Sari direct la conținut

UPDATE Consiliul General al Municipiului Bucuresti nu a dat unda verde proiectului imobiliar care prevede construirea unui ansamblu de blocuri de 7 etaje pe malul Lacului Grivita. Cetatenii din zona cer oprirea proiectului

HotNews.ro
Fabrica de Caramida satelit, Foto: Google Maps
Fabrica de Caramida satelit, Foto: Google Maps

Consiliul General al Municipiului Bucuresti nu a dat unda verde proiectului imobiliar care propune construirea unui cartier de blocuri de cinci si sapte etaje pe terenul fostei baze sportive Pescarusul, pe malul Lacului Grivita, str. Fabrica de Caramida. Primaria Capitalei a dat deja aviz favorabil proiectului. Locuitorii din zona si Asociatia Pro_Do_Mo au cerut Primariei Capitalei sa nu aprobe proiectul si au trimis o petitie alesilor locali.

Reprezentanti ai cetatenilor au fost prezenti si la sedinta CGMB si au cerut consilierilor sa nu aprobe proiectul.

„Eu reprezint cetatenii din complexul ANR din Fabrica de Caramida, invecinat cu terenul unde urmeaza sa se ridice blocurile de 7 etaje. Va solicit sa respingeti acest proiect. Pe un teren care este incadrat in zona de locuinte cu maxim p+2 se propune edificare blocuri p+7. NU are toate avizele necesare. Sunt stradute in guste, iar acest proiect va aduce trafic”, a declarat reprezentanta cetatenilor, Ramona Visloguzov.

Arhitectul sef al Capitalei, Gheorghe Patrascu, prezent la sedinta CGMB, a declarat ca proiectul indeplineste conditiile legale.

„Din punct de vedere legal este o documentatie completa si corecta. Acestea sunt probleme de oportunitate. Din punct de vedere al legislatiei este posibil. In general sunt nemultumiri ale vecinilor”, a declarat Patrascu.

Peste 50 de locuitori din zona Fabrica de Caramida au semnat petitia in care cer alesilor locali sa nu aprobe proiectul. Cetatenii spun ca zona este una cu case, iar blocurile nu au ce cauta acolo. In plus,planul urbanistic zonal (PUZ) nu ar avea toate avizele cerute de lege.

„PUZ-ul propus spre adoptare incalca flagrant Planul Urbanistic General. Prin PUG zona este incadrata zona protejata Bazilescu, in subzona L1d (locuinte individuale mici, pe parcele cu Procent de Ocupare al Terenului mai mic de 20%…) si V4 (spatii verzi pentru protectia cursurilor de apa), in cazul de fata Lacul Grivita. Or, prin PUZ-ul propus se cere : POT max.=28%, CUT max. =1,3, Inaltime maxima = P+3E-5E – P + 6E -7E – 28 m. PUZ-ul propus spre adoptare nu are avize de la Ministerul Culturii si Patrimoniului National, de la Autoritatea Aeronautica Civila din Romania, de la Administratia Nationala Apele Romane si de la SC Apa Nova Bucuresti SA. Avizele acestor institutii prezentate in dosar sunt eliberate pentru o alta adresa decat cea mentionata si descrisa in PUZ-ul propus. Ele se refera la un teren situat in B-dul Laminorului nr. 165. Este evidenta incercarea de inducere in eroare prin prezentarea confuza si in fals a documentelor substituite referitoare la alt imobil. In prezent, zona vizata de acest PUZ este ca un parc, datorita faunei si florei spontane care s-a dezvoltat acolo, dupa cum se poate vedea si in imaginea din satelit. De-a lungul strazii Fabrica de caramida / malul Lacului Grivita sunt mai multe PUZ-uri aprobate care prevad, asa cum e si normal si legal, inaltimea maxima de 10 m, respectiv P+2E. In procesul de dezbatere publica pe site-ul Primariei Capitalei, in mai 2015, cetatenii care si-au exprimat parerea au fost impotriva aprobarii proiectului”, se arata in petitia prin care cetatenii cer consilierilor sa nu aprobe proiectul.

Si asociatia Pro_Do_Mo a facut o petitie similara. Reprezentantii ONG-ului sustin ca proiectul incalca legea urbanismului si legea monumentelor istorice.

„Solicitam Consilierilor Generali sa nu aprobe PUZ Fabrica de Caramida, Lacul Grivita, sector 1. Proiectul incalca legea urbanismului si legea monumentelor istorice. In ceea ce priveste legea urbanismului, 350/2001, modificata, art. 32 (7) „Modificarea pirn planuri urbanistice zonale de zone ale unei unitati teritoriale de referinta, stabilite prin reglementari aprobate prin Planul Urbanistic General, poate fi finantata de persoane juridice si/sau fizice. In aceasta situatie, coeficientul de ocupare a terenului (CUT) propus de noua reglementare nu il va putea depasi pe cel aprobat initial cu mai mult de 20%, o singura data. Ori, terenul avut in vedere de PUZ Fabrica de Caramida este reglementat de doua zone: zona L si zona V, CUT-ul reglementat prin PUG fiind 0,7 pentru zona L si 0,2 pentru zona V. PUZ-ul Fabrica de Caramida, propune, insa, CUT = 1,3, depasind astfel indicatorul zonei L cu peste 70%. In ceea ce priveste legea monumentelor istorice, 422/2001, proiectul se afla in Parcelarea Bazilescu, monument istoric inscris pe LMI 2010, poz. 195, B-II-s-B-17913, care dateaza de la sfirsitul secolui XIX, prima jumatate a secolului XX. Construirea unui complex rezidential cu inaltimi de pina la 7 etaje reprezinta o incalcare flagranta a legislatiei in domeniu”, se arata in scrisoarea trimisa de Asociatia Pro_Do_Mo alesilor locali.

Reprezentantii asociatiei spun ca in cazul in care proiectul este aprobat se vor adresa instantelor de judecata.

Dezvoltatorul proiectului de pe strada Fabrica de Caramida este AMCOR Estate, iar proiectantul documentatiei de urbanism Marilena Butnariu. Terenul are o suprafata de circa 56.795 mp, iar in prezent se permite acolo edificarea unor constructii de doua etaje pe 20% din teren. Prin intermediul documentatiei de urbanism (Plan Urbanistic Zonal), investitorii cer Consiliului General al Municipiului Bucuresti permisiunea sa construiasca un cartier de blocuri de cinci si sapte etaje pe 28% din teren. Fata de malul Lacului Grivita se va pastra o fasie de protectie de 50 metri. Agentia pentru Protectia mediului Bucuresti este de parere ca planul urbanistic zonal nu are efecte semnificative asupra mediului, nu necesita evaluare de mediu, urmand sa fie supus procedurii de adoptare fara aviz de mediu.

Proiectul a fost pus in dezbatere publica pe site-ul Primariei Capitalei, in mai 2015, iar cetatenii care si-au exprimat si atunci parerea au fost impotriva aprobarii proiectului:

Claudiu Mitescu: „Stimati domni, NU sprobati un asemenea dezastru. Acesta zona este deja sufocata de constructii, strazile sunt inguste, iar canalizarea este proiectata pentru locuinte unifamiliale. Care este motivul pentru care aprobati modificarea indicatorilor urbanistici intr-o zona protejata?”.

Mihu Alexandru: „Nu va bateti joc de aceasta zona cu constructia de blocuri. Era sigurul cartier care avea locuinte de P+2. Infrastructura nu va permite blocuri cu 7 etaje. Strazile sunt prea inguste pentru trafic. Deja pe cateva strazi din apropiere s-au trasat sensuri unice. Pacat de bazele sportive care erau in aceste locuri”.

Alexandru Popescu: „Intr-o zona reglementata prin planul urbanistic general si care permite cladiri cu P+2Etaje si CUTmax=0,7 se propun prin acest PUZ cladiri de P+3E-5E-6E-7E (sapte etaje!!!), iar CUT max este aproape dublat la 0,7. Repet, numarul etajelor se tripleaza si mai bine. Domnilor va bateti joc de acest oras!”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro