acestea vor asigura pensii mai bune, fără a împovăra bugetul statului în nici un fel. La o analiză mai profundă, nu se poate evita ideea că pentru multe entități financiare acumularea de fonduri din depuneri pentru pensii ar putea fi extrem de profitabilă.

Ce se poate întâmpla cu fondurile de pensii private?

Orice fond privat de pensii trece prin următoarele faze:

1. Acumulare inițială, în care deponenții (viitorii pensionari) depun sume de bani. În această fază fondul de pensii nu are propriu-zis pensii de plătit. Ceea ce se poate întâmpla în această fază este ca deponenții să-și retragă capitalul depus. Având în vedere că în fiecare an fondul anunță un randament al investiției, dacă acest randament este rezultatul unei evaluări defectuoase (intenționat sau nu) orice prim grup de retrageri va consuma de fapt din depunerile altora. În cazul unei panici, fondul de pensii intră în colaps, și foarte mulți depunători își pierd economiile.
2. Maturitate inițială. În această fază fondul de pensii ajunge să plătească efectiv pensii, dar, numărul de pensionari este mai mic decât cel de deponenți. În această fază riscul este să se constate că fondul nu poate asigura un beneficiu real deponenților ceea ce duce la un colaps similar celui de la punctul 1.
3. Maturitate. În această fază fondul de pensii are un număr relativ constant de contribuitori și de pensionari. În această fază practic depunerile nu pot genera un flux de numerar care să compenseze retragerile. Dacă sumele investite nu au fost administrate extrem de bine (ceea ce depinde de mulți factori care nu depind numai de administratori), apare riscul ca  fondul de pensii să nu poată genera din investiții fluxurile de numerar necesare pensiilor, ceea ce duce la colaps.

Dacă un fond de pensii private dă faliment, ce se întâmplă cu banii deponenților?

Într-un sistem 100% privat deponenții pierd cel puțin o parte din bani, dacă nu integral sumele depuse. Se consideră că este datoria depunătorului să își investească inteligent banii. În multe sisteme, fondul de pensii poate fi preluat de un alt sistem de pensii (publice sau private), care va oferi beneficii sub valoarea promisă la depunere.

Din alt punct de vedere, sistemele private de pensii au o problemă majoră oriunde în lume. Oricât de bine ar fi administrate fondurile private de pensii, duratele de timp despre care vorbim, între momentul colectării contribuției și momentul returnării ei, sunt durate mari de timp, vorbim de 10-30 de ani. Durata de viață a unei companii este în prezent mai mică decât acest interval.

Există un risc foarte real ca administratorii unui fond de pensii să dispară înainte de maturitatea pensiilor, adică înainte să vină momentul în care deponentul ar trebui să-și recupereze banii. Cine poate garanta deponenților la un fond de pensii că banii depuși vor fi recuperați peste 30 de ani? Ca un mic fapt interesant, pe vremea lui Hayek și Von Mises speranța de viață a unei firme era de peste 60 de ani, pe vremea lui Milton Friedman era în jur de 30 de ani (mă refer alici la firmele din S&P 500, pentru care există date, evident durata este mult mai mică pentru firme mai mici).

Din acest motiv, orice deponent de fonduri în contul unei forme private de fonduri de pensii este obligat de realitate să fie mereu vigilent și să-și transfere depunerile de la un fond la altul.

Majoritatea deponenților nu cunosc și nu înțeleg fenomenele financiare cu care se confruntă fondurile de pensii. Prin urmare există reglementări, instituții de supraveghere și instituții de garantare care au misiunea de a proteja pensiile. Acestea intervin prin reducerea ponderii investițiilor riscante, dar, implicit, reduc drastic câștigurile potențiale.

De ce nu putem avea un sistem exclusiv privat de pensii?

Trebuie înțeles un fapt juridic simplu, pensia este o obligație a statului pentru contribuțiile din trecut ale celor de la care s-au colectat asigurări în trecut. Practic pentru toate salariile din care s-a colectat vreodată CAS statul datorează o pensie celor de la care s-a colectat acest CAS. Atât timp cât trăiesc cei care au contribuit, ei au dreptul la pensie. Un sistem exclusiv privat de pensii este posibil de implementat doar treptat, pe măsură ce se diminuează partea administrată de stat din CAS, și, aceasta poate fi diminuată doar pe măsură ce decedează contribuabilii care au acest drept.

Statul este prizonier într-un sens legat de obligațiile față de pensionari. Pentru a le plăti trebuie să colecteze CAS ceea ce creează noi obligații. Această relație poate fi redusă doar treptat.

În cazul României la momentul începerii procesului de orientare spre pensiile private toți pensionarii erau pensionari de stat, și deponenți erau toți angajații. Pentru toți pensionarii statul avea obligația de a le asigura o pensie pentru contribuția lor la pensii plătită întreaga viață, pentru angajați statul avea obligația de a plăti cel puțin pentru contribuțiile plătite până în acel moment.

De ce este în pericol sistemul de pensii de stat?

Sistemul de pensii de stat funcționează de fapt foarte simplu. Cei care muncesc plătesc contribuții din care se plătesc pensiile. Sistemul este foarte solid doar atât timp cât masa salarială este în creștere, fie prin creșterea populației, fie prin creșterea salariilor medii. Din păcate se dovedește că, din motive demografice, numărul pensionarilor crește mai repede decât numărul angajaților. Asta obligă statul să împingă în sus salariile medii prin orice mijloace are la dispoziție, altfel, riscă să intre în incapacitate de plată față de pensionari, sau, să lase pensiile să se devalorizeze prin inflație, majorând pensiile cu o valoare sub rata inflației.

Deci, pe scurt, din motive demografice, din cauza scăderii natalității, din cauza creșterii emigrației, din cauza creșterii speranței de viață, vechiul sistem este condamnat să devină din ce în ce mai mult o sursă de deficit pentru bugetul de stat, cu nici o perspectivă de echilibrare.

Pentru a menține funcțional sistemul de pensii de stat statul probabil va lua una sau mai multe din următoarele măsuri:

1. Creșterea vârstei de pensionare. Măsura crește teoretic durata de cotizare și reduce numărul de ani în care se plătește pensie, deci pe de o parte crește venitul asigurărilor sociale pe de altă parte scade costurile. Pe de altă parte probabil o bună parte din cei care ajung la vârsta de pensionare au dificultăți în găsirea unui loc de muncă pentru că starea de sănătate și condiția fizică este degradată de vârstă ceea ce le reduce productivitatea. Există un risc foarte real ca în loc de pensie statul să fie obligat să plătească ajutor de șomaj sau ajutor social de altă natură, ceea ce înseamnă că nu se rezolvă nimic. În plus, amânarea pensionării vârstnicilor ține blocate poziții de angajare pentru tineri.
2. Creșterea salariului minim pe economie. Măsura ar intenționa să majoreze masa salarială totală și implicit contribuția la fondul de pensii. O astfel de măsură poate avea efecte negative în industriile cu marje comerciale mici, și să genereze șomaj, ducând la diminuarea masei impozabile totale.
3. Menținerea unei inflații ridicate corelată cu amânarea indexărilor pensiilor la inflație. Măsura duce la devalorizarea pensiilor în raport cu salariile, la scăderea puterii de cumpărare a pensionarilor.
4. Reducerea asistenței sociale pentru persoanele care au vârsta sub vârsta de pensionare pentru a le sili să intre în câmpul muncii. Este poate cea mai bună măsură din punct de vedere economic.
5. Măsuri care duc la creșterea productivității globale și implicit a salariilor. Aici intră investițiile în infrastructură cu impact economic pozitiv, educația și reducerea complexității și duratei proceselor birocratice. Evident și aceste măsuri pot avea efecte pozitive doar că sunt măsuri complexe care sunt mai dificil de implementat, așa că vor fi probabil implementate doar gradual și, cel mai probabil, din păcate, fără o viziune de ansamblu coerentă.
6. Privatizarea pensiilor. Măsura presupune dezangajarea treptată a statului din sistemul de pensii și transferul către sectorul privat a pensiilor. Măsura se poate realiza crescând treptat ponderea din CAS transferată către Pilonul II, astfel încât după un interval (probabil de zeci de ani) întreg sistemul de pensii să devină privat. Din momentul respectiv se poate finaliza dezangajarea totală a statului din sistemul de pensii, satul păstrând doar activitățile de reglementare și supraveghere, și, eventual, calitatea de garant în situații extreme.

Ar fi un sistem preponderent privat realmente mai bun?

Dincolo de riscuri cunoscute, dincolo de necesitatea supravegherii, un sistem de pensii private are potențial un avantaj major față de un sistem de stat, legat de mecanismele de acumulare a fondurilor. La sistemul de stat fondurile provin exclusiv din contribuții, care, odată încasate, devin automat pensii pentru cei care au contribuit la rândul lor cu ani in urmă. La un fond privat de pensii contribuția este investită, produce beneficii prin plasament financiar, și este restituită împreună cu o parte din beneficii către contribuitor. Sistemul privat poate, teoretic, supraviețui modificărilor demografice, cu condiția ca piața financiară să fie în continuare un generator de câștiguri nete pentru investitorii pe termen mediu și lung. Evident vor fi fonduri și administratori de fonduri care vor specula pe termen scurt, active volatile, deci se vor expune unor riscuri majore, dar vor avea o viață scurtă, ducând cu ele în cimitirul de falimente și pensiile deponenților. Din acest fenomen apare al doilea avantaj, riscurile sunt non-sistemice. Asta înseamnă că orice fond privat la un moment dat poate fi in pericol, dar sistemul are potențial de a fi mult mai stabil în integralitatea lui.

 Ce vor românii de fapt?

Pensiile sunt un subiect cu implicații majore pentru cei care au frâiele puterii în România. Pensionarii și segmentele de vârstă apropiate de vârsta de pensionare sunt majoritatea electoratului cu prezență ridicată la vot. Românii sunt reticenți la profitul altora.

Cea mai interesanta reacție a fost la un moment dat reacția la decizia lui Viktor Orban de a transfera in Ungaria pensiile private (pilonul II) înapoi la sectorul public.  Nu am văzut cifre pe această temă, dar comentariile pe această temă la vremea respectivă erau cuprinse între admirație și invidie. – Citește întregul articol și comentează pe contributors.ro