George Butunoiu: Vreti sa va placa la munca, dar sa nu fie discriminare in tara? Sori, nu se poate!

Daca nu s-ar face discriminarile de la angajare, aproape sigur ti-ar placea (si) mai putin la munca, ai lucra mai prost, firma ar pierde bani si, evident, si salariul si bonusurile ti-ar scadea, scrie George Butunoiu pe blogul lui. O multime de oameni de la HR muncesc acolo ca sa va fie mai bine, sa veniti cu mai multa tragere de inima la lucru si ii discrimineaza pe cei care vor sa se angajeze in firma voastra si despre care stiu ca nu ar semana cu voi, ca ar fi “din alt film”, ca nu ar fi pe placul vostru, ca ar strica aerul si atmosfera din firma si ca toata lumea ar deveni mai nervoasa.

Vreti cultura organizationala in firma, va place, va si faliti cu ea in fata celor care sunt in firme in care nu au asa ceva. V-ati intrebat vreodata, la modul serios, ce legatura e intre cultura organizationala si discriminare? Esti batran si vrei sa intri cu orice pret intr-o echipa de tineri, doar pentru ca ai “skills” si stii cum se face jobul respectiv? Esti sigur ca e bine? Ca e bine pentru tine, pentru ceilalti, pentru companie? Sigur – sigur? Si daca ai sti ca cel la care ai fost la interviu, si care acum e seful tau, te-a angajat doar fiindca esti schilos, desi nu ii place de tine, il irita mutra si prezenta ta, poate chiar te dispretuieste, ti-ar fi bine in firma, la locul acela de munca? Zau, chiar asa? Stiti ce-mi spun cei mai multi care vin la mine la birou? Ca vor sa plece de unde lucreaza acum pentru ca nu le mai PLACE, si ca vor sa mearga undeva unde sa fie COLECTIV MISTO. Cand ii intreb cum sunt colectivele misto, niciodata nu imi vorbesc despre calificari si skills, ci despre altceva. Si pana la urma cum ramane? Sa nu fie discriminare cand vrei tu sa intri in colectivul altuia, insa sa fie atunci cand vor altii sa intre cu forta in colectivul tau…

Din fericire, sunt foarte putine posturile si situatiile in care un angajator e nevoit sa ia un candidat care ii displace, indiferent din ce motiv, doar pentru ca are skills. Eu fac recrutari de mai mult de 20 de ani si nu am vazut pana acum vreodata pe cineva care sa angajeze un candidat care i-a displacut la interviu, oricat de bun ar fi fost acesta din punct de vedere profesional si oricat de impresionant ar fi fost CV-ul sau. Si cum sa nu-i intelegi pe oamenii aceia, dintre care cei mai multi si-au facut viata personala praf fiindca stau toata ziua in firma, si cu fundul si cu mintea, cand spun ca daca tot a devenit compania familia lor, macar sa aiba niste oameni in jur cu care au ceva in comun, pe care sa le faca placere sa-i vada in preajma, sa le inspire incredere.

Mi-ati umplut blogul cu injuraturi moralizatoare cum ca recrutarea trebuie facuta exclusiv pe criterii de competenta, pe istoric profesional, ca experienta conteaza etc. etc. Si ca, de fapt, toate relele de pe aceasta piata a muncii se intampla tocmai pentru ca angajatorii nu fac asta la angajare, adica nu fac selectiile exclusiv pe aceste criterii “de performanta”. De parca multi ar intelege ce e aceea, care sunt ingredientele si cum se ajunge la ea. In Franta a functionat o vreme un proiect pilot pe niste firme sau institutii de stat prin care angajarile erau facute obiectiv si nediscriminatoriu, “in orb”, exclusiv pe baza de CV/ dosar, care CV si alte documente erau verificate si validate de catre o comisie sau agentie care nu se intalnea niciodata cu omu’, doar se asigura ca tot ce scrie acolo e riguros adevarat. Nu am mai auzit nimic despre acest proiect, cred ca l-au abandonat, cine stie din ce motiv. Dar nu conteaza prea mult, putem face si un rationament abstract si un mic exercitiu de imaginatie: cum vi s-ar parea sa fiti angajat printr-un astfel de sistem, sau ca noii angajati din firma voastra sa fie selectati astfel?

Citeste textul integral si comenteaza pe bogul lui George Butunoiu