Putregaiul

Mircea Cartarescu afirma ca se gandeste la exil. Pentru prima data dupa 89, mari personalitati vad in parasirea tarii ultima forma de protest si autoprotectie in fata degradarii propriei tari. Cand un scriitor de calibrul lui Cartarescu, recunoscut international prin includerea sa in mod repetat sa pe lista potentialilor castigatori ai premiului Nobel pentru literatura, isi cauta alta patrie, inseamna ca poporul sau e in pericol de moarte. Confiscandu-i valorii dreptul sa respire aerul tarii in care s-a nascut, condamni un popor la moarte prin asfixiere. Dupa bulversarea valorilor, asistam la executarea si alungarea lor.

Tot mai multi oameni valorosi decid sa faca pasul afara, cautandu-si o noua patrie. Pana si personaje mai putin onorabile din spatiul public pretind ca au ajuns la o limita a suportabilitatii si fug cat vad cu ochii. Aleg sa inceapa o viata noua in alta tara, hulind in urma lor o Romanie apocaliptica. S-a declansat astfel al treilea val de fugari din iadul romanesc, dupa mineriadele din anii 90 si dupa deschiderea granitelor in 2007. Al treilea val a inceput imediat dupa referendumul din vara lui 2012, dupa tentativa esuata de lovitura de stat, dupa revolutia penalilor. Nu mai e doar perspectiva economica tot mai sumbra cea care-i alunga – ci atmosfera de nerespirat, lipsa totala de perspectiva.

De cine fug toti acesti oameni? De ce se rup din radacini? Ce i-a ingrozit pe ei si nu vedem noi? Ce-i alunga? Acelasi lucru: o Romanie schimonosita in ultimii 23 de ani de o mana de personaje, cam unele si aceleasi, din politica, afaceri si media. Ele controleaza sistemul de peste doua decenii. In esenta, mare lucru nu s-a schimbat. La PSD jocurile le fac eternii Viorel Hrebenciuc si Dan Ioan Popescu. Unul dintre cei mai bogati oameni din Romania s-a intors in peisaj si-l consiliaza/papuseaza pe Victor Ponta, zisul lider. La PNL, Dan Voiculescu a ajuns strateg, restul e turma tacuta. La PDL, tot Vasile Blaga, Adriean Videanu. Cam astia sunt la vedere. Ce nu-i la vedere: Buzaianu, Bittner, Petrache, Popoviciu, mai recent Dobrescu, Schwartzenberg si alte nume sinonime cu zeci si sute de milioane de euro. Pana si astia s-au saturat sa-si rontaie averea intr-o Romanie descompusa de uratenie si prostie, asa ca s-au refugiat la Monaco. Despre ei si afacerile lor cu statul sau cu diversi politicieni tot vorbim de doua decenii.

Cred ca numarul oamenilor-cheie, care fac si desfac in Romania, nu trece de 50-100. Majoritatea sunt neclintiti din 90 incoace. Nu va pierdeti in detalii, nu va amagiti cu doua-trei exemple izolate, cu unul-doua nume aparent proaspete. Astea nu conteaza in ecuatia puterii. Ei sunt marginalii, papusile suite in vitrina pe post de odorizante, pentru a mai improspata aerul imputit al sistemului. Ca sa fim onesti pana la capat, in mica noastra lume rasturnata, pana si numele onorabile sfasesc prin a ajunge paria.

Adevarul crunt e altul: Dan Diaconescu, urmasul lui Vadim Tudor, este tot ce a putut livra nou sistemul politic romanesc dupa disparitia partidului Romania Mare. E singurul produs vandut ca proaspat – in realitate stricat inainte de a expira. Iar adevarul si mai trist e ca personaje sinistre ca Gigi Becali – esenta raului – nu dispar niciodata din galantarul puterii, ci revin mereu, adancind foamea de normalitate si frustrarea celor care viseaza revolutii si schimbari.

Fals si nedrept, vor tipa unii. Romania este si tara micului progres insitutional, care i-a trimis dupa gratii pe Adrian Nastase, Sorin Ovidiu Vantu, pe multi alti parlamentari si primari. Romania este si tara in care retelele lui Catalin Voicu din justitie s-au destramat, in care influenta toxica a unor personaje gen Mitica Iliescu s-a diminuat vizibil in ultimii ani. Apropo, includeti-i si pe acestia in lista scurta de 50 de nume care fac si desfac. Insa tocmai asta e problema. Romania nu a progresat institutional decat aparent si reversibil. In realitate, Romania se prabuseste sub propria mizerie, se izoleaza in delirul anti-occidental si anti-european al noilor sai lideri. Vechile retele sunt inlocuite de altele noi, parca mai agresive si rapace decat ale predecesorilor.

Meritul functionarii unor institutii cheie mai sta in cativa oameni, fie ca se numesc Daniel Morar, Mugur Isarescu, Monica Macovei si alti cativa, tot mai putini. Pe Traian Basescu unde il asezam? Are si bune si rele. A infruntat zeii sistemului. El insusi, crezandu-se zeu, a zguduit sistemul din temelii cand avea puterea totala. Acum tace sub talpa lor, sleit de putere, intrebandu-se, poate, unde a gresit (si a comis destule erori), ce a facut prost (a promovat un lung sir de catastrofe in pozitii cheie din administratie si politica), cum a ajuns redus la tacere tocmai de cei care au asigurat in ultimele doua decenii supravietuirea si perpetuarea unui sistem putred si corupt.

Putregaiul s-a intins in tot spatiul public, cancerul a ajuns la maduva. Valorile nu doar ca s-au rasturat si bulversat total, dar cei care au curajul sa ramane in picioare sunt alungati, executati sau, in cel mai bun caz, ignorati. Vedem cum sunt sufocati astazi Cartarescu, Plesu, Patapievici, Tismaneanu sau Liiceanu de calaii ratiunii si bunului simt, calcati in picioare de prostie si ignoranta. Pe scena defileaza in mars triumfal minciuna, impostura si coruptia, intr-o harmalaie si confuzie de nedescris. As vrea sa spun, totusi, ca se mai poate face ceva, ca nu e totul pierdut si ca mai exista speranta. Pentru prima data, imi pare ca nu mai vad clar linia orizontului. Imi cer scuze ca nu mai gasesc resurse de optimism. Ma incearca un sentiment straniu de solidaritate trista cu cei care pleaca sau raman resemnati. As vrea sa oferiti voi cateva motive menite sa convinga ca putem, totusi, merge mai departe.