Sari direct la conținut

Drumul Iasi-Botosani, numit si "traseul groazei" din cauza starii proaste in care se afla, a fost reabilitat

HotNews.ro

Drumul Iasi-Botosani care strabate comunele Tiganasi, Vladeni, Sipote si Plugari, numit si „traseul groazei”, a fost refacut cu fonduri europene. Artera are o lungime de circa 43 de kilometri, lucrarile au costat 82 milioane de lei, din care peste 58 milioane de lei reprezinta finantarea nerambursabila si au durat circa 64 de luni, potrivit Agerpres.

Reabilitarea drumului a facut parte din proiectul european de „Reabilitarea si modernizarea infrastructurii rutiere interjudetene DJ 282C, DJ 282, DJ282B”. Proiectul este cofinantat din Fondul European pentru Dezvoltare Regionala, prin Programul Operational Regional (POR) 2007 – 2013, in cadrul Axei Prioritare 2 – Imbunatatirea infrastructurii de transport regionale si locale.

„Sunt foarte bucuros ca am finalizat acest drum pe care locuitorii din cele patru comune de pe traseu il numeau Drumul Groazei. Pret de multi ani a fost impracticabil, oamenii preferand sa circule pe un drum creat pe camp. Opinia mea este ca a devenit cel mai frumos drum din judet, atat din punct de vedere al lucrarilor, cat si al peisajelor de pe traseu. Impreuna cu drumul de la Dobrovat sau cel de la Cristesti – Tatarusi concureaza pentru titlul de cel mai frumos drum din Romania”, a declarat Cristian Adomnitei. presedintele Consiliului Judetean Iasi, citat de Agerpres.

Proiectul vizeaza refacerea si reabilitarea a 42,805 km din tronsoanele de drum DJ 282C, DJ 282 si DJ 282 B, precum si consolidarea terasamentului intre localitatea Mihail Kogalniceanu si localitatea Borsa, amenajarea drumurilor laterale, lucrarile aferente de amenajare a teritoriului si protectia mediului, reabilitarea a cinci poduri si constructia a doua poduri noi, 14 podete transversale noi, 105 podete transversale reabilitate, construirea a patru podete noi, 820 podete de acces in gospodarii si 20.500 metri patrati de trotuar.

Proiectul a fost semnat in septembrie 2009, intre reprezentantii Consiliul Judetean Iasi, Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Nord – Est si cei ai Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei (Autoritatea de Management pentru Programul Operational Regional 2007 – 2013 – AM POR).

Contractul de lucrari a fost atribuit prin procedura de achizitie publica – licitatie deschisa, prima data, SC EUROCONSTRUCT GROUP SRL Iasi. Ca urmare a incapacitatii executantului de a finaliza lucrarile in termenul asumat prin contract, Consiliul Judetean Iasi a reziliat contractul pe 15 august 2012. In urma reluarii procedurii de achizitie publica pentru restul de lucrari ramase de executat si a adaptarii proiectului la situatia constatata in teren, respectiv revizuirea unor sectiuni din proiectul tehnic, Consiliul Judetean Iasi a incheiat un contract cu Asocierea SC EKY SAM SRL Targu Frumos (lider) – SC TRANSPORTURI AUTO SA Botosani – SC ENVIRO CONSTRUCT SRL Iasi. Ordinul de incepere al executiei lucrarilor a fost dat la data de 12 decembrie 2013. Valoarea contractului de executie a lucrarilor a fost de peste 48 milioane de lei, garantia lucrarilor fiind este de 60 luni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro