Aeroportul Suceava va fi extins. O parte din Centrul Economic Bucovina va fi transformata in terminal
Consiliul Judetean Suceava va transforma o mare parte din Centrul Economic Bucovina, din apropierea Aeroportului Suceava, in terminal international pentru aerogara, actualul terminal urmand sa fie folosit doar pentru cursele interne, charter sau VIP, transmite corespondentul Mediafax.
Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Catalin Nechifor, a prezentat, vineri, intr-o conferinta de presa organizata la Centrul Economic Bucovina-Suceava (CEBS), proiectul care presupune transformarea acestuia in terminal international pentru aeroport.
Astfel, pavilionul expozitional al CEBS, cu o suprafata desfasurata de circa 4.500 de metri patrati, va fi amenajat ca terminal pentru plecari, urmand ca la parter sa fie amplasate ghiseele companiilor aeriene, zona de check-in, filtrul de securitate, la primul etaj va fi amenajata o zona de magazine duty free, cafenele si restaurante, iar la al doilea etaj vor fi birouri administrative, in timp ce doua din cele opt pavilioane ale parcului industrial vor fi amenajate ca terminal de sosiri, iar alte doua pavilioane ca terminal cargo.
Din actualul pavilion expozitional se va amenaja, la primul etaj, o structura pentru plecari cu cel putin doua porti, prin structura de burduf, urmand ca pasagerii sa fie coborati spre autobuz, de unde, pe o cale de acces securizata cu gard, pe o lungime de 300 de metri, vor fi condusi pana la platforma unde sunt avioanele.
„Suntem singurul aeroport din Romania care isi incheie lucrarile de modernizare, dar poate sa mearga mai departe cu dezvoltarea”, a spus Nechifor, care sustine ca dinamica unui aeroport este mult mai mare, iar Suceava poate spune ca are aeroportul cel mai modern, cu cea mai noua tehnologie pentru zboruri.
El a aratat ca executia proiectului de modernizare a aeroportului este realizata 94 la suta si se va incheia in 25 octombrie.
Potrivit acestuia, lipsa de spatii de procesare a pasagerilor este una acuta, iar transformarea unei mari parti din CEBS in terminal este cea mai buna solutie, din punctul de vedere al costurilor.
„Anul viitor vom avea un terminal nou”, a spus Nechifor, care a mentionat ca CEBS este in proprietatea CJ Suceava si vor fi transferate imobilele necesare in administrarea Aeroportului Suceava.
Potrivit acestuia, CJ Suceava urmeaza sa decida daca lucrarile de amenajare vor fi facute din bugetul propriu, ori daca zona respectiva va fi concesionata, prin licitatie internationala, unui operator care sa amenajeze o baza aeriana proprie.
„Odata cu incheierea lucrarilor la aeroport, in 25 octombrie, vom demara si aceasta procedura”, a spus Nechifor.
El a subliniat ca este necesara o asemenea abordare a situatiei, pentru ca zona de zbor internationala presupune avioane destul de mari, iar companiile comanda avioane de circa doua sute de locuri.
„Sa procesezi 200 de pasageri in circa o ora este extrem de dificil in conditiile actuale si de pe Iasi, Bacau sau Suceava”, a spus Nechifor, care sustine ca CEBS se pliaza foarte bine pe structura de terminal international.
El a mentionat ca actualul terminal, care are o suprafata de circa 1.000 de metri patrati, va fi folosit pentru cursele interne, cursele charter si cele VIP.
Presedintele CJ Suceava a explicat ca s-a luat decizia ca investitia in noul terminal sa fie inceputa cat mai curand pentru ca inca exista posibilitatea legala ca CJ Suceava sa poata finanta aeroportul.
El a spus ca, daca se trece de 200.000 de pasageri anual, orice subventie alocata de CJ Suceava aeroportului este considerata ajutor de stat.
„Suntem inca in situatia in care, anul viitor, sa avem sub 200.000 de pasageri pe an si sa putem finanta legal. De asta anul viitor va trebui sa construim ce ne propunem, pentru ca anul viitor nu vom avea 200.000 de pasageri”, a spus Nechifor.
El a mentionat ca un terminal nou de circa 6.000 de metri patrati poate sa coste 10 milioane de euro, iar CEBS se poate transforma in terminal cu mici modificari de arhitectura si costuri minime.
Nechifor a mai anuntat ca, din 20 septembrie, noul turn de control va fi pus la dispozitia Romatsa pentru instalarea echipamentelor, urmand sa fie montat sistemul de aterizare ILS, de categoria a doua, care furnizeaza informatii pana la inaltimea de 15 metri deasupra pragului pistei sau chiar mai putin, dar si, in premiera pentru un aeroport din Romania, o unitate de aterizare pe baza GPS.
Majoritatea spatiilor CEBS, inaugurat in noiembrie 2006, sunt in prezent nefolosite.
Investitia a costat 5 milioane de euro, din care circa 3,2 milioane de euro a reprezentat contributia UE prin Phare, 1,2 milioane de euro a fost contributia Guvernului Romaniei, iar 655.000 de euro a fost contributia CJ Suceava.
Pentru construirea Centrului Economic „Bucovina”, Consiliul Judetean Suceava a pus la dispozitie un teren de 13,75 hectare, in imediata apropiere a Aeroportului Suceava, dar proiectul s-a realizat pe un perimetru de circa cinci hectare din acest teren. In total, obiectivul are o suprafata desfasurata de 10.014 metri patrati si o suprafata construita de 6.574 de metri patrati.
In cadrul acestuia, Centrul expozitional are o suprafata construita de 1.950 de metri patrati si una desfasurata de 4.510 metri patrati, cele opt cladiri ale parcului industrial se intind fiecare pe o suprafata construita de 523 de metri patrati, iar incubatorul de afaceri are 440 de metri patrati si o suprafata desfasurata de 1.306 metri patrati.
Centrul expozitional si patru din cele opt pavilioane din parcul industrial vor fi transferate Aeroportului Suceava, in timp ce celelalte patru pavilioane si incubatorul de afaceri raman in proprietatea si administrarea CJ Suceava.
Aeroportul Suceava a fost inchis pentru modernizare incepand din 13 ianuarie 2014, lucrarile fiind realizate printr-un proiect de 105 milioane de lei, din fonduri europene.
Lucrarile de modernizare la aeroport sunt realizate prin trei proiecte, unul finantat de Romatsa, care instaleaza aparatura de control si trafic aerian, unul de modernizare a pistei si a sistemului de balizaj, finantat de Uniunea Europeana, si un proiect de modernizare a aerogarii, cu fondurile Consiliului Judetean.
Prin proiectul cu finantare europeana asigurat prin POS-Transporturi s-au modernizat pista de rulare, balizajul, s-a construit un nou turn de control si a fost pregatit terenul in vederea amplasarii sistemului de navigatie.