Dilema gazelor de sist

Inca nu am o opinie ferma despre exploatarea gazelor de sist prin fracturare hidraulica. Inteleg riscurile, in mare, nu cu detalii tehnice, dar nu am o problema cu asta, ci cu faptul ca nu discutam despre masuri de control al riscurilor; inteleg natura costurilor suplimentare, dar prea putin se dicuta despre masurarea lor; si inteleg beneficiile, dar nu exista suficiente indicii pentru o estimare credibila a acestora. Pe fiecare dintre aceste paliere am dileme si as vrea sa aflu informatii mai putin contaminate emotional sau prin coruptie decat cele aflate acum in spatiul public. Mi se pare contraproductiva si chiar periculoasa cantonarea in zona ideilor luate de-a gata, de tipul ‘Rusia’, ‘independenta energetica’, ‘agenturili/masonii/soros’ si alte conspiratii, scrie Ovidiu, pe blogul La coltu’ strazii.

Cred ca ar trebui sa permitem operatiunile de explorare. Acestea au riscuri limitate si mai usor de controlat; nu produc pagube colaterale majore; ne vor oferi informatii despre potentialele beneficii; si ne vor oferi timpul necesar (e vorba de cinci ani) pentru a gasi solutii la probleme sau pentru a lua o decizie in cunostinta de cauza. Dar inainte de asta, as vrea sa vorbesc despre dilemele mele.

1. Riscurile fracturarii hidraulice

Infograficul alaturat, pe care l-am preluat de la Reuters, ne arata procesul de fracturare hidraulica si riscurile sale. Sa le luam pe rand.

Poluarea aerului.Este un risc tipic pentru exploatarile de gaze naturale. Cred ca aici suntem acoperiti cu masuri de control, pentru ca avem o bogata experienta de lucru cu resurse conventionale. Avem numeroase exploatari de gaze si nu am consemnat accidente majore de poluare a aerului, deci putem spune cu suficienta certitudine ca tehnologia e solida.

Poluarea apei fratice cu compusi chimici folositi in fracturare. Aici tehnologia de fracturare are o prima mare necunoscuta. Un amestec de compusi chimici este trimis la mare adancime si acolo nu mai exista niciun fel de control. Am vazut studii care spun ca este teoretic imposibil ca acesti compusi sa urce prin straturile succesive de roca de la adancimea de fracturare la cea a apei freatice. Problema este ca realitatea contrazice teoria: exista cazuri, in Statele Unite, in care exact acei compusi au fost gasiti in apa, iar singura sursa posibila sunt sondele. Daca vrem sa ramanem rationali pana la capat, atunci cand dovezile empirice contrazic teoria, atunci teoria are o problema si nu trebuie sa ascundem realitatea sub pres.

Am avea nevoie acum de studii credibile si oneste despre conditiile in care se poate intampla aceasta poluare (e evident ca nu se intampla intotdeauna) si daca in Romania se intrunesc aceste conditii. Sau am avea nevoie de o tehnologie noua. Spre exemplu, am citit ca un antreprenor din Alaska lucreaza la o metoda de fracturare cu gaz metan, pentru ca nu poate folosi apa din cauza conditiilor climatice. Nu avem la acest moment nici una, nici alta, dar am putea avea peste cinci ani macar una din ele.

Cutremure. A doua mare necunoscuta. Chiar si companiile petroliere accepta ca procesul de fracturare implica unde de soc suficient de puternice incat sa creeze mici cutremure locale. Tot ele ne asigura ca aceste cutremure raman asa, ‘mici’. Doar ca fizica pamantului este in sine o disciplina cu multe necunoscute. Cum se combina undele de soc de la fracturare cu miscarile tectonice obisnuite in Romania? Nici nu stiu daca e posibil un raspuns la aceasta intrebare.

As adauga la riscurile identificate de infograficul Reuters si poluarea cu apa reziduala, un risc care nu e de neglijat intr-o tara cu o istorie a neglijentei. Dar voi vorbi despre asta la costuri.

2. Costuri suplimentare

Planurile propuse de operatori ca Chevron sau RMGC privesc lucrurile strict din perspectiva proiectului, ceea ce e corect din punctul lor de vedere. Din perspectiva Romaniei trebuie sa largim campul atat spatial cat si temporal, pentru a vedea ce alte costuri avem.

Apa. Este cred cel mai mare cost al proiectului. Procesul tehnologic implica folosirea unor cantitati uriase de apa. Nu e clar la acest moment cat anume s-ar folosi si cat s-ar recupera, pentru ca nu stim ce rezerve de gaze sunt. Dar e limpede ca e o resursa pe care nu o putem risipi. Faptul ca punem apa respectiva in extragerea de gaze si nu in irigatii, spre exemplu, genereaza un cost pe termen lung pe care trebuie sa il calculam cu atentie inainte de a lua o decizie.

Oportunitati alternative. Ce altceva am putea sa facem pe terenurile unde vom avea sonde? Si cat timp dupa terminarea exploatarii (deci dupa ce beneficiile directe inceteaza) vor ramane inutilizabile zonele respective? Ca exemplu, in cazul Rosia Montana costurile generate de pierderea oportunitatilor sunt uriase. Pentru maxim zece ani de explorare aurifera ramanem cu 120 de ani in care imense suprafete sunt neutilizabile pentru altceva (zootehnie, industria lemnului, alte industrii usoare, turism). Mai mult, in Statele Unite, unde era vorba de intinse zone putin populate, poate ca raspunsul a fost mai simplu. Afecteaza exploatarea gazelor populatia? Nu am gasit raspunsuri concludente la aceste intrebari. Presupun ca sunt costuri mai mici decat in cazul RMGC, dar, din nou, sunt niste cifre ce pot si trebuie a fi calculate inainte de a lua decizia de a incepe sau nu exploatarea.

Prevenirea poluarii accidentale. De la transportul si manipularea chimicalelor si pana la administrarea apei reziduale sunt numeroase posibilitati de accidente. Avem nevoie de proceduri de monitorizare si control bine puse la punct, iar acestea sunt costuri ce pot fi semnificative. Mai mult, este vorba si de managementul pe termen lung. La fiecare sonda raman acele lacuri de ape reziduale ce trebuie intretinute. Dau din nou exemplul RMGC: intretinerea barajului si a lacului de decantare inseamna niste (cateva zeci, am vazut o estimare) milioane de euro anual, pentru eternitate, adica un cost pe termen lung pus in spatele generatiilor urmatoare. Avem astfel de costuri in cazul gazelor de sist? Inca nu am gasit un raspuns satisfacator.

Coruptie. Am citit cu interes in reportajul realizat de gandul.info una din nemultumirile locuitorilor din Pungesti. Terenul pe care urmeaza sa se construiasca sonda de explorare se afla in rezerva Consiliului Local, de unde a trecut in proprietatea primarului, care incaseaza, probabil, niste bani de la Chevron. Astfel de tentatii vor aparea oriunde se vor face explorari si vor avea un impact in costuri.

3. Beneficii

Principalul beneficiu este clar: gaze ieftine care pot sa alimenteze o economie in suferinta. Este un beneficiu mult mai important decat cel adus de deja mult folositul exemplu al exploatarii miniere. Gazele naturale ieftine produc efecte economice in cascada si pe termen lung, nu ne limitam doar la redevente.

Este foarte posibil ca atunci cand calculam beneficiile sa descoperim ca depasesc simtitor costurile directe si cele de oportunitate, ba chiar sunt acoperitoare pentru un management foarte bun al riscurilor. Doar ca avem nevoie de date concrete pentru a face acest calcul.

4. Problema ideilor fixe

Sunt de acord ca e neplacut sa depinzi de gazele rusesti, pentru ca e un partener dificil. Dar chiar si aici e vorba de un calcul economic: asa cum noi avem nevoie sa consumam gazele respective, si Rusia are nevoie sa le vanda cuiva. Va fi intotdeauna loc de negociere. Una dificila, dar nu imposibila, mai ales ca membri ai unui bloc european. Realitatea este ca intotdeauna am scos-o la capat cumva cu gazele.

Rusia se transforma intr-o idee fixa atunci cand devine unic argument: aha, esti impotriva gazelor de sist, esti vandut rusilor, nu avem ce discuta. Prostii. Avem ce discuta: riscuri, costuri, beneficii. Tocmai atunci, in momentul in care am redus totul la un singur argument (Rusia), am iesit din cadrul unei dezbateri rationale.

Similar se intampla cu cealalta marota, ‘independenta energetica’. Da, e buna, e de dorit, dar nu poate fi un scop in sine si nu poate scuza mijloacele. Independenta energetica este buna atat timp cat genereaza prosperitate, daca platim prea mult pentru ea se transforma intr-un rau. Seamana cu ideea fixa a lui Ceausescu de a plati in avans datoria externa; da, e bine sa nu fii dator, dar nu cu costul infometarii populatiei.

Tot aici intra si binecunoscuta serie ‘corporatiile sunt rele’, ‘exploatarea resurselor naturale e o crima’ sau de-a dreptul ‘jos capitalismul’. Transformate in axiome sau Adevaruri Fundamentale, acestea inchid orice discutie. Nici nu mai poti sa zici ca fiecare din ele si toate luate impreuna, corporatii, exploatari de resurse si capitalism, stau la baza prosperitatii lumii moderne, ca fac mai mult bine decat rau. E adevarat ca avem probleme importante de etica si abuzuri, dar si exemple de buna functionare, deci problemele sunt rezolvabile fara masuri radicale.

Cantonarea in idei fixe anuleaza discutia de fond, calculul rece al beneficiilor pe care le putem avea, monitorizarea riscurilor, intelegerea costurilor si pregatirea unor planuri de minimizare a lor.

Mai mult, anuland dialogul nu anulam si nevoia de comunicare intre parti, ci o ducem in extrem. Raspunsul la opacitatea autoritatilor si aroganta firmelor este dat de oamenii care protesteaza in camp sau in strada. Au ajuns acolo pentru ca altfel nu pot sa participe la discutie si pentru ca nu au suficiente informatii. Replica e tot radicala: li se spune ca sunt manipulati, vanduti sau prosti.

5. In loc de concluzie

Asa cum spuneam, am multe dileme. Sunt numeroase necunoscute, puncte neclare, aspecte ce trebuie clarificate. Cred insa ca vorbim de o miza economica importanta, cu impact pe termen lung, ca nu e bine sa ne pripim sa o respingem, asa cum nu e bine sa ne pripim sa acceptam riscurile cu ochii inchisi.

La acest moment, as permite explorare, pentru a afla care e miza exacta, dar si pentru a castiga timp. As spune explicit ca nu dam nicio garantie pentru exploatare, dar ca incurajam firmele sa vina cu solutii tehnologice noi la problemele semnalate in alte parti. Si as folosi in sfarsit pozitia de membru UE, solicitand Uniunii sa aloce fonduri urgent pentru cautarea unor raspunsuri credibile la multele dileme ale gazelor de sist.

O nota de final: un foarte bun material sintetic despre problemele cu fracturarea hidraulica am gasit la Casa Jurnalistului.

Comenteaza pe blogul La coltu’ strazii.