Ce-mi place si ce nu-mi place la romani

Dacă dați crezare ziarului britanic fascist The Daily Mail, toți românii sunt profitori ai sistemului de beneficii sociale, hoți de buzunare și milionari nedeclarați, aparținând unei anumite minorități etnice, iar România e o țară de bordeie, cai bolnavi, câini înfometați și palate îngrădite, pe acoperișurile cărora se rotesc giruete placate cu aur și construite din banii furați de la harnicii cetățeni ai Marii Britanii.

Pe de altă parte, dacă vă luați după ziarul comunist The Guardian, toți românii sunt studenți străluciți, destinați să ajungă secretari generali la ONU sau CEO la Apple, iar țara lor este un paradis virgin cu dealuri line, ferme bio și urși jucăuși.

Dar adevărul e că românii sunt oameni ca toți oamenii. Unii sunt grozavi, alții sunt nașpa.

Cu riscul să stârnesc disprețul pe motiv că judec simplist și în stereotipuri, iată ce îmi place și ce nu-mi place la români.

ÎMI PLACE

Disponibilitatea: Ca jurnalist în România, când suni pe cineva, ți se răspunde. Chiar dacă persoana te urăște, iar tu o urăști la rândul tău. Toată lumea e dispusă să vorbească. Toată lumea are o opinie. În Marea Britanie, oamenii îți trântesc telefonul. Aici, oamenii răspund la telefon chiar și în timp ce țin un discurs pe podiumul unei conferințe, sau sunt în durerile facerii. Rareori se întâmplă să-ți spună ceva cu adevărat important, dar cu siguranță sunt prietenoși. O problemă e că politicienii vorbesc prea mult. Își petrec toată ziulica vorbind cu reporterii, iar toată seara îi vezi prin talkshow-uri. Miniștrii ăștia n-au de lucru? Oamenii ăștia nu fac sex? Ca jurnalist, nu-mi vine să cred că dau sfatul ăsta politicienilor români, dar vă rog, vă rog eu mult, vă rog nu mai vorbiți cu ziariștii.

NU-MI PLACE

Misoginismul: De ce, atunci când bărbații din România intră într-o încăpere, dau mâna doar cu ceilalți bărbați, dar evită să atingă femeile? Oare observă că sunt și femei acolo? Sau pentru ei sunt invizibile? Dacă o femeie ajunsă în vizorul publicului are grijă să arate bine, e etichetată drept “curvă”, iar dacă n-o face e “țărancă”. Bărbații sunt judecați după ceea ce spun, femeile după cum arată – e jenant. Majoritatea româncelor cu care discut detestă feminismul. Însă țara asta are nevoie de feminism, la fel de mult cum are nevoie de semafoare funcționale și alegeri libere și corecte.

ÎMI PLACE

Ingeniozitatea: Dacă-i dai o brichetă unui neamț, ce vede el e o bucată de plastic, o rotiță, un orificiu și puțin gaz. Dacă-i dai o brichetă unui rus, o să vadă niște lucruri care-l pot ajuta să se drogheze. Dă-i o brichetă românului și o să ți-o demonteze, iar din piese va construi o centrală ce poate încălzi o mică gospodărie de țară.

NU-MI PLAC

Termenele limită: De ce nu pot românii să respecte un deadline? Pe vremea când eram redactor-șef la o revistă în România, trebuia să dăm trei termene limită pentru primirea materialelor de la intervievați – în ordine cronologică – termenul stabilit, termenul până la care speram să primim materialele și termenul la care ne așteptam să le și primim. Există un motiv pentru care se cheamă termen limită: are o limită.

ÎMI PLACE

Spiritul antreprenorial: Românii vor să știe secretul succesului. Toți au o listă de zece pași către succes. Și se țin de ea. Fac pașii respectivi. Atunci când există proceduri clare de lucru, sunt străluciți. Dacă te pui cu un român ambițios, n-ai nicio șansă.

NU-MI PLACE

Spiritul prea antreprenorial: Toată lumea vrea să fie șef, însă nimeni nu vrea să colaboreze. Ce e bine e că România e o nație de oameni întreprinzători. Toată lumea are un mic business. Dar pentru că românilor nu le place să fie subordonați, puțini sunt cei care chiar fac bani, iar când văd că tot nu fac bani nu-și închid afacerea. O lasă așa, în comă. Românii se pricep de minune să pornească o afacere, dar nu prea știu cum s-o conducă.

ÎMI PLACE

Sinceritatea: O prietenă româncă din Southampton m-a întrebat odată: ‘Care-i treaba cu bărbații englezi? Îmi spun că mă iubesc și după două săptămâni mă lasă’. ‘Asta pentru că au vrut doar sex’, i-am spus. ’Nu’, mi-a răspuns ea, ‘îmi spun că mă iubesc abia după sex. Dar tot mă părăsesc. Chiar nu înseamnă nimic dragostea pentru ei?’ Românii sunt sinceri când vine vorba de sentimente. Își iau sentimentele în serios. Britanicii își arată adevăratele sentimente doar la beție și le ascund la loc când se trezesc. Britanicii sunt de obicei corecți în afaceri, dar fără niciun scrupul în viața emoțională. La români e invers.

NU-MI PLACE

Victimizarea: În România toată lumea suferă și nimeni nu-i de vină. Primul ministru zice că e victima președintelui, președintele e victima premierului. Toți ceilalți români sunt victimele faptului că președintele și primul ministru nu pot să cadă de acord care-i victima și care-i omul rau.

ÎMI PLACE

Fără resentimente: Am prieteni și rude în Marea Britanie cu care n-am vorbit de zece ani din cauză că într-o seară ne-am îmbătat și ne-am certat din motive pe care nici nu mi le mai amintesc. Dar aici în România poți să țipi la prietenii tăi, la iubita ta, la iubitul tău și la colegi, să le spui lucruri jignitoare până la Cristos – nu-i pasă nimănui. Trecutul e o glumă. Nimeni nu poartă pică nimănui.

NU-MI PLACE

Când sunt bolnav: Dacă îi spun unui român că sunt răcit, primul lucru pe care-l întreabă este “De ce?”. Cum adică de ce? De ce sunt bolnav? Sunt bolnav pentru că sunt bolnav. Nu, vor ei să spună, trebuie să existe o cauză pentru boala ta. Trebuie să fi făcut tu ceva greșit. Poate nu te-ai îmbrăcat bine. Te-ai atins de cine nu trebuia. Sau ai mâncat ceva stricat. Tu ești de vină că ești bolnav.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro