Sari direct la conținut

Se ridica Iohannis la inaltimea momentului?

HotNews.ro
Dan Tapalaga, Foto: Hotnews
Dan Tapalaga, Foto: Hotnews

Aceasta intrebare devine mai importanta decat am crede. Presedintele Klaus Iohannis a ramas ultimul reper de credibilitate, cu toate stangaciile, ezitarile si rateurile sale colosale in momente cheie. In jurul lui, se intinde un desert de ruine si scrum. Credibilitatea partidelor s-a prabusit dramatic, guvernul Ponta a cazut, in timp ce jumatate din liderii partidului sau trec pe la DNA. Ar fi stupid ca tocmai PNL sa revendice azi guvernarea. Variantele PSD pentru functia de premier arata una mai nefericita ca alta, daca numele vehiculate sunt reale: Vasile Dancu, George Maior, Valeriu Zgonea.

Klaus Iohannis nu pare sa aiba in mod realist decat optiunea unui guvern de tehnocrati, sustinut de toate partidele ca solutie de avarie pana la alegeri. Am mai spus-o si o repet: este o solutie nefericita, insa toate celelalte arata infinit mai prost. Un guvern tehnocrat nu are forta, nici capacitatea de a asuma proiecte majore. Acest guvern va putea insa gestiona treburile tarii pentru a evita escaladarea tensiunii sociale.

Orice candidat din interiorul partidelor propus acum va intarata si mai mult strada si ar echivala cu un gest de sfidare, oricat de rezonabil ar suna numele propus. Din numele din lista PSD, cel mai intens se vehiculeaza numele lui Vasile Dancu.

Pe de alta parte, Klaus Iohannis a promis in campanie ca-l va nominaliza premier pe Catalin Predoiu. Se vede silit de imprejurari sa-si incalce cuvantul dat. Daca o face acum, va fi asociat cu ultimul politruc, specie atat de urata azi de protestatarii iesiti pe strazile marilor orase ale Romaniei.

Prin urmare, presedintele Iohannis nu ara alta optiune decat sa se uite in afara partidelor. Aici cativa l-au refuzat politicos chiar inainte de iesirea oamenilor pe strazi. Prin urmare, daca in conditii de acalmie i-a fost dificil sa convinga pe cineva din afara partidelor sa gestioneze tara pana in 2016, cu atat mai dificil s-ar putea sa-i fie acum.

Pasul facut catre societatea civila reprezinta o miscare buna, dar ar fi pacat sa ramana un gest formal. Promisiunea ca va tine cont de vocea strazii trebuie sa se regaseasca in lista viitorului cabinet.

Nu este un moment usor. De trei zile, mandatul de presedinte spectator al presedintelui Klaus Iohannis s-a incheiat. Epoca de autism si detasare in raport cu activitatea guvernului nu mai poate nici ea continua. Asteptarile publicului sunt imense. Presedintele Klaus Iohannis trebuie sa joace de aici inainte un rol mult mai activ decat in trecut daca nu doreste sa devina intr-un timp relativ scurt urmatoarea tinta a strazii.

Nu mai poate accepta jumatati de masura, nume compromise sau politruci intr-un viitor guvern cu scuza ca nu doreste sa interfereze cu vointa partidelor. Nu mai poate lasa formarea cabinetului exclusiv pe seama premierului desemnat fara sa-si exercite rolul de cenzor conferit de Constitutie, daca va fi cazul, desigur.

Presedintele Klaus Iohannis va raspunde inclusiv el de performanta viitorului Guvern. Prin urmare, vrand, nevrand, seful statului se vede silit sa devina mai jucator decat si-ar dori. Guvernul Ponta l-a mostenit de la Traian Basescu. Viitorul guvern si-l ia pe semnatura. Doua articole din Constitutie il responsabilizeaza la maxim pe seful statului in momentul formarii viitorului Guvern.

  • Articolul 85 – (1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.
  • Articolul 103 – (1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

Prestatia presedintelui Iohannis dupa incendiu a dezamagit pe multi, pozele cu nuntasii in plin doliu national la fel, discursul de miercuri seara in care a facut un rezumat sec al evenimentelor i-a dezumflat pe cei care asteptau ceva mai multe de la seful statului. In fine, disponibilitatea lui de a negocia cu unul ca Gabriel Oprea inainte ca liderul UNPR sa devina complet indezirabil a descumpanit, ei bine toate acestea la un loc reprezinta tot atatea bile negre adunate deja in contul presedintelui Iohannis.

Acum se afla in fata unui moment hotarator atat pentru cariera sa, cat si pentru destinul Romaniei. De modul cum va iesi din aceasta criza politica si sociala majora. Vlad Mixich a inventariat cel putin patru conditii minimale, de maxim bun simt, asteptate de orice om revoltat de modul cum a fost condusa Romania.

Un bun amic ne sugereaza sa aruncam o privire la noul guvern canadian (de stanga, anuntat chiar ieri, 4 noiembrie) si ne aminteste de un principiului simplu, aproape intotdeauna incalcat la formarea fiecarui guvern in Romania: omul potrivit la locul potrivit. Orice se poate reprosa noului guvern candadian, numai ca n-a cautat omeni adecvati cu functia nu.

Minister of Health is a doctor.

Minister of Transport is an astronaut.

Minister of National Defence is a Sikh Veteran.

Minister of Youth is under the age of 45.

Minister of Agriculture and Agri-Food is a former farmer.

Minister of Public Safety and Emergency Preparedness was a Scout.

Minister of Innovation, Science and Economic Development was a financial analyst.

Minister of Finance is a successful businessman.

Minister of Justice was a crown prosecutor and is a First Nations leader.

Minister of Sport, and Persons with Disabilities is a visually impaired Paralympian.

Minister of Fisheries and Oceans, and Canadian Coastguard is Inuit.

Minister of Science is a medical geographer with a PhD.

New titles include

Immigration, Citizenship and REFUGEES.

Environment and CLIMATE CHANGE

There are scientists in the cabinet, and it is made up of 50% women.

Din programul de guvernare al viitorul guvern de la Bucuresti nu poate lipsi insa ridicarea standardelor de integritate si asumarea clara a unor principii: la inceperea urmaririi penale ministrul sau premierul a plecat din functie, orice forma de abuz de functie (care poate imbraca forme nepenale) se sanctioneza cu demitere, risipa si dispretul fata de cum se cheltuiesc banii publici la fel. Pe scurt, viitorul premierul propus de presedinte ar trebui sa impuna, pe langa un program de guvernare, si un tip de comportament in antiteza totala cu ciocoismul si aroganta de pana acum.

Atat presedintele Iohanis, cat si premierul pe care si-l va lua pe semnatura au in fata un public care s-a trezit. Acesta nu mai poate fi prostit cu manipularile tv clasice, nici nu mai pare dispus sa taca si sa inghita. Oamenii au exersat mobilizarea, solidaritatea in fata abuzului si nenorocirilor generate de proasta guvernare, locala sau centrala, au prins gustul sangelui si au vazut ca se poate.

De acum incolo, schimbarea unui guvern sub presiunea strazii se va produce mult mai usor si mai repede. Societatea s-a maturizat, a devenit mai constienta de rolul institutiilor, de faptul ca o guvernare corupta si incompetenta poate sa ucida etc.

Vremea premierilor care duceau pana la capat un ciclu electoral cu toate ca guvernarea lor era un dezastru a cam trecut.

A inteles oare presedintele Iohannis toate acestea? Se va ridica la inaltimea momentului sau va lasa partidele sa se descurce cum pot lasand totul pe seama lor?

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro